Prieteni, simţiri şi avertizări

Din timp în timp, prietenii îţi spun: "Trebuie neapărat să-l cunoşti pe X, cu siguranţă o să vă placeţi la nebunie!". Vă întîlniţi şi nu vă placeţi. De fapt, vă detestaţi de la prima vedere. Un prieten bun va privi chestiunea filozofic, va ridica din umeri şi va spune, în limba locului, "c’est la vie". Partea proastă este că sînteţi cu toţii poeţi, lucrînd pe acelaşi turf. Şi mai este şi problema delicată a bîrfei, principala petrecere a timpului liber a fiinţelor umane. Numai oamenii fără prieteni discută despre politică şi filozofie, în absenţa oricărei bîrfe contextuale. Orice idee pare atît de stearpă şi de plictisitoare dacă nu este legată de un om! Chiar şi cea mai bună idee, mecanica cuantică, de-o pildă, devine cu mult mai interesantă dacă e privită prin lumina colaborării lui Heisenberg cu naziştii. Şi asta nu e nici măcar bîrfă, e istorie. Doar pînă cînd nu se găseşte cineva care să adauge detaliile picante ale legăturilor sexuale ale lui Heisenberg cu naziştii. Ceea ce ne aduce la întrebarea: poate o întreprindere oarecare, fie ea fizică sau poezie, să fie obiectivă atunci cînd cercetătorii implicaţi sînt în egală măsură şi oameni? Potrivit lui Peter Freund, unul dintre fizicienii fondatori ai teoriei stringurilor, şi cărţii sale Pasiunea de a descoperi (A Passion for Discovery, World Scientific Press, 2007), răspunsul este şi da, şi nu. Fizicienii teoreticieni sînt nişte fiinţe umane geloase şi pătimaşe care bîrfesc non-stop şi care se străduiesc să reducă la nimic sau, pur şi simplu, să-şi fure ideile unii altora. Cu toate acestea, ei generează ştiinţă care explică lumea reală în mod obiectiv, mă rog, cel puţin pînă cînd un alt teoretician impune un nou standard pentru obiectivitate. În fizică, teoriile nu se răstoarnă unele pe altele, ci mai degrabă creează noi realităţi în care să funcţioneze doar propriile legi. Fizica lui Newton nu este înlocuită de teoria generală a relativităţii, a lui Einstein, care nu este abolită de mecanica cuantică a lui Heisenberg, care nu este abrogată de teoria stringurilor. Ştim asta pentru că atît relativitatea, cît şi fizica cuantică au fost testate pe lumea reală prin chestii precum armele nucleare şi generatoarele de particule. Teoria stringurilor este încă prea teoretică pentru tehnologiile noastre, dar postulează existenţa unei mulţimi de universuri alternative şi, chiar fără de instrumente, unii dintre noi ştiu că este adevărat pentru că au fost acolo. Chiar acum, cînd citiţi acestea, sînteţi în universul al şaselea. Motivul existenţei acestor teorii care se dovedesc în cele din urmă adevărate este că ştiinţa e plină de contradicţii şi unii indivizi, aroganţi şi ostentativi, nu se vor potoli pînă cînd nu le vor armoniza pe toate. Aroganţa este foarte importantă în acest domeniu, ca şi sentimentul că eşti mai deştept decît restul lumii. La fel de important este ca fiecare să ştie ce fac toţi ceilalţi, iar asta presupune munţi de bîrfă. Peter Freund mai notează că, pînă de curînd, lumea fizicienilor teoreticieni era destul de mică şi că nu era prea dificil să afli cine ce face (sau cu cine). Dar azi, fizica teoretică, asemenea oricărui alt domeniu, este un loc din ce în ce mai aglomerat şi, dacă n-ar fi fost Internetul, bîrfirea ar fi cu mult mai complicată. Aşa, putem bîrfi cu viteza tastaturilor noastre. Prietenul unui prieten, căruia i-am fost prezentat şi care nu mi-a plăcut, lucrează acum de zor la un eseu prin care va demola estetica poeziei mele, pe care o cunoaşte, în timp ce eu nu am habar ce face el. Există pe lume un milion de poeţi. Poate ar fi fost o idee bună să mă interesez cu ce se ocupă tipul, înainte de a-i da cu tifla. Estetica poeziei pare mult mai puţin impozantă decît fizica teoretică, dar nu este. Ambele sînt create de oameni cu totul ieşiţi din comun. traducere de Ioana ADĂVANI