Redistribuirea mizeriei

20 mai 2015   TÎLC SHOW

Italia, Malta, Grecia şi Franţa, dar şi alte state europene primesc sute de cereri de azil – mult mai multe decît ar putea acorda. Războiul civil din Siria, dezintegrarea Libiei, sărăcia şi luptele din alte state africane determină un exod masiv spre Europa. Cel mai adesea, oamenii vin înghesuiţi în ambarcaţiuni improvizate. Aceste bărci sînt interceptate frecvent de patrule ale statelor europene şi imigranţii sînt preluaţi în centre de primire sau, eventual, reconduşi în ţările de origine. Uneori se întîmplă ca aceste bărci supraaglomerate să se scufunde, provocînd sute de victime. De la începutul anului, peste 1800 de emigranţi au murit înecaţi încercînd să traverseze Mediterana în nave improvizate. Luna trecută, un vapor care transporta cîteva sute de oameni s-a scufundat în Mediterană, în largul coastelor libiene. Vaporul avea drept destinaţie Malta. Accidentul a provocat 800 de victime. În ultima vreme, numai în sudul Franţei au fost interceptaţi peste o mie de imigranţi pe săptămînă şi centrele de primire sînt arhipline. O adevărată criză a imigraţiei. Fără o intervenţie hotărîtă, catastrofa umanitară nu va putea fi evitată. Dar ce ar fi de făcut?

Europa a devenit victima propriului succes. E mai atractivă decît îşi permite, e mai tentantă decît şi-ar dori. Ideea adoptării unor cote de (re)distribuire a imigranţilor proveniţi din Africa şi din Orientul Mijlociu e bună, dar e bună doar pe hîrtie. Principiul de la care porneşte propunerea Comisiei Europene e solidaritatea: nu doar Grecia, Italia, Malta (principalele „ţinte“ ale imigranţilor) ar trebui să gestioneze circulaţia acestor oameni, iar responsabilitatea pentru acordarea de azil nu ar trebui să cadă exclusiv în sarcina unor state precum precum Franţa, Germania şi Italia. Problema imigranţilor nevoiaşi din Africa e o chestiune europeană. Ceea ce propune Bruxelles-ul e o împărţire echitabilă a acestor imigranţi între statele europene. Ce înseamnă echitabil e miza discuţiilor iscate acum între state. Dar asta e, de fapt, o miză falsă.

Pentru că oricare ar fi modul de redistribuire propus (deocamdată există cel puţin două „scheme“ în discuţie, nici una nu întruneşte consensul), va fi foarte complicat să se găsească proceduri unitare. Ceea ce lipseşte, de fapt, nu e un tratament corect al cererilor de azil – pentru asta s-ar găsi, la o adică, soluţii. Ci o ofertă de integrare a acestor oameni. Ţări bogate precum Franţa, Germania şi Italia au probleme serioase cu imigranţii deja de multă vreme – absenţa unor politici publice coerente în acest domeniu se reflectă în discursul public şi în campaniile electorale, unde, tot mai adesea, apar mesaje xenofobe.

Există, pe de altă parte, state care nu au avut pînă acum de-a face cu valuri de imigranţi. Ca să nu mai vorbim de state precum România sau Bulgaria, care nu sînt în stare să ofere condiţii de viaţă „europene“ sau „occidentale“ nici măcar pentru propriii cetăţeni. Cum ar putea oferi azil pentru imigranţii săraci din Libia? România nu a fost niciodată suficient de atractivă, nici geografic bine plasată pentru a primi valuri de imigranţi. Nu este nici pregătită să acorde asistenţă unui număr semnificativ de cereri de azil. Nu e vorba doar de fonduri, ci de o întreagă infrastructură: instituţii de îngrijire, legislaţie, programe sociale, de educaţie etc. Doar banii nu pot rezolva acest deficit. Şi nu într-un termen previzibil. Dacă alternativa la ororile de acolo e un ghetou mizerabil de aici, atunci politicile de redistribuire a imigranţilor sînt, de fapt, doar o formă de sărăcie competitivă.

Pînă una-alta, ţările europene au lansat o ofensivă împotriva reţelelor de traficanţi, de transportatori care operează în Mediterană. Într-o primă etapă e vorba de operaţiuni de „strîngere de informaţii“ cu privire la ambarcaţiuni şi la oamenii implicaţi în reţelele de transport, urmînd ca misiunile militare să înceapă la jumătatea lunii iunie (fiind dirijate de la Roma). O asemenea operaţiune nu rezolvă însă problema oamenilor care fug din calea sărăciei şi a războiului. E nevoie de bani, de mult mai mulţi bani pentru a-i ajuta să supravieţuiască. Şi de un angajament european în Africa.

Mai multe