Pomană şi spectacol

Zilele trecute doi domni, unul tînăr şi altul mai în vîrstă mi-au sunat la uşă: „Nu vreţi, domnule, o excursie la Parlament?“. „Cum adică?“ „Sîntem de la USL şi vă oferim o excursie pe gratis la Casa Poporului, să vedeţi ce frumos arată şi pe dinăuntru.“ „Păi, nu mă interesează, că o ştiu“, am răspuns şi evaluam deja în minte cît din gestul de a-i duce pe alegători în campanie să vadă Parlamentul, adică instituţia de bază a unei democraţii, e mită electorală şi cît educaţie civică. Vocea omului mai în vîrstă, blîndă şi rugătoare, mi-a risipit brusc dilemele: „Hai, domnule, că se dă şi o masă gratuită la Rin Hotel“.

Mai nou, excursiile gratuite au devenit o adevărată modă de mituire a electoratului. Şi oamenii nu sînt duşi numai la Parlament, ci şi la Sinaia, la Cernica sau în alte locuri, în excursii de cîte o zi. Dincolo de asta, există, bineînţeles, nenumărate relatări privind pomenile electorale mai clasice, fără plimbare. Prin Gorj cică un candidat a distribuit alegătorilor găini, prin Dîmboviţa s-au dat saci de cartofi iar prin Argeş s-ar fi împărţit medicamente şi ochelari de vedere (să vadă omul mai bine pe cine pune ştampila?). Tot aşa, la Ploieşti un candidat pretinde că va oferi „pensii municipale“, iar la Bucureşti se promit spitale noi, transport gratuit, ieftiniri la facturile de întreţinere. Cu alte cuvinte, ca şi în campaniile electorale trecute, se dau şi se promit pomeni.

Chiar şi preşedintele Băsescu a împărţit portocale jurnaliştilor care-l aşteptau la ieşirea dintr-un supermarket. Vrînd, nevrînd, gestul făcut la începutul campaniei electorale tot în simbolistica pomenii se înscrie. Sîntem guvernaţi ca nişte pomanagii şi ne-am obişnuit aşa. Şi culmea e că prin Occident, deşi din motive puţin diferite, cerşetoria rimează tot mai des cu România.

Cred că de cele mai multe ori oamenii acceptă şi cartofii unui candidat, şi găinile celuilalt, fără să le creadă promisiunile, şi votează în cele din urmă tot pe cine vor ei, după cu totul alte criterii. Unii acceptă pomana pentru că se jenează să refuze; alţii îşi fac calculul că e o rară ocazie cînd primesc şi ei ceva înapoi de la politicienii care în restul timpului oricum se folosesc cum vor de banii publici; iar prin comunităţile mai mici sînt şi destui care se tem să refuze, ca să nu se pună rău cu eventualii noi primari, fiindcă refuzul nu se interpretează ca un gest de demnitate, ci ca unul de ostilitate faţă de candidatul sau partidul respectiv. Chiar în lipsa unor studii despre eficienţa mitei electorale (cine să le facă?), s-a format un adevărat obicei care se înscrie în categoria tot mai largă a cutumelor stupide şi de neocolit. Organizatorii de campanii se iau unii după alţii într-o concurenţă prostească, ignorînd chiar posibilele consecinţe legale. În condiţiile în care populaţia nu mai e chiar aşa de săracă, pare că nu atît pomana în sine contează, cît mai degrabă gestul. Fiindcă dacă nu faci pomeni înseamnă că eşti un pîrlit. A da cîte ceva la toată comunitatea e semn că ai putere, că poţi intra în sistemul „aleşilor“.

Tot astfel, dacă eşti candidat şi nu promiţi năstruşnicii – de tipul metrou la Rîmnicu Vîlcea, grădini de castraveţi în jurul Clujului, străzi aspirate şi autostrăzi suspendate la Bucureşti – rişti să nu te bage lumea în seamă. Şi dacă te ia în seamă nu înseamnă că te-ar şi crede, dar asta-i ceva secundar în condiţiile în care alegerile şi politica tind să devină un spectacol de comedie din care lumea îl alege pe bufonul cel mai puţin trist.

Într-o atare situaţie, declaraţia unui candidat – „Nu oferim alegătorilor absolut nimic pentru că nu avem ce să le dăm. Normalitatea constă în ceea ce gîndeşte omul.“ – pare de pe altă planetă. E de presupus că oamenii nu-l vor vota, dar nu neapărat pentru că nu le dă mită, ci tocmai din cauză că pare de pe altă planetă, adică un naiv care nu poate face nimic în sistemul deja instaurat, un ins care nu înţelege nici măcar obiceiul pămîntului, cu rolurile sale bine stabilite. Măcar ceilalţi, chiar dacă hoţi sau mincinoşi, te fac să visezi frumos ori îţi mai dau, nu-i aşa, cîte o găină înainte de alegeri.