Petrecere pe mare

2 septembrie 2015   TÎLC SHOW

Festivitatea de premiere a regatei se încheia cu muzică. Un tip cu un pîntec mic şi rotunjor, pălărie neagră şi costum verde, ca un greiere, se pregătea să cînte la buzuki. Eram la o masă cîţiva oameni de vîrste diferite. Nu ne cunoşteam între noi decît, cel mult, cîte doi. Ne aşteptau însă 24 de ore de mers în comun. Era ceva nou pentru cei mai mulţi dintre noi. Gîndul mi-a mers la îmbarcarea pe baleniera Pequod. Nu urma să avem de-a face nici cu marile oceane, nici cu Ahab şi nici multe şanse să ne întîlnim cu Moby Dick. Drumul nostru avea să treacă prin largul arhicunoscutelor Neptun, Costineşti sau Eforie şi avea drept punct de întoarcere portul de agrement Tomis. Dar ideea primei îmbarcări pe un velier adevărat poate oricînd să răscolească senzaţii atavice. 

Deocamdată însă, masa era pe teren ferm şi plină cu tot felul de bunătăţi aduse de doi indivizi cu ştiinţa petrecerii timpului. Unul înalt şi slab, cu un trup elastic şi pantaloni roz, să-i zicem Costică, celălalt mai îndesat, mucalit şi aparent mai greoi, să-i zicem Mitică. Amîndoi cam pe la vreo 50 de ani, păreau să n-aibă vreo problemă nici cu banii, nici cu viaţa. Scoteau dintr-un borcănel de metal nişte icre roşii şi mari, cum nu mai văzusem, şi ne îmbiau şi pe noi să le gustăm. Erau, vezi bine, de la magazinul unui cumătru, care numai el ştia ce-s icrele adevărate. Pîinea era şi ea o specialitate, aleasă cu grijă pentru împrejurări deosebite. Salamul de mistreţ fusese cumpărat de la singurul magazin din Bucureşti valabil la acest capitol. Despre dulceaţa acrişoară a castraveciorilor cornişon, puşi la murat de nu ştiu ce mătuşică, mi-e şi greu să mai pomenesc. Lada cu cele şase sticle de vin bun, cărată cu efort din parcare, începea să pară dintr-odată total insuficientă. Ora de îmbarcare trecuse. Festivitatea cu regata se prelungea, iar încercările de a se scuza ale instructorului nostru mai rău stîrneau cîrcotelile celor doi. „Păi, ce organizare mai e şi asta, noi am venit aici exact cînd ne-ai spus. Băi Costică, ce zici, mai mergem cu ăştia? Adă cutia cu table, că e de stat.“ Aveau şi o asemenea cutie, de dimensiuni maxime.  „Auzi, bă Mitică, eu nu înţeleg sportul ăsta. Cînd am venit aici mă aşteptam să văd numai fete dintr-alea înalte, cu picioare lungi, ca la televizor. Şi dacă mă uit mai bine în jur, văd numai mămici cu plozi, zău aşa. Fii atent că sînt vreo douăzeci, fără glumă. Iar alea care nu sînt mămici, după cum vezi şi tu, sînt gravide. Am numărat pe puţin şapte. Ce fel de sport e ăsta?“ „Trebuie să-ţi explic eu, Gogule? Păi, astea fac copiii cînd le sînt bărbaţii pe mare. Au tot timpul din lume, că ăia vin încet, în volte. Înţelegi? Velierele astea cică merg foarte încet. Apropo, ştii de ce englezii sînt cei mai buni navigatori?“ „Nu.“ „Păi, numai dacă te uiţi la femeile alea ale lor şi dacă mai ştii şi cum gătesc, îţi dai seama de ce li se duceau bărbaţii pe mare. Ia zi, instructore, comandante, cît facem de aci pînă la Constanţa?“ „Depinde de vînt. Vreo şase-şapte ore. Pune o medie de patru noduri, nu mai mult.“ „Cum vine asta, Gogule? Eşti nebun? Păi, de ce nu băgăm motorul?“ „Fiindcă asta e practica cu vele. Şi chiar dacă băgăm motorul, nu cîştigăm mai nimic, motoarele astea nu sînt de viteză, ci mai mult de manevră.“ „Păi, ce-i asta, frate, nici cît bicicleta? În Deltă, noi avem bărci de-alea de sute de cai şi turăm motoarele la maximum, nu ca aici, unde ziceţi mereu că se strică dacă le daţi mai tare. Nu înţeleg, ce căcărează mai e şi asta? Hai, Gogule, să plecăm, am greşit locul. Mergem la Iaki cu taxiul şi comandăm o cameră plină. Ha, ha!“ „Pînă una-alta, Mitică, ia mai toarnă un şpriţ aici.“ „Văd că sînteţi bine pregătiţi“, a observat instructorul, uitîndu-se pe masă. „Ba nuuu… Nu sîntem deloc pregătiţi, uite că şi vinul se termină acuşi. Să ne vezi cînd mergem în Deltă, la pescuit. Asta e o improvizaţie, aşa, un mizilic, ca să nu vomităm pe mare. Hai, bă, să mai luăm o ladă de vin de aici de la restaurant, că ne uscăm pe dinăuntru dacă ne suim aşa pe barcă. Trebuie întotdeauna să existe un echilibru între umiditatea exterioară şi cea interioară. Păi, nu?“ „Hai totuşi să mergem cu ei, dar poate ne opriţi la prima staţie. Care e primul port?“ „Constanţa, păi nu aşa scria şi în program?“ „Ce Constanţa, Gogule, noi vrem să facem o aroganţă. Opreşte-ne la Eforie, că-i mai aproape.“ Instructorul îi privea din ce în ce mai îngrijorat. Nu era clar cît glumeau şi cît nu. Oamenii ăştia trebuiau să facă parte din echipă, să stea de cart, să tragă de fungi şi de şcote, să învîrtească manivelele la cabestan. „Pahare avem pe barcă, instructore?“ „Da, avem unele de plastic.“ „Căcat! Ciocnim cu plastic? Du-te, Mitică, şi împrumută nişte pahare de la restaurant. Spune-le că le dăm înapoi cînd ne întoarcem.“ „Se pot sparge, călcăm pe ele“, a obiectat instructorul. „Ei, draci, s-or sparge unu’-două, le dă jos vîntul, înţeleg. Da’ le plătim şi mai bine călcăm pe cioburi decît să ciocnim cu plastic. Mitică, ia, bre, şi tirbuşonul de la restaurant.“ 

