Rupeţi fălcile căpuşelor!
Doamne, ce mecle au putut defila prin presă în cursul campaniei electorale! Ştiu, e profund nedrept şi total incorect să judeci omul după faţă. Dar nu despre judecare e vorba. Chestia e că, îmi asum greşeala, dar cînd vedeam pozele unor candidaţi, mă gîndeam cu milă la comunităţile care, eventual, se vor pricopsi cu asemenea personaje pe post de şefi ai administraţiei locale. Părea că tot ce e mai dubios pe lumea asta se unise într-un club mondial al ofensivei asupra localităţilor româneşti. Nu vreau să comentez în nici un fel rezultatele alegerilor locale. N-am văzut panoul naţional de onoare cu figurile fericiţilor cîştigători. Am văzut însă spectacolul tulburător al campaniei electorale, energia colosală investită în acest proces şi colecţia fantastică de feţe memorabile care au participat la această superbă manifestare a spiritului local.
Mai toţi erau „pentru oameni“. Doamne fereşte să fie pentru ei înşişi sau pentru ai lor! Nuuuuu… Pentru oameni. Pentru alegători. Pentru binele lor. S-au spulberat zăgazurile care ţineau prizoniere forţele binelui şi au lăsat puhoiul de dragoste de semeni să se reverse peste plaiurile uscate de răutate şi invidie. Toţi îngerii ăştia care vor binele cetăţeanului, apărarea demnităţii lui, asigurarea unor condiţii de trai din ce în ce mai bune îşi deschideau braţele, în afişe halucinante, pe clădiri, pe garduri, pe stîlpi, îmbrăţişînd, cu priviri calde şi braţe frăţeşti, pe orice trecător. În Piaţa Victoriei, la Bucureşti, domnul Irinel Columbeanu acoperea (printr-un afiş gigantic, desigur...) tot blocul în care se afla, nu cu multă vreme în urmă, redacţia acestei onorabile publicaţii. Imaginea electorală a domnului Columbeanu e ceva care scapă esteticii contemporane. Vine din viitor. Atunci cînd toată epistemologia se va fi distilat într-un gînd unic, pe care nu avem cum să-l cuprindem acum. Domnul candidat era înfăţişat pe un fond alb, ţinînd în mînă o umbrelă albastră, pe care se găseau iniţialele unui partid proaspăt cumpărat. Sub umbrelă, la adăpost, evident, mult mai mic decît domnul candidat, ce credeţi că era? Arcul de Triumf, doamnelor şi domnilor! Nici mai mult, nici mai puţin. Arcul de Triumf, care îi ajungea domnului Columbeanu cam pînă la genunchi.
Pe la Paşcani, un domn primar a inaugurat o statuie ecvestră a lui Ştefan cel Mare. Un monument care va schimba radical situaţia incertă a spiritului identitar din localitatea celebrelor perdele de pe vremuri. Edilul a zis că tinerii se vor bucura cel mai tare de această iniţiativă a administraţiei locale. N-aş şti să vă spun pe ce se baza cînd a făcut afirmaţia cu pricina. Domnul primar n-a avut bani să facă statuia asta la dimensiuni rezonabile. Dar a găsit o soluţie ingenioasă. Statuia (mai zic o dată şi subliniez – ecvestră!) e cam de înălţimea primarului. Poate un pic mai mică. A urcat-o pe un soclu mai înăltuţ, şi gata monumentul. De fapt, nu gata. Pentru că domnitorului îi lipseşte o mînă. Domnul primar a asigurat urbea că, dacă cetăţenii sînt cuminţi, mîna viteazului Domn al Moldovei va fi prinsă cu şuruburi, în viitorul apropiat.
La Cluj, s-a lucrat în draci la linia de tramvai. A fost un efort demn de dimensiunile energiei dintr-o gaură neagră. Lucrarea trebuia predată cu o zi înainte de deschiderea urnelor. Şi aşa a fost. Numai că noul tramvai a mers cîţiva metri şi s-a stricat. O fi sabotaj, o fi ghinion, habar n-am. Cert e că tramvaiul inaugural a rămas, mut ca o lebădă, pe strada pe care încă se aud paşii lui Lucian Blaga. O fi fost un semn al cosmosului. Al lui Manole, din legendă. Al lui Aurel Vlaicu, din carele stelare. Al lui Bivolaru, din Suedia. Un semn care spune că e revoltător, ieftin şi insultător, pentru orice rudiment de bun-simţ, să faci rahaturi de-astea. Inaugurări cu o zi înainte de alegeri. Păi, ce-ai făcut pînă atunci, domnule? Manipularea asta primitivă – cu pusul în slujba comunităţii, fix în preajma alegerilor, mai precis cu o zi înainte – e un subiect ridicător de tensiune. A ne considera reciproc proşti – a pune definitiv semnul ăsta pe tot ce ne alcătuieşte – înseamnă închiderea definitivă a oricăror tratative cu civilizaţia. Iau o pastilă şi merg mai departe.
Lozincăraia din afişe şi scrisori, delirul culorilor şi a ipostazelor din materialele electorale, abisurile promisiunilor, limba de lemn a declaraţiilor, eşecul lecţiilor sfertodocte de actorie, toate astea la un loc şi multe altele dau imaginea unei haite înfometate care îşi face strategia în jurul turmei de victime. Însă turma asediată e mult, infinit mai vinovată de efectele asediului, decît asediatorii înşişi. Complicitatea din străfundurile acestei fojgăieli a fost şi va rămîne, glorios, cheia insondabilului din această parte de lume.
La Cîmpulung Moldovenesc, în România europeană, nişte atleţi ai gîndirii, nişte meşteri în campanii electorale, nişte esteţi desăvîrşiţi, ce s-o mai lungim, nişte mintoşi adevăraţi au scos o capodoperă. Au vrut să pună nişte bumbi tipografici care să marcheze, să sublinieze performanţele unui partid, evident, în slujba oamenilor. În loc de bumbi, le-a ieşit aşa – zero locuri de muncă, zero eliminarea corupţiei, zero competenţă, zero siguranţă, zero bun-simţ. Priviţi şi dovada. Plus încă una, fără comentariu. Cu mulţumiri, prietenului Radu Popescu, de la Iaşi.
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
Foto: C. Ştefănescu