Priorităţi în răspunsul la mesaje
Următoarele două mesaje de la persoane cu nume necunoscute mie mi-au parvenit la cîteva minute distanţă şi mi-au stîrnit două reacţii diferite. Primul s-a transformat într-un schimb de comunicări, celui de-al doilea nu i-am dat nici un răspuns. Oricare cititor care îmi poate spune de ce, va primi ca premiu de la mine o beutură la Mollyâs, dacă o să mai fiu acolo după ce citiţi acestea: Primul mesaj Dragă Profesore Codrescu, Wikipedia vă indică drept autorul aproape-adevărului poetic potrivit căruia larvele tunicatelor marine ar avea creier, dar că, atunci cînd găsesc suportul de care să se fixeze, tunicatele nu mai au nevoie de el, drept pentru care îl mănîncă. Mă gîndesc să folosesc acest exemplu în lucrările mele şi, pentru a face asta, am nevoie să mă asigur că atribuirea informaţiei este corectă. Aşa că vă rog să-mi comunicaţi dacă articolul din Wikipedia este corect, în esenţă, şi dacă da, în care anume lucrare a dumneavoastră pot găsi această referinţă. Sincer, al dumneavoastră Paul BRATERMAN, Regents Professor (pens) în Chimie, University of North Texas Dragă Profesore Braterman, Nu sînt foarte bun nici la Wiki şi aici, în inima codrului, unde mă aflu, mai folosesc şi conexiune de Internet dial-up, dar informaţia este corectă. Am spus acestea într-un comentariu la NPR, la un moment dat, dar mi-ar trebui o armată de studenţi ca să-i dau de urmă. Nici măcar nu mai ştiu de unde am scos eu informaţia, aşa că, dacă vreţi să citaţi adevărul, nu vă pot fi de folos, dar, dacă vreţi să citaţi metafora, sînt gata să-mi asum meritul. Andrei CODRESCU Paul Braterman către mine: Cum ar veni, ceva de genul "nu mai are nevoie de creier şi, aşa cum spunea poetul şi eseistul Andrei Codrescu, îl mănîncă" ar fi acceptabil din punctul dumneavoastră de vedere? Toate acestea au în centru o idee extrem de serioasă; legătura evoluţionistă foarte strînsă dintre notocordiile precum tunicatele şi vertebratele precum dumneavoastră şi cu mine şi modul în care genele de dezvoltare care intră în acţiune în anumite stagii ale vieţii pot modifica dramatic rezultatul evoluţiei. Andrei Codrescu către Paul: Absolut acceptabil. Munca ta îmi pare într-adevăr extrem de serioasă. Crezi că e posibil ca noi să ne consumăm creierul acum "distrîndu-ne pînă la moarte", de exemplu, sau că există un moment în care vom deveni efectiv notocorde? Ştiu că îţi cer să speculezi mult dincolo de limitele cercetării tale. Dar ce face o astfel de genă să intre în acţiune? Şi de ce intră în acţiune (sau se opreşte) astfel? Nu trebuie să-mi răspunzi la aceste întrebări. Pur şi simplu nu mă pot împiedica să scriu eseuri. Paul Braterman către mine: Cred că te distrezi pe cinste cu ideile astea. Ca să fim exacţi din punct de vedere tehnic (sînt chimist, nu biolog, aşa că trebuie să verific), ar trebui să spui "vom deveni tunicate". Notocordul este de fapt o structură similară cu o coloană vertebrală, prezentă la tunicatele neajunse la maturitate. Aşa că, într-un anume sens (şi asupra acestei idei aş vrea să-mi arog dreptul de proprietate intelectuală), sîntem cu toţii nişte tunicate care nu au crescut niciodată. Dacă aceste rînduri vor vedea vreodată lumina zilei, mă voi asigura că vei primi un exemplar. Al doilea mesaj Andrei, Sînt producător pentru Starz Entertainment şi organizăm evenimentul nostru anual, Fear Fest, pe canalul Starz pe 27 octombrie 2007 şi întreaga lună pe Starz on Demand. Tema de anul acesta este America Bîntuită şi vom fi la New Orleans între 30 iulie şi 1 august şi am fi foarte interesaţi de participarea ta într-o discuţie cu tema tradiţiei culturale a vampirilor. Voi veni la New Orleans, în cercetare, vinerea aceasta, pe 20 iunie şi mă întrebam dacă ne-am putea întîlni. Avionul meu pleacă foarte de dimineaţă, aşa că te rog sună-mă pe celularul meu bla-bla-807-8599 în dimineaţă asta sau mîine, ca să stăm de vorbă. Sper să putem aranja ceva. Scott HAYS Senior Producer, Starz Entertainment Nici pentru acest mesaj nu există răspuns "de la mine". traducere de Ioana AVĂDANI