Promoție: manualul unic, la pachet cu partidul unic! Numai în România, la un preț avantajos!
De cîteva zile, o mulțime de oameni serioși, care mai au și alte treburi, vorbesc despre nimic: reintroducerea manualului unic. Căci asta este, în fapt, „subiectul“ manualului unic: o năzbîtie care ar trebui să nu ne mai treacă prin minte, cîte zile om mai avea. Dar dacă premierul și ministrul Educației au trăncănit la televizor despre asta, ce să facem? Trebuie să-i băgăm în seamă, că ei ne conduc.
Dl Mihai Tudose și-a exprimat cogitațiunile la o emisiune TV, astfel: „Mi se pare o nebunie ca, de exemplu, în fiecare an să rescrii manualul de istorie, de parcă Ștefan cel Mare în fiecare an mai face cîte ceva, mai cîștigă cîte o luptă, mai pierde cîte ceva, la matematică Pitagora se mai gîndește și rescriem manualul. Culmea e că nu e deloc un demers pentru educație, ci un business cu caiete suport, cu fițuici suport, o nebunie completă.“
De-aia sînt bune, totuși, emisiunile TV – chiar și alea proaste – că mai aflăm și noi ce-i în capul guvernanților noștri. Cînd te duci și zaci o oră sau două într-un studio TV, vrînd-nevrînd, te relaxezi (mai ales cînd ești într-un mediu prietenos, amabil, și ți se servesc întrebări ușoare) și îți dai drumul la gură. După gîndirea dlui Tudose, toți istoricii care s-au ocupat de Ștefan cel Mare (și sînt rafturi întregi de cărți despre domnitor și epoca sa) au comis „o nebunie“. S-ar părea că asta a reținut dl prim-ministru din școală: Ștefan cel Mare a cîștigat niște lupte, a pierdut cîteva, gata, e clar; ce sens are să scriem atîta despre el? La matematică, e și mai clar: Pitagora a născocit o teoremă acum niște mii de ani, bravo lui, de ce tre’ să ne batem noi capul acum, cînd avem cestiuni arzătoare la ordinea zilei (pensii speciale, accize pe benzină, legi pentru îngrădirea justiției etc.)? Dl premier nu știe că, de cîte ori vorbește le telefonul mobil, are de-a face – indirect – cu Pitagora, dar poate afla de la dl profesor Radu Gologan, de aici.
Dl premier, într-o relaxare televizuală, și-a mai dat un pic arama pe față: nu pricepe nimic din chestiunea educației și a manualelor (cu care n-a mai avut de-a face de pe cînd era școler). Cît despre ministrul Educației, care a anunțat că vrea ca manualele să fie editate doar de Editura Didactică și Pedagogică și tipărite de Monitorul Oficial, ce-ar mai fi de spus? Din punctul meu de vedere, ar trebui mai întîi să-și corecteze greșelile de limbă română. Și după aia mai vorbim. E absolut penibil să fii ministrul Educației și să nu poți vorbi și scrie corect românește. E descalificant. Dar – desigur – dlui ministru nu-i pasă de asta, așa că noi, cetățenii cumsecade și respectuoși cu limba română, ne batem capul cu zisele pocite ale dumisale.
Premierul, ministrul Educației și alți demnitari mai spun că agitațiunea stîrnită în fiecare an în jurul manualelor se poate rezolva reintroducînd sistemul unic și centralizat: un singur manual la fiecare materie, o singură editură, o singură tipografie și gata. Tot ei au lansat ideea că „vina“ pentru bulibășeala creată (începe școala și elevii nu vor avea manualele pe bănci) se datorează editurilor, care au „interese pecuniare“. Am cîteva comentarii de făcut.
În primul rînd, datoria de a le asigura elevilor manuale este a Statului, a Guvernului, a Ministerului Educației. Ministerul n-avea decît să înceapă licitația pentru producerea manualelor mai devreme, luînd în calcul că vor fi și contestații (au fost 27, din care 20 au fost rezolvate în favoarea editurilor – deci au și ele dreptate). Apoi, activitatea editorială este una comercială, iar cartea școlară reprezintă cam o treime din piața de carte. Dar editorii sînt doar executanți ai solicitărilor clientului. E normal ca editurile să dorească să cîștige bani din activitatea lor; dar clientul – ministerul Educației – este unul dificil, care schimbă regulile din mers și care se comportă cum vrea: nu-i tratează pe editori și pe autorii de manuale ca pe niște parteneri, căci – nu-i așa? – are pîinea și cuțitul.
Dar adevărata problemă este alta. Ditamai demnitarii statului răspîndesc în public ideea că manualele „alternative“ nu sînt bune. Semidocții reduc totul la cugetări de genul „matematica e una singură, de ce ne trebuie mai multe manuale?“ ori „subiectele la bac sînt aceleași, de ce să-i amețim pe copii cu mai multe manuale?“. Astfel de cogitațiuni sînt niște prostii ridicole. Există metode și mijloace diferite de a preda matematica, biologia, chimia; există exerciții și probleme care li se dau copiilor de făcut, tot diferite și acestea. De-aia se fac mai multe manuale la aceeași materie. Și nivelul elevilor e diferit, astfel încît profesorii trebuie să aibă de unde alege. De-aia se fac manuale diferite. Și cunosc profesori care lucrează cu manuale diferite la materia lor: pentru clasele mai bune aleg manualele mai complexe, pentru clasele mai slabe folosesc manualele mai simple.
Reintroducerea manualului unic înseamnă să-i reduci pe profesori la statutul de roboței stupizi care reproduc toți același conținut. Și mai înseamnă uniformizarea educației. Și ușile larg deschise către abuz și autoritarism: manualele unice vor fi aprobate de minister, vor fi redactate de anumiți autori (preferați de minister), vor exprima niște conținuturi „conforme“ cu viziunea oficială, guvernamentală, ministerială. Se va crea, din nou, o cultură unică, o educație unică, o „viziune“ unică, oficială, asupra științei. Ideea de pluralism și posibilitatea opțiunii vor fi excluse din procesul de educație.
Or, așa ceva înseamnă că mai e doar un pas pînă la reintroducerea partidului unic. Tot ce e altfel va fi criticat, repudiat, respins. Cine gîndește altfel va sfîrși prin a fi considerat inamic (plătit de Soros, de multinaționale, dușman al identității naționale etc.). Școala se va face pe bază de „nu vorbiți neîntrebați“ și „mîinile la spate“ – o spun ca unul care știe bine ce înseamnă asta.
Mă tem că premierul, ministrul Educației și alții – ejusdem farinae – atîta pot. Enervați că nu sînt în stare să gestioneze diversitatea și pluralismul, că sînt incapabili să se încadreze într-un program predictibil (căci începerea anului școlar e, totuși, predictibilă), recurg la ce știu (că atît au reținut de pe cînd erau elevi): manualul unic. Centralizarea.
Primul pas a fost făcut: „îndrumarul“ cu care se tot laudă ministrul Educației pe la televizor, menit să înlocuiască manualele pe care nu e în stare să le pună pe băncile elevilor. Sistemul de educație din România oricum e la pămînt. Dacă se reintroduc manualele unice, dragi părinți, obișnuiți-vă cu ideea că și copiii dvs. vor fi o generație de sacrificiu. Dacă le spuneți să emigreze sau vă hotărîți să protestați, acum, împotriva năzbîtiei cu manualul unic – este decizia dumneavoastră.