Plimbarea zilnică a mătușii Bi

27 martie 2019   TÎLC SHOW

Adică a Sabinei Cantacuzino, fostă Brătianu. Mai exact, sora lui Ion I.C. (Ionel) Brătianu, deci fiica lui Ion. C. Brătianu și a Piei Brătianu. Și mătușa lui Nicolae I. Pillat, care îi creionează un frumos și foarte dinamic portret, din care cu greu poate trece neobservată energia personajului.

Mătușa Bi, cum îi spuneau nepoții, era la fel de iute la pas ca la vorbă, cunoscuții spunînd despre ea că prinde o viteză de o sută de kilometri pe oră cînd vorbește.

Viteza pasului Sabinei Cantacuzino nu prea s-a diminuat odată cu trecerea anilor. Nici măcar atunci cînd numărătoarea a ajuns pe la optzeci… Gimnastica suedeză pe care o făcea în fiecare dimineață și plimbarea zilnică, indiferent de vreme sau de împrejurări, o ajutau fără îndoială. De altfel, sora lui Ionel Brătianu nu a renunțat la plimbarea ei zilnică nici în cele mai neliniștite perioade ale vieții – și istoria i-a rezervat suficiente.

În timpul Primului Război Mondial a fost închisă de armata germană ocupantă la mănăstirea Pasărea, în împrejurimile Bucureștilor, alături de cumnata sa Lia și de fiul acesteia, un copil mai mic de doi ani. Chiar și așa, mătușa Bi nu a renunțat la plimbarea sa zilnică. De frică să nu evadeze, s-a dat ordin ca femeia să fie însoțită mereu de un soldat al armatei de ocupație. Ceea ce s-a și întîmplat, la fiecare plimbare a mătușii un soldat german se ținea după ea. Pasul Sabinei, însă, era iute, iar soldații din garnizoana de la Pasărea nu erau în cea mai bună formă; erau, de fapt, în convalescență. Neputînd ține pasul cu doamna Cantacuzino-Brătianu, un soldat a făcut un raport adresat superiorilor în care a cerut o bicicletă. Raportul a fost aprobat și soldatul a primit bicicleta, pe care a început să o folosească în îndeplinirea sarcinii de a o însoți pe mătușa Bi în plimbările sale. Trebuie menționat că vioiciuneaa vorbei și a pasului femeii erau pe deplin însoțite și de vioiciunea minții. Sabina Cantacuzino a schimbat traseul de plimbare, înlocuind drumurile drepte și aleile cu potecile din pădure, pline de crengi și mărăcini.

Evident, soldatul german nu a avut altă opțiune decît aceea de a renunța la bicicletă.

Altfel, din portretul făcut de Nicolae Pillat, neobservată nu poate trece nici panglica mică de catifea neagră din buclele albe ale mătușii Bi.

Mai multe