Plăcuţele vanităţii

Deunăzi, la reuniunea (neoficială) a clasei noastre de liceu (pro­moția 1987), l-am revăzut, după multă vreme, pe un fost coleg care îmi rămăsese în memorie prin numele său neobișnuit: Cucbătrîn. Florian Cucbătrîn, zis Uriașu’. Omul a ajuns un strălucit medic cardiolog. Nu era chiar în apele lui la întîlnire. Mi-a mărturisit că își cumpărase, în sfîrșit, după ani de eforturi financiare, un BMW nou-nouț, marcă de mașină la care visase încă din tinerețe. Se afla pe punctul de a o înmatricula și se ciocnise de o neașteptată problemă. Cum să-și personalizeze, pe plăcuțele de înregistrare, bijuteria pe patru roți, pentru a se distinge, într-un mod inteligent, nu doar în trafic, ci și în aglomerata parcare a spitalului unde lucra? „Numele meu – combinat cu vechea poreclă pe care mi ați dat-o în școală – nu mă ajută deloc“, a spus doctorul meditativ. „Singura variantă în care le pot aranja cît de cît cu sens ar fi Florian Uriașu’ Cucbătrîn, adică FUC. Tu îți dai seama desigur, ca anglist, că un asemenea cuvînt ar fi inacceptabil pentru actualul meu statut social! Pînă la urmă, numerele astea personalizate reprezintă niște semne discrete de orgoliu, nu te poți minimaliza, ca un fraier, prin intermediul lor. Americanii le denumesc – și iarăși tu, care ai stat ceva timp peste Ocean, știi asta prea bine! – vanity plates, plăcuțe ale vanității sau cam așa ceva (l-am aprobat din cap, n.m.). Nu ne putem juca, prin urmare, cu ele… Ar mai fi, e drept, și structura Cucbătrîn Uriașu’ Florian, recte CUF, însă, scuze, sînt totuși medic de inimă, nu am cum să fac aluzii idioate la patologii ale intestinului! Orice altă combinație a literelor din nume și poreclă ar fi golită de semnificație (FCU, CFU, UFC etc.) și ideea personalizării deștepte s-ar rata din start!

Neîndoios“, a continuat Cucbătrîn, „m aș putea mișca spre soție. Pe ea o cheamă Anca Cucbătrîn și e tot doctoriță la Cardio. Nu are porecle. De aceea, la ea trebuie să ne referim din perspectiva specializării medicale: Cardiolog Anca Cucbătrîn. Dar ce mă fac atunci, amice? Nu iese nimic altceva decît CAC. Pentru numele lui Dumnezeu, sar din lac în puț? Să mă opresc la ANC e nedemn. Conduc, ditamai doctorul, un BMW cu identitate de femeie? Păi, toate visele juneții mele, legate de mașina asta, se duc naibii cu concursul unei plăcuțe stupide! Știu la ce te gîndești: de ce nu optez pentru sintagma Doctor Cucbătrîn? Am intra aici amîndoi – și eu, și Anca. În plus, s-ar zice, nu se pierde nici dorita prestanță… Omule, ești filolog, nu pot să cred că ai agrea o astfel de variantă! Cum să scriem pe număr DRC – drac? Ne fugărește și preotul cînd om duce-o la sfințit! Nu se poate. Și nici DRA (Doctor Anca) nu merge. Cădem în același păcat feminist. Sigur, ar fi aici o posibilă combinație cu mine la mijloc – Doctor Uriașu’, DRU, dar nu mi-ar place aluzia subtilă la numele Andrei (Andrew, DRW, cum ar veni!). Nu avem pe nimeni Andrei în familie. Mai mult, dușmanul meu cel mai feroce din clinică este unul Andrei A. Andrei, chirurg cardiovascular. Un dobitoc. Nu pot comite un asemenea sacrilegiu! Celelalte abrevieri sînt, din nou, lipsite de conotații. Cineva mi-ar putea obiecta că-mi neglijez numele propriu de familie, atît de sonor și de frumos – Cucbătrîn! De ce nu aleg CUC pentru nefericita plăcuță? Păi, Codrine, îți zic eu de ce – pentru că apelativul Cucbătrîn dezvăluie o personalitate puternică, pe cînd CUC simplu ilustrează o degradare, o cădere în prostrație a unei identități odinioară glorioase. Nu voi permite așa ceva! Eu sînt Cucbătrîn, nu Cucșiatît!

Mă rog, sistemele voastre fi­lo­lo­gice de referință m-ar în­dem­na, probabil, la niște in­ver­siuni. Cum ar suna, de pildă, m-ai putea întreba tu, com­bi­na­ția Bă­trînul Uriaș Cuc? Foarte prost ar suna, prietene, ți-aș răspunde imediat. Lasă-mă-n durerea mea, nu mă lua cu șmecherii stilistice de literat! Păi, despre ce vorbim? Trec de la CAC și CUF la BUC? Da’ chiar toți aveți ceva scatofil în voi, Doamne iartă-mă?! Nu-mi voi jigni automobilul în așa hal. Mai bine nepersonalizat și nevanitos decît murdărit în manieră obscenă!… Tehnic vorbind, ar mai fi și fiu-meu, Alexandru, care tocmai a ­luat rezidențiatul și se specializează pe chirurgie abdominală laparoscopică. Ar putea sări și el cu două variante: prima, Doctor Alexandru Cucbătrîn (adică DAC) și a doua, Medic Rezident Laparoscopie (adică MRL). Ambele, la fel de nefolositoare. Ce să fac, mai întîi, cu DAC? Am, finalmente, BMW și transmit mesaje subliminale cu antica Dacie româno-franceză (de care, personal, abia am scăpat prin programul “Rabla“)? De MRL ce să mai spun? Ies cu BMW-ul pe stradă și le sugerez tuturor că aș fi, de fapt, un mîrlan? Nebunie curată. Nu mă poate ajuta deci bietul Alexandru! Seamănă cu maică-sa, care nici măcar prin adăugarea numelui de fată, Marinescu, nu mă scutește de necaz: Marinescu Anca Cucbătrîn – MAC. O prostie măcănitoare. Cum să insult BMW-ul cu așa o personalizare? Risc să fiu arestat, nu alta! Nu-mi rămîne decît bunicul matern, pater familias în adevăratul înțeles al expresiei. El ne-a crescut practic pe toți. A fost figura dominantă a copilăriei mele. Se numea (cam straniu, recunosc, dar altfel sonor, trebuie să admiți!) Petru Zelea Dorneanu. Voi fi obligat să-mi prăjesc creierul, căutînd o formulă de abreviere în memoria lui…“

L-am lăsat pe Cucbătrîn cu dilemele sale, întrucît, brusc, dezvoltasem eu una: oricît aș fi răsucit numele epocalului bunic, nu reușeam să vin decît cu o singură combinație „grăitoare“ – PZD. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.