Pustiu de bine

30 decembrie 2013   TÎLC SHOW

O formulă populară care trezeşte uneori nedumerire, prin orientarea evaluativă aparent contradictorie a termenilor componenţi, e pustiu de bine; mai mulţi vorbitori contemporani ezită în a-i atribui un sens mai curînd negativ sau mai curînd pozitiv. Asocierea e desigur expresivă, iar efectul ei s-a amplificat prin opacizare, pentru că tiparul care a produs-o şi-a pierdut între timp productivitatea. Pustiu (cu sensul „deşert“) e un vechi împrumut slav, atestat încă din cele mai vechi texte româneşti (şi în forma de feminin, pustie). Azi substantivul şi adjectivul pustiu-pustie sînt folosite mai rar, dar au o conotaţie poetică stabilă, pe care le-o conferă chiar vechimea lor (în acelaşi timp, substantivul sinonim deşert s-a specializat, în ipostaza denumirii geografice, ca termen cu sens neutru şi denotativ, iar adjectivul deşert e rar şi arhaizant). Expresia pustiu de bine intră într-o serie în care pustiu sau pustie funcţionează ca o marcă subiectivă cu sens primar negativ, echivalentă cu afurisit, blestemat etc. Dicţionarul limbii române (DLR, Litera P) înregistrează numeroase exemple ale construcţiei, de la Anton Pann („o pustie de sete“) la Creangă („ce mai atîta grijă pentru astă pustie de gură!“), Caragiale („Vezi ce face pustia de dragoste, vere?...“) şi la autori de mai tîrziu. În alte construcţii, în imprecaţii, pustia e, în mod şi mai evident, echivalentul negativităţii maxime, al forţei sau al locului demonic: bată-l pustia! (atestat la Alecsandri, Creangă etc.), ducă-se pe pustii, las-o pustiilor, mînca-i-ar casa pustia (Eminescu) etc. Al. Graur a sugerat, în 1938 (într-o notă etimologică din Bulletin linguistique, VI), că această utilizare a termenului pustiu ar fi calchiată din greacă, unde cuvîntul corespunzător lui pustiu (erimos) apare în imprecaţii similare. În Lexiconul de la Buda (1825) şi în Glosarul care însoţeşte dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim, pentru acest sens al substantivului pustiu/pustie e indicat sinonimul naiba. Dicţionarul român-francez al lui Damé (1893) glosează formula populară pentr-un pustiu de barbat prin „pour un satané mari“.

De fapt, construcţia pustiu de bine nu neagă conţinutul pozitiv al binelui, ci îi adaugă o notă emoţională, de scuză şi umilinţă sau de nerăbdare şi iritare. Formula s-a fixat mai ales în ordine, cereri, rugăminţi, în care expresia scopului pozitiv şi a implicării afectiv-ironice – a face un pustiu de bine – e urmată de explicitarea acţiunii: „faceţi un pustiu de bine şi daţi un like la commentul meu, vă rog frumos!“ (facebook.com); „faceţi un pustiu de bine şi ajungeţi la o înţelegere cu TVR“ (romaniatv.net); „dacă tot ţi-ai făcut reclamă, fă cel puţin un pustiu de bine şi răspunde la cîteva întrebări pe domeniu“ (roportal.ro); „Vali, fă un pustiu de bine şi nu mai promova astfel de articole, găsite pe alte bloguri“ (zoso.ro). Cererea exprimă adeseori enervarea, căpătînd un ton imperativ: „fă un pustiu de bine şi abţine-te“ (turnulsfatului.ro); „«Doamna» Mira, faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai daţi pe aici!!!“ (printesaurbana.ro). În mai toate cazurile de mai sus, a face un pustiu de bine ar putea fi înlocuit prin ironic-atenuativul a face un mic efort. Această valoare permite şi folosirea expresiei în contexte în care nu mai e vorba de o cerere, ci de prefaţarea unei oferte: „fac un pustiu de bine şi îşi dau un pont“ (obisnuit.eu); „măcar să fac un pustiu de bine şi să încep să pun în scris perlele lui fiu-meu“ (cegatesc.eu). În unele contexte, trec în prin-plan ironia şi ambiguitatea formulei, care trimite în acelaşi timp la atenuarea umil-retorică a solicitării şi la negativitatea morală a situaţiei: „De ce oare aproape tot timpul imoralii politici pot face «un pustiu de bine» pentru diversele zone din care provin?“ (topiasi.ro); „votează cu speranţa că alesul/aleşii şi-or fi punînd ceva şi în traista lor dar vor face un pustiu de bine şi pentru alegător“ (ziarulceahlaul.ro).

Formula a face un pustiu de bine pare să se fixat pornind de la atenuarea politicoasă a unei cereri, printr-o imprecaţie glumeaţă care minimalizează eventualul beneficiu. Evident, pustiul de bine poate fi chiar un rău, dintr-o altă perspectivă, dar negativitatea nu este obligatorie, nu e impusă de semantismul lui pustiu. Acesta semnalează doar subiectivitatea – care poate fi ironică sau autoironică.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

Mai multe