„Plin de substrat“

Se întîmplă uneori ca dicţionarele să înregistreze cîte un abuz semantic, o extindere a înţelesului provocată de o simplă confuzie. Dacă e vorba de cuvinte ale vieţii cotidiene, frecvente în uz, iar noul sens este într-adevăr răspîndit, înregistrarea lexicografică e justificată, reprezentînd o validare a unui fenomen firesc şi continuu, de îmbogăţire semantică. Nu e chiar acelaşi lucru în cazul unor cultisme (sau „neologisme“, cum li se spune în genere în lingvistica românească, pentru că s-au adăugat relativ tîrziu, în ultimele două secole, straturilor vechi şi populare ale limbii). Extinderile semantice spontane ale unor termeni abstracţi, adesea prezenţi şi în limbajele de specialitate, folosiţi de vorbitori cultivaţi (care le cunosc sau le pot verifica la nevoie etimologia şi echivalentele în alte limbi), nu pot fi uşor acceptate, lovindu-se de o rezistenţă firească. Sensurile noi ale acestor cuvinte apar în genere în mod deliberat şi controlat, prin redefiniri sau în cadrul unor teorii acceptate de o comunitate intelectuală.Dar dicţionarele sînt făcute de oameni, astfel că un uz individual se poate strecura într-o definiţie care să treacă neobservată de revizori şi recenzenţi, ajungînd să ofere scuze şi justificări abuzului semantic. Cazul cel mai clar, despre care au scris mulţi lingvişti, în repetate rînduri, e al cuvîntului condescendent, înregistrat în mai multe dicţionare româneşti cu un sens impropriu, contrar etimologiei sale, inexistent în corespondentele cuvîntului din alte limbi şi evitat de vorbitorii cultivaţi. Copiindu-se unele pe altele, ediţii succesive şi dicţionare diferite au conservat o deviere care ar fi trebuit să rămînă accidentală: sensul „care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil“ (DEX). În consens cu etimologia sa (transparentă, prin legătura cu a descinde, descendent) şi cu echivalentele din alte limbi (în engleză, adjectivul condescending e definit prin atitudinea pe care o ai „tratînd pe cineva ca şi cum ai fi mai important sau mai inteligent decît el“, Cambridge Dictionaries online), condescendent are un sens mai curînd negativ, referindu-se la atitudinea de superioritate, de îngăduinţă jignitoare: „care se coboară (cu bunăvoinţă) spre altul inferior lui ca rang, ca situaţie socială, ca stare de cultură“ (Dicţionarul limbii române, Litera C, 1940).

Un caz mai puţin grav, dar care merită să fie semnalat, e cel al termenului substrat (din fr. substrat, lat. substratum), pentru care, pe lîngă sensurile fundamentale – „bază“, „bază materială (…)“ şi „strat peste care s-a aşezat alt strat“ –, Dicţionarul explicativ (DEX) admite o extindere semantică discutabilă: „conţinut“. E drept, lărgirea sensului este înregistrată în interiorul unui sens de specialitate (din domeniul filozofiei), a cărui explicaţie preia perspectiva ideologică a dicţionarelor din anii ’50, corespunzînd însă şi prezentării din dicţionarele franceze curente. Desigur, extinderea semantică are o oarecare motivaţie, baza fiind un element esenţial al oricărui fenomen; ideea de „conţinut“ intră totuşi în contradicţie cu aceea de „strat primar“, cît se poate de transparentă în forma cuvîntului. Dicţionarul pare să justifice, astfel, un uz destul de straniu: folosirea cuvîntului substrat în formula apreciativă plin de substrat: „Discurs plin de substrat al lui V.S.!“ (ziartop.ro); „un film plin de substrat pentru cei care sînt pregătiţi să-l vadă“ (cinemagia.ro); „un film absolut excepţional, motivaţional şi plin de substrat“ (filmehd.net). O frază anume apare, obsedant, fără indicarea sursei, în cele mai diverse locuri (de la site-uri specializate în furnizarea de referate la teze de doctorat şi la articole pretins ştiinţifice): „Deşi pare simplu, înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat“ (refe­rat.ro, referatele.com şi alte zeci de reproduceri online).

Din contextele de mai sus, s-ar înţelege că substratul este ceva pozitiv, dar vag (ba chiar diferit de conţinut, din moment ce se poate spune: „este un moment cheie în poveste, iar conţinutul este plin de substrat“, tvmania.ro). Cel mai probabil, formula e simţită ca o simplă variantă (apropiată fonetic) a construcţiei plin de substanţă. Uneori substratul pare asociat, într-un mod la fel de imprecis, cu subînţelesul. Pentru lingvişti, care folosesc termenul substrat într-un sens foarte tehnic, cu referire la o limbă abandonată de o populaţie, dar care şi-a transmis unele structuri, preferinţe şi chiar cuvinte în limba pe care vorbitorii au adoptat-o (vorbindu-se deci de substratul traco-dac al limbii române), folosirea vagă şi cu intenţie apreciativă a formulei plin de substrat e cît se poate de ilogică.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).