Piaţa evenimentelor mondiale

Un fin observator al scenei politice internaţionale îmi atrăgea atenţia odată asupra felului în care se schimbă problema principală. Capul de afiş al agendei politice mondiale e mereu altul, iar titlurile anterioare sînt lăsate în umbră pentru o vreme sau chiar definitiv. Dacă ar fi să recapitulăm ce s-a întîmplat de pe la începutul anului trecut, ne vom aminti cum, de exemplu, capul de afiş era ţinut de revolta din Ucraina, unde preşedintele Ianukovici tocmai fusese înlăturat, iar oamenii intrau prin palate şi-i descopereau bogăţiile adunate pe spinarea lor. Lumea a fost uimită de curajul ucrainenilor şi de lăcomia fostului conducător. Părea însă că lucrurile se pot îndrepta încet-încet şi că vor ieşi din zona de interes mondial maxim. În săptămînile şi lunile următoare însă, tot Ucraina avea să rămînă în atenţia lumii, dar nu graţie schimbării de regim, ci din cauza intervenţiei „omuleţilor verzi“ în Crimeea. Au fost apoi provocările ruseşti şi începutul războiului din estul Ucrainei, însoţite de răspunsul bîlbîit al puterilor occidentale. Rusia a apărut din nou drept marele imperiu al răului care poate pune probleme întregii lumi. S-a invocat ameninţarea schimbării modului de a face război, prin folosirea de soldaţi care nu-şi asumă o identitate. Se spunea că e o ameninţare pentru care NATO şi puterile occidentale n-ar fi pregătite. Chestiunea a ocupat mult timp atenţia comunităţii internaţionale. A fost întreruptă întrucîtva de problema unor atacuri (ceva mai importante decît de obicei) ale armatei israeliene asupra Fîşiei Gaza care au dat apă la moară, ca de fiecare dată, disputelor pro- şi antisemite. Vreo două zile a durat îngrijorarea generată de rezultatele neaşteptat de bune ale unor partide radicale din Franţa şi Marea Britanie în alegerile europarlamentare. 

Pe fundal, în lume, tot mai îngrijorătoare era însă extinderea ISIS. Ocuparea rapidă a unor întregi regiuni din Irak şi Siria, atrocităţile şi decapitările săvîrşite de membrii acestei grupări au îngrozit lumea civilizată. Regimul lui Bashar al-Assad, cel incriminat doar cu un an înainte pentru folosirea armelor chimice împotriva propriei populaţii, a început să pară ceva

, un mic dictator care, în nici un caz, n-ar fi trebuit deranjat din lupta sa cu forţele islamiste. 

Au urmat manifestaţiile pentru democraţie din Hong Kong de care lumea s-a speriat că ar putea destabiliza întreaga Chină, cu repercusiuni incalculabile asupra întregii regiuni, dacă nu chiar la nivel global. Ce Rusia, ce ISIS, atenţie la China, oameni buni, acolo-i bomba secolului – păreau să spună unele jurnale de ştiri. Tot cam pe atunci însă, o altă mare spaimă a cuprins întreaga omenire: epidemia de Ebola din Africa de Vest. Dintr-odată, gravele conflicte din estul Ucrainei au părut a-şi pierde din importanţă, iar Hong Kong-ul a redevenit o mică insulă, chiar dacă uşor agitată pe moment. Ebola însă se putea răspîndi incontrolabil şi nici un guvern şi nici o armată nu-i puteau sta în cale. Părea deasupra oricăror puteri omeneşti, mai ales că apariţa unui antidot eficient întîrzia. S-a urmărit pas cu pas cum epidemia a ajuns în Spania, printr-un preot venit din Africa, de la care apoi s-a infectat o asistentă.… Zi de zi, ştirile vorbeau de tot mai mulţi morţi, situaţia era din ce în ce mai gravă. Ca şi la momentul gripei aviare sau al sindromului SARS, s-a pomenit insistent precedentul gripei spaniole, cea care a omorît zeci de milioane de oameni în întreaga lume după Primul Război Mondial. Sigur, Ebola a făcut şi ea mii de victime, dar mai ştie cineva astăzi ce se întîmplă cu ea? S-a sfîrşit epidemia? E la cote mai mici? În orice caz, pare a nu mai fi o prioritate mondială.

Nebunia luptătorilor ISIS proveniţi din ţări occidentale a început să agite spiritele. Dar atentatul de la

a fost de-a dreptul devastator din punct de vedere al percepţiei generale. A provocat indignare şi, apoi, incredibile dispute. Teroriştii erau, ca şi în alte cazuri, crescuţi tot în interiorul societăţii occidentale. 

În sfîrşit, pe firmament a explodat chestiunea Greciei, cu alegerile ei. Mai vechea problemă a datoriilor suverane a reizbucnit puternic cu acea ocazie. Ce discuţii între Tsipras şi liderii europeni, ce manifestaţii la Atena, ce dezbatere aprinsă pînă la nivel de taximetrişti şi frizeri bucureşteni! S-a spus că e cea mai mare criză cu care s-a confruntat Uniunea Europeană de la înfiinţarea ei. Numai că a fost depăşită imediat de criza refugiaţilor. Şi mai gravă, şi mai periculoasă pentru Uniunea Europeană. Criză care a readus în prim- plan şi conflictul din Siria, considerat drept sursă a fenomenului. Şi, colac peste pupăză, şi Rusia a mobilizat armata şi a lansat atacuri în Siria. A atacat, se pare, forţele rebelilor antiguvernamentali, care nu fac parte din ISIS (că doar nu era să facă treaba americanilor). Unii au zis că inclusiv marele exod a fost orchestrat de Rusia pentru a abate atenţia Europei şi a opiniei publice mondiale de la ce se întîmpla în Ucraina. Alţii au zis că, dată fiind multitudinea forţelor implicate în războiul din Siria, ziua de 30 septembrie 2015 va fi considerată data începerii celui de-al Treilea Război Mondial. Cert e că Rusia a ajuns iar cap de afiş, cu operaţiuni nu tocmai benefice pentru pacea mondială. 

Ce vreau să spun, însă, cu toată această înşiruire de evenimente? Sigur, în cele mai multe cazuri e vorba de lucruri reale, de lucruri foarte grave care se înlănţuie parcă într-o succesiune tot mai periculoasă. Dincolo de asta, însă, e de observat că, bombardată cu informaţii de peste tot, lumea a ajuns să treacă dintr-o ameninţare în alta, să trăiască într-o permanentă teamă de război, de epidemii, de crize financiare, de invazii ale unor străini… Poate că nu neapărat mass-media face să crească numărul şi intensitatea spaimelor de genul acesta, ci aceia care vor să intre cu orice preţ în atenţia opiniei publice mondiale. Cei care au posibilitatea de a juca pe marea piaţă globală şi care ştiu că ar avea de cîştigat dacă, într-un fel sau altul, ajung să impună capul de afiş de pe agenda mondială. E evident că, odată cu binele care se poate răspîndi mai repede în lume, graţie tehnologiei şi vitezei actuale de circulaţie a informaţiei, nici răul nu se lasă mai prejos. E unul dintre efectele perverse ale globalizării.