Preşedintele FRF e mai tare decît guvernatorul BNR?

Preşedintele FRF e mai tare decît guvernatorul BNR? 

Nu l-aş compara pe şeful fotbalului chiar cu Veşnicia însăşi. Dar da, impresia, cu trei luni înaintea alegerilor de la federaţie, este că Răzvan Burleanu e un young Mobutu, înfipt bine într-o administraţie privată de interes naţional, pe care nimeni şi nimic nu l-ar putea clinti. Asta e impresia. Realitatea e că avem memorie scurtă. În raport cu „Naşul“ Mircea Sandu, care a „domnit“ cît Isărescu minus Burleanu, actualul „tătuc“ e mic copil. Să nu credem însă că metehnele nu se pot moşteni. Dorinţa de perpetuare, abţibild al oricărui om aflat la putere, e încă şi mai mare aici, într-o federaţie sportivă. Ai de controlat un număr redus de persoane sau entităţi pentru a te eterniza în funcţie. De aceea preşedinţii de federaţii naţionale şi internaţionale rivalizează cu dictatorii africani în longevitate la comenzi. Unii pot sfîrşi în acelaşi fel, cu „capul în băţ“ (vezi cazul „atletului“ Lamine Diack). Alţii scapă. Legislatura lui Burleanu e confuză pentru marele public, dar nu el votează, ci cei aproape 300 de membri afiliaţi. Ce a făcut monşerul? Ceva lucruri bune: impulsul dat tinerilor, de unde rezultate mai bune la naţionalele mici, atragerea de fonduri, cheltuieli declarate mai mici, structurarea mai bună a activităţii. Şi destule minusuri: eşecul patent al lui Daum la Naţională, scandalul legat de centrele de excelenţă, arbitrajul desprins de lume şi de realitate, comisii care lungesc la nefîrşit judecăţile. Dar cu adevărat Burleanu e cunoscut pentru că şi-a pus în cap -mulţi dintre fotbaliştii istorici ai României. I a scos din business. Unii văd aici mîna serviciilor secrete. Politrucii versus popularii. Acum fotbaliştii îşi vor fotbalul înapoi. Dar ghici ce: fotbalul nu e al lor, şi nici al lui Burleanu. Altfel îl jucau la ei în sufragerie.