Pentru o estetică a bileţelului
Un coleg universitar mai în vîrstă, de la Estetică de felul său, Costel Breton (oamenii preferă să-l strige însă Costé Breton – cu „r“ pronunțat și accent pe ultima silabă la numele de familie –, din motive lesne de înțeles!), a rămas, ca să spun așa, apelînd la o sintagmă celebră, „încremenit în proiect“. Încă mai pune pile la examene pe parcursul sesiunilor academice de testare, folosindu-se de multiple bilețele strecurate în buzunarele reprezentanților corpului profesoral, cu zîmbete complice și gesturi enigmatice către interpelat, gen „săru’ mîna“, „m-ai salvat“, „ești un/o dulce“, „te-am pupat“ etc. etc. Consider că omul e obsolet nu doar din cauza acestor „misive“ stranii, venite, clar, dintr o epocă apusă, ci și din unghