Reproşuri doctorale

Președinta Senatului Uni­ver­si­tă­ții, doamna profesor Pavé A­mig­dala, a spus solemn membrilor distinsului for, la începutul ședinței, înainte de anunțarea ordinii de zi: „Stimați colegi, am primit, la intrarea în sală, o scrisoare din partea colegului nostru comparatist, Ayan Gîlmă, cu mențiunea de a se citi în plen imediat – urgență maximă! Nu știu ce conține, însă, din aerul disperat al domnului profesor, am dedus că ar fi vorba despre ceva grav. Dați-mi voie, prin urmare, să lecturez mai întîi acest neașteptat document, după care vom trece la activitățile obișnuite!“ S-a lăsat liniște deplină peste vasta încăpere. Pavé Amigdala și-a dres vocea și a parcurs, rar și apăsat, misiva lui Ayan Gîlmă: „Doamnelor și domnilor profesori, dragi prieteni, mă adresez Senatului, întrucît consider această structură instanța supremă de judecată a problemelor instituției noastre. Încurcăturile mele, după cum veți vedea, nu sînt deloc mici. Îndrum doctorate, în domeniul filologic, pe specializarea literatură universală, de cincisprezece ani, și am încercat mereu să-mi duc sarcinile de coordonare, cu seriozitate, la bun sfîrșit. De ceva timp, totuși, am sentimentul clar că mi-am pierdut competența supervizării muncii de cercetare. Doctoranzii se arată tot mai nemulțumiți de prestația mea, realitate care mă întristează profund, ajungînd chiar să mă împingă spre depresie. Practic, nu mai am un nivel de comunicare normală cu tinerii cercetători îndrumați de mine. Toți îmi reproșează o imensă inadecvare în eforturile mele de consiliere academică…“

Pavé s-a oprit o secundă din lectură și a privit nedumerită către auditoriu. Senatorii ascultau înmărmuriți, așa încît președinta s-a văzut nevoită să continue: „Vă pot oferi exemple. Precizez totuși că ele nu sînt singurele, dar, petrecîndu-se recent, îmi stăruie viu în amintire. Să iau, de pildă, cazul domnișoarei Pogany! Miha Pogany, doctorandă la Litere în anul al II-lea, m-a apostrofat deunăzi într-un mod surprinzător. Am primit-o în programul doctoral la insistențele dumneaei – aveam, în anul respectiv, aproape toate locurile ocupate și intenționam să nu organizez admitere, pentru a fluidiza intrările și ieșirile din lotul meu de doctoranzi. Nu am reușit. Domnișoara Pogany a fost extrem de convingătoare. Mi-a spus că are deja gîndită teza de la cap la coadă și că va lucra non-stop la elaborarea ei, fără să mă necăjească (exceptînd, desigur, minimele repere bibliografice și corectarea textului pe măsura redactării sale!). Tema (pe care și-o alesese singură și pe care mi-a propus-o cu pathos, furnizîndu-mi zeci de informații istorico-literare relevante) era Sexualitate frustă și trăire autentică la Henry Miller. Am fost de acord și am admis-o. Imprevizibil, după examen, Miha a dispărut. Nu am mai văzut-o vreme de doi ani (i-am semnat, la secretariatul facultății, periodic, niște documente ciudate, de amî­nare medicală a proiectului final pentru PPUA și a referatelor obligatorii!). Apoi, pe nepusă masă, m-am trezit cu ea în cabinet. Părea nervoasă. Îmi arunca priviri ucigătoare și își scutura umerii macabru, de parcă ar fi chinuit-o un frison…“

Doamna Amigdala a luat, din nou, o scurtă pauză, așteptînd de la senatori aprobarea tacită de merge mai departe. Tăcerea mormîntală a sălii a îndemnat-o să o facă: „S-a apucat să țipe la mine. Ce era asta, sexualitatea la Henry Miller?! Ea fusese întotdeauna o femeie serioasă, căsătorită, cu doi copii, apropiată de Biserică și de moralitatea creștină. Cum să scrie așa niște porcării? Eram nebun? Cum de am acceptat să coordonez o astfel de teză? Sufeream de perversitate? Și dacă am acceptat, ei bine, acum trebuia să o scriu, că ea nu se va murdări cu un asemenea subiect obscen! Mi-a dat ultimatum: două luni ca să-i fac proiectul și referatele. Ulterior, un an ca să termin lucrarea. În caz contrar, mă va acuza de hărțuire sexuală și de comportament indecent!… Nu vreau să vă rețin, însă situația s-a repetat cu asupra de măsură. O altă doamnă – și ea aflată la amînarea amînării – m-a luat la refec pe coridor. Îndrumător sînt eu? Dau sfaturi și trimit oamenii la bibliotecă! Ce e asta? Să pun mai bine osul la treabă și să scriu teza, că de aia mă plătește statul! În sfîrșit, un domn care, la rîndu-i, nu a scris un rînd în doi ani, mi-a răspuns, nonșalant, la întrebarea cînd avea de gînd să-și finalizeze referatele: Eu să le finalizez?! Parol, monșer, asta este treaba coordonatorului!!! Ce, sîntem în comunism, cu negrișorii care muncesc în secret?! De aceea, dragi prieteni, am tras concluzia că aș fi impostor. Nu merit demnitatea de îndrumător doctoral. Mai mult, pentru a spăla rușinea de a fi ocupat atîția ani poziția în cauză, am decis, precum vechii generali japonezi învinși în război, să-mi iau viața. Voi sări, chiar în timpul ședinței de Senat, din podul Universității. Să știți că v-am iubit și v-am prețuit enorm. Prof. univ. dr. Ayan Gîlmă.“ Isterie, nebunie, țipete, tînguieli. Ordine de zi. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.