Greierele a început să cînte la buzuki şi întreaga marină s-a umplut de acorduri mediteraneene. „Mitică, ce-ai zice să-l închiriem pe omul ăsta, să ne cînte pe barcă cît mergem? Cred că dacă-i dăm o sută de euro e destul, ce zici? El să cînte, că uite, le zice bine din buzuka aia a lui, şi noi să bem şi să jucăm table. Facem campionat pe barcă.“ „Să mori tu? Hai să facem aroganţa asta.“ 

Cînd s-a anunţat îmbarcarea, pe cer apăruse o lună mare şi prietenoasă. Ne-am luat fiecare sacul şi am pornit-o de-a lungul pontonului. În cele din urmă, cei doi, un fel de Cotescu şi Caragiu din

transpuşi în anii noştri, au venit cu noi. Au luat şi vinul, şi paharele de sticlă, şi tirbuşonul, şi tablele. Cu omul cu buzuki n-au mai apucat să vorbească. S-au consolat de pierdere, zicînd că oricum ăla mai mult ar fi vomitat pe mare decît ar fi cîntat şi că e mai frumos să auzi doar vîntul şi valurile. Ne-am împărţit carturile înfriguraţi. Nu prea ştiam ce ne aştepta. Nimeni nu ne putea garanta sută la sută că pe undeva, prin largul capului Tuzla, nu ne pîndea chiar Moby Dick. 

Mai multe