Prezența lui Horia Bernea
Săptămîna trecută, vineri, de Ziua Sfintei Cruci, Horia Bernea ar fi împlinit 80 de ani. E omul a cărui absență mă afectează adînc, pentru că acoperea întregul spectru al nevoilor mele sufletești și intelectuale: era un mare artist, era un interlocutor temeinic și viu pe multiple domenii, de la pictură la religie, de la etnografie la filozofie, de la cultura occidentală la unicitatea bizantină. Putea fi radical în opinii, dar și plin de umor, putea fi harnic și devotat proiectelor sale, dar putea fi și un minunat partener de răgaz și convivialitate. Mi-e dor de el mereu și mi-e greu să compun, la o aniversare ca aceasta, texte solemn comemorative, însăilări previzibile, chiar dacă perfect autentice. Aleg, de aceea, să-l sărbătoresc oferind cititorului cîteva citate dintre cele rămase de pe urma însemnărilor sale de lucru la Muzeul Țăranului Român sau de pe urma bogatei sale oralități. Iată-le:
● Lumea e bună prin scop, frumoasă ca facere, complexă prin viețuire și spirituală prin materialitate.
● Am ajuns, în consecinţă, să definesc în ultimă analiză cultura ca pe o justă raportare la materie… Arta – ca pe o judicioasă şi adecvată raportare la scopul propus prin intermediul materiei. Nici o perioadă deplină a istoriei spiritului nu a fost posibilă fără o justă exprimare în planul materiei. Proasta raportare la materie reprezintă de obicei decadenţă, superficialitate, uscăciune… (într un asemenea context, Horia invoca, întotdeauna, sensul fondator al „Întrupării“ în universul creștin, n.m., A.P.)
● Românul actual funcţionează pe două poziţii extreme, ori un profund dispreţ pentru ceea ce însemnăm, ori o infatuare nejustificată pentru merite iluzorii care intră mai curînd în categoria defectelor.
● Ce înseamnă cu adevărat major şi minor? Este un obiect de serie minor? Este un obiect de excepţie/unicat major? Nu! Un obiect ciudat sau neobişnuit este major? Nu! Un obiect util, prin faptul că e extrem de obişnuit, e minor? Nu! Dă mica răspîndire un sens important unui lucru? Nu!
● Cîndva, am încercat să cumpărăm o fereastră, un fragment de casă veche care fusese desfăcută şi stivuită într-o latură a curţii. „Cît ceri pe ea?“ l-am întrebat pe stăpînul casei. „Nu cer nimic.“ Dacă vă trebuie, puteţi s-o luaţi. Dar nevasta lui a intervenit şi a zis nu. La toată insistenţa noastră a dat cu încăpăţînare acelaşi răspuns. „Nu!“ Într-un tîrziu a adăugat: „Cum să vă dau fereastra? Toată viaţa am privit lumea prin ea.“
●(Despre tema crucii, constitutivă pentru discursul expozițional gîndit de Horia Bernea la Muzeul Țăranului Român, n.m., A.P.) O clasificare: 1. Crucea conţinută, implicată în sensul profund al obiectului. 2. a) Crucea ca semn benefic, „semnul crucii“ – pe pîine, la intersecţii, marcaj şi semn de pomenire, pe poartă, fîntînă, grajd etc. b) Crucea ornament – combinaţie de element ritual şi ornamentaţie sau croi. 3. Crucea rezultat al funcţiei şi eficienţei unui obiect: arhitectură, unelte, instrumente, pîrghii, ţesutul de război, munca cîmpului. 4. Crucea pe plante, animale (măgar) sau în anatomia omului – „o cruce de om“. 5. Sus-jos, dreapta-stînga, punctele cardinale… 6. Crucea e frumoasă prin ea însăşi. 7. Crucea care nu se vede, lucrurile construite, figurile geometrice legate de cruce. Crucea e un semn primordial, premerge semnul christic şi supravieţuieşte oricărei încercări.
● E cineva care nu-i sigur de enormul dezastru provocat de comunism? E cineva care crede că spiritul e o formă mai „subţire“ a materiei? E cineva care crede că toţi oamenii sînt dotaţi în mod egal? E cineva care-l dispreţuieşte pe cel mai slab decît el? E cineva care dispreţuieşte pe cel mai deştept decît el? Toţi aceştia nu au ce căuta în muzeu.
● În sat există mai mult sensul de bun şi rău decît cele de frumos, urît, folositor.
● Civilizaţia ţărănească nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.
● O muzeografie organică urmăreşte rînduiala, nu ordinea.
● Un cîntec de privighetoare, un scîrţîit de osie, un claxon… Cred că „substanţa preţioasă“ a obiectului tradiţional e mai puţin legată de „natural“ şi mai mult de „organic“!
● A nu-ţi cunoaşte limitele, chiar la cei mai buni oameni, e un lucru extrem de nociv.
Cele de mai sus constituie o selecție rapidă, restrictivă și mai mult sau mai puțin întîmplătoare din ampla moștenire de ziceri și reflecții ale lui Horia Bernea. Am răsfoit colecția, animat nu de vreo exigență sistematică, ci doar de dorința – acum de neîmplinit – de a-l îmbrățișa, de ziua lui, pe autor. Un fel de transmundan „La mulți ani!“