Reguli de bună purtare la masă

La începutul secolului al XIX-lea, Anton Pann oferea publicului o nouă prelucrare a Şcolii moralului, un manual de "bune maniere". Astfel de manuale nu sînt o noutate - Evul Mediu şi apoi Renaşterea cunosc un număr foarte mare de variante -, dar tratatul lui Erasmus, De civilitate morum puerilium (1530), a avut un mare impact asupra tuturor celorlalte tratate create ulterior. La vremea cînd întocmeşte prima ediţie, Anton Pann ştie că "această carte frumoasă" a fost tradusă din latineşte "din limbă în limbă" şi "în tot chipul prefăcută"; chiar în "rumâneşte" circulau "două feluri". Originalitatea este dată de spiritul de observaţie al autorului, care nu se mulţumeşte numai să "poezească", ci şi să adapteze, cu ironie, vechile reguli timpurilor în care trăia. Vă prezint astăzi cîteva reguli ce trebuiau "a se păzi la masă". Aşezarea la masă este precedată de spălatul pe mîini şi indispensabila rugăciune. Odată aşezat la masă, gesturile şi comportamentele unui bun creştin necesită supraveghere şi autocontrol. Scărpinatul, tuşitul, scuipatul, suflatul nasului - considerate "fapte defăimate" - sînt interzise; dacă totuşi nu pot fi controlate, dacă "vreuna prea te sileşte", atunci "Fă-o cu mare sfială, / Şi fără de răsunare / Întorcîndu-te într-o parte". Cuţitul, furculiţa, lingura înlocuiesc degetele care n-ar trebui să atingă mîncarea, să fie "muiate" în sosuri, linse, şterse de haine sau faţă de masă: "Sare dacă-ţi trebuieşte, / Nu lua din ea cu deşte, / Că cu această urmare / Araţi pre prosti mare: / Ci mai întîi se cuvine / Să-ţi ştergi cuţitu bine, / P’o coajă de pîine mică / (De nu este şerveţică), / Ş-aşa ia-ţi cu dînsul sare / Ori piper, după-ntîmplare". Folosirea lingurii pentru supă se pare că nu constituia deja o obişnuinţă, pentru că Anton Pann insistă: "Este fără cuviinţă, / Şi prea fără socotinţă, / Să ridici la gură vasul, / Şi să sorbi să vezi rămasul: / Ci pofta ţi-o împlineşte / Cu lingura omeneşte". Măslinele, fructele sau oasele presupun un tratament aparte, datorită "rămasurilor": sîmburii nu trebuie aruncaţi prin casă şi nici ascunşi sub masă, ci aşezaţi cu sfială şi fereală pe taler; suptul oaselor provoacă greaţa celorlalţi convivi, în timp ce rosul produce zgomote jenante: "Să nu rozi vreodată oase, / Că sînt lucruri mojicoase: / Ori să le spargi în măsele / Să sugi măduva din ele". Mult mai puţin dispus sau învăţat să folosească furculiţa, "eroul" lui Pann are însă o mare abilitate în folosirea cuţitului, pe care nu-l lasă nici un moment din mînă: îl "împunge în toate", "din vas bucate scoate", cu el "duce la gură" sau îşi "curăţă dinţii". Cum furculiţa este un lucru încă puţin intrat în uzul cotidian, recomandările vizează mai degrabă prudenţa şi o oarecare "îmblînzire" a manierelor. Acelaşi lucru este valabil şi în modul de a mînca: "îmbucătura" trebuie să fie cît mai mică pentru a evita să oferi o imagine dizgraţioasă, "buci umflate", "buze destrămate", şi a fi, aşadar, în imposibilitatea de a răspunde unei întrebări sau de a vorbi cu "gura plină", lucru "de ruşine". Tot ca lucruri rele sînt judecate "plescăitul", "scîrţîitul din măsele", "suptul din buze", "ghiorţăitul". Mîncarea nu trebuie nici lăudată, nici criticată, nici mirosită, nici pusă dinaintea altora dacă nu-ţi place. Măsura este recomandată mai ales în casele altora sau cînd ai "mosafiri": fără lăcomie, fără să ceri dintr-un anumit fel, oricît de mult ţi-ar fi plăcut, să aştepţi să fii servit, să oferi celorlalţi cele mai bune părţi dintr-o "bucată", dar nu să le oferi "bucata" din care tocmai ai gustat, să nu te întinzi la ce se află în faţa celorlalţi meseni, "Ci gustu-ţi îndestulează, / Cu cele ce să-ntîmplează / În partea cea despre tine / C-aşa e cinstit şi bine". Maniera de a bea este şi ea supusă unor reguli: mai întîi trebuie să te ştergi la gură, "cu şervetu dinainte", înghiţiturile să nu fie nici prea "iute cu grabă mare", "nici încet au moale tare", este "foarte greţosu" sorbitul, clătirea gurii cu vin şi apoi băutul "rămăşiţii". Cumpătarea trebuie să înlocuiască lăcomia, dar mai presus de toate este condamnat obiceiul atît de adînc înrădăcinat de a îndemna la mîncare şi băutură, de a închina pahar după pahar în sănătatea oricui: "Depărtează de la tine / Acel nărav fără ruşine, / Ş-acea faptă mojicească, / Urîtă şi nebunească, / Care o fac la adunare, / De silesc pe fiecare / Să bea de rînd mic şi mare, / Să scurgere pe păhare: / Şi de n-o vrea oricine / Să scurgă păharul bine, / Iau şi vîrs vinul dintr-însul / De-i umplu haina pe dînsul / Ş-asta adică urmare / O fac ca din amor mare, / Şi ca din prietenie, / Vrînd să facă veselie". Citind toate acestea şi privind în urmă la festinul pantagruelic ce tocmai s-a încheiat, mă gîndesc că mulţi dintre noi se vor regăsi în aceste rînduri. Poate că ar trebui retipărit Anton Pann şi distribuit gratuit...