Povestea zmeului
De mic copil, părinţii m-au învăţat că nu e frumos să pîrăşti. Aşa că, decît să vă împărtăşesc păţaniile mele din ultima vreme, mai bine vă spun o poveste: A fost odată ca niciodată, o ţară mică şi agitată. În ţara aceea, toate erau de două feluri: primul fel şi celălalt fel. Iar cele două feluri nu se înţelegeau de nici un fel. Ţara era condusă şi ea de doi regi, unul de un fel, iar altul de celălalt fel. Şi nici ei nu se înţelegeau de nici un fel, astfel încît ori de cîte ori unul făcea ceva, celălalt făcea invers. Şi de fiecare dată îşi dădeau unul altuia peste degete, astfel încît supuşii întîi s-au minunat, apoi au învăţat şi ei, iar datul peste degete (care în limba acelei ţări se numea "dat la ţurloaie") a devenit curînd un sport naţional. În acea ţară mică şi agitată, intelectualii erau şi ei mici şi agitaţi - şi, bineînţeles, de două feluri. Unii, mai pragmatici, ţineau cu regele liberal şi îşi spuneau între ei "liberali", căci aflaseră că liberalismul e un lucru bun, care ţine cu libertatea celor care cred în el. Ceilalţi, mai căzuţi pe gînduri, s-au gîndit, în căderea lor pe gînduri, că ar fi potrivit să ţină cu regele de celălalt fel şi să se intituleze, simplu şi elocvent, "intelectuali" - adică, în subtext, singurii şi adevăraţii intelectuali. Împreună cu regele lor, au inventat un alt blazon pe care, după îndelungă cădere pe gînduri, l-au numit "anticomunism", căci şi el este bun şi aducător de libertate în cuget şi simţiri. Cînd a aflat această bazaconie, bufonul regelui, un om în vîrstă, obişnuit să spună că regele e în fundul gol, a întrebat de ce liberalismul şi anticomunismul nu merg mînă în mînă? Ba chiar a insinuat, rîzînd, că ar fi cam acelaşi lucru. A fost singura dată cînd cei doi regi au fost de acord şi bufonul a fost spînzurat în piaţa publică. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit să se mire de nimic. Cu timpul, această ţară prea mică pentru a fi atît de agitată a început să neliniştească, apoi chiar să supere împărăţiile învecinate, care au avertizat-o să-şi bage minţile în cap. Cei doi regi, dimpreună cu suitele lor, au hotărît atunci că trebuie să facă ceva şi altceva. Dar nu erau prea multe de făcut, aşa că şi unii, şi alţii au ajuns rapid la aceeaşi idee: să îi arate lumii ce poate ţara lor mică, adică să scoată cultura de acolo de unde era ea păstrată special pentru astfel de ocazii şi să o plimbe la vedere. Doar că şi această cultură era de două feluri, aşa că două feluri de comisii au elaborat două feluri de proiecte. Dar, ca nu care cumva să afle şi ceilalţi ce au de gînd şi să le fure proiectul, nici unii, nici alţii nu au suflat o vorbă nimănui. Aşa că nu s-a mai făcut nimic. În acea vreme, într-o poiană însorită, trăia în ţara cea mică şi agitată şi un grup de copii. Şi cum se jucau ei într-o zi însorită în poiana lor, unuia dintre ei îi vine o idee: Hai să facem un zmeu! Şi au făcut cel mai frumos zmeu care s-a văzut vreodată. L-au colorat în toate culorile ţării lor, au scris pe aripile lui toate poeziile pe care le învăţaseră la şcoală şi i-au dat drumul să zboare. Şi a zburat zmeul copiilor peste ţara cea mică şi agitată şi apoi şi-a desfăşurat aripile şi peste împărăţiile învecinate. Şi tare s-au minunat acestea de măiestria copiilor din ţara lor vecină şi cu reputaţie proastă. Cînd au aflat de aceasta, cei doi regi şi-au spus, fiecare în felul lui: Ce idee bună, hai să o promovăm! Primul rege a numit atunci un comisar cu rang de secretar de stat însărcinat cu promovarea zmeului în străinătate, iar celălalt rege a apelat, printr-un intelectual de vază, la o instituţie fidelă să deschidă cîte o reprezentanţă a zmeului în fiecare împărăţie învecinată. A doua zi, un înalt funcţionar a venit la copii cu dispoziţia să împacheteze zmeul şi să se ducă cu el la Verde Împărat, pentru a-l convinge de înalta cultură a ţării celei mici şi agitate. Pînă seara, a venit şi Jurnalistul, care a cerut exclusivitate pentru a relata peripeţiile zmeului în toate împărăţiile lumii. A doua zi, celălalt fel de jurnalist, supărat că a pierdut exclusivitatea, a scris un editorial furtunos, în care a demascat faptul că zmeul a fost construit pe banii contribuabilului. Ruşine! - a strigat el. Intelectualii, de un fel şi de celălalt fel, s-au sesizat şi ei şi au umplut a patra zi de talk-show-uri de un fel şi de altul. A cincea zi a venit Curtea de Conturi în control în poiană şi, după o analiză minuţioasă, a hotărît să-i trimită pe toţi iniţiatorii proiectului la casa de copii, pentru grave nereguli în gestiunea zmeului. Iar pe urmele lor, într-a şasea zi, a venit şi Contabilul, care era de felul lui contabil şi deci îi ura din principiu pe cei de orice alt fel, aşa că a confiscat sfoara de la zmeu, a încuiat-o în seiful său şi a spus că este ilegală. Apoi a venit a şaptea zi şi s-au dus cu toţii să se odihnească. Şi aici eu mă opresc şi încalec pe o şa, căci nu ştiu cum se va termina povestea asta!...