Protocol zero
Nu era prima dată cînd ordinele prorectorului însărcinat cu protocolul Universității, Coprodrag Tarantul pe numele său, poreclit, desigur, „Tarantino“, duceau la situații paradoxale, dar, fără îndoială, era pentru întîia oară cînd o dispoziție de-a lui genera haos total în Aula Magna… Să pornim însă cu începutul. Tarantul-„Tarantino“ devenise prorector pe zona academică de protocol în urmă cu douăzeci de ani. Întrucît învățase cu asupra de măsură ascunzișurile acestei dregătorii universitare, fusese păstrat în funcție de rectorii perindați la conducere în perioada menționată. Nimeni nu mai voia să-și bată capul cu „școlirea“ novicilor în subtila artă a primirii oaspeților importanți de către bătrîna instituție. Ca atare, Coprodrag îmbătrînise făcînd efortul „protocolar“, cu argumentul rectoral (valabil) că și-ar fi surclasat oricum eventualii contracandidați prin experiență. Numai că – așa cum se întîmplă îndeobște pe fundalul excesului de „experiență“ –, treptat, în comportamentul versatului organizator apăru un impredictibil efect colateral, o consecință administrativă secundară ori ceea ce, în limbajul uzual, se numește „defect profesional“. Din cauza monotoniei, rutinei și, inevitabil, plictisului, eternul prorector începu să fie laconic-criptic în comunicarea cu subalternii direcți, presupunînd pesemne că, asemenea lui, ei ar fi știut din start la ce se referea. Telefonic, face-to-face sau prin diverse tipuri de mesaje scrise, Tarantul producea confuzii care apoi se spărgeau tot în capul bieților slujbași derutați. De aceea, angajații prorectoratului de protocol și, cu precădere, cei din secretariat ajunseseră să fie înnebuniți în fața „criptogramelor“ emise, infatigabil, de șeful lor.
Bunăoară, dacă dorea să i se descuie vechea sală de lectură (muzeu) a Universității, pentru a o arăta unor oaspeți, „Tarantino“ îi spunea, într-un foarte scurt apel telefonic, secretarei-șefe: „Lectură, deschis, cinci minute.“ Femeia se obișnuise cu un astfel de ordin și îl ducea la îndeplinire imediat, dar, înlocuită fiind la un moment dat de o colegă tînără, dezastrul se produse. Fata nu a înțeles nimic din comanda stranie a lui Coprodrag. Speriată, alergînd buimacă de colo-colo, descuie birourile de la „Protocol“ integral, scrise rapid un afiș cu enunțul – „Prorectoratul este deschis cinci minute pentru lectură. Vă mulțumim!“ – și îl lipi pe ușa principală a sectorului. Altădată, șoferul instituției primi, la rîndu-i, un SMS bizar de la prorector: „Preluat Thurman, o oră, adus bagaj complet direct birou personal.“ Năuc, bietul om n-a îndrăznit să pună întrebări suplimentare, de teamă că ar putea fi considerat necorespunzător pentru activitatea protocolară. A făcut totuși, de unul singur, o deducție logică. A legat porecla șefului său – „Tarantino“ – de colaborarea celebrului regizor cu actrița Uma Thurman. Indubitabil, domnul Tarantul dorea „bagajul complet“, adică toate filmele lui Quentin unde juca Uma, într-o oră, în biroul lui. O chestiune de protocol, gîndi, din aproape în aproape, conducătorul auto și se execută întocmai. În fix șaizeci de minute, se prezentă la prorectorul Tarantul cu mai multe DVD-uri conținînd diverse pelicule de-ale lui Tarantino, cu Uma Thurman în distribuție. Abia atunci, pe fondul urletelor lui Coprodrag și, mai ales ulterior, prin tăierea salariului cu 10% (pentru indisciplină), șoferul pricepu că Thurman nu era Uma, ci John, un profesor vizitator, uitat, iată, la aeroport…
În sfîrșit, o doamnă de la Contabilitate plecă abrupt la Sibiu după ce recepționă un mesaj eliptic de la Tarantul, cu următorul conținut: „Deplasare Sibiu, ordon, urgent.“ Doar sosită acolo îndrăzni să-l sune pe șef și să-l întrebe gingaș: „Dom’ prorector, mă bucur să vă aud! Raportez că mă aflu în Centrul Vechi din Sibiu. Acum ce trebuie să fac?“ Din isteria strangulată a interlocutorului se putu lămuri, ultimativ, ambiguitatea. Coprodrag ceruse de fapt completarea, la Contabilitate, a unui ordin de deplasare la Sibiu pentru el însuși. Femeia scăpă cu o simplă mustrare, deoarece a demonstrat comisiei de anchetă că Tarantul tastase „ordon“ în loc de „ordin“, ceea ce a fost interpretat drept circumstanță atenuantă. Nici un incident însă, cum observam deja, nu l-a egalat pe cel din aulă. La ceremonia de acordare a titulului de doctor honoris causa unui mare profesor rus, prorectorul a sesizat că nu fuseseră puse sticle cu apă minerală pe masa prezidiului. A scris nervos administratorului-șef: „Mama voastră, apă, prezidiu, aulă, fac moarte de om!“ Terifiat, acesta din urmă a strigat la prima femeie de serviciu întîlnită în cale: „Arde, aulă, apă, prezidiu!“ Pentru a o dinamiza, a mai și bătut-o ritmic, cu palma pe cap, cum procedează Benny Hill cu Jackie Wright. Doamna în cauză a luat-o la goană spre Aula Magna. A dat buzna în plină festivitate și a aruncat conținutul de apă cu detergent al găleții din dotare asupra membrilor prezidiului, strigînd: „Alelei!“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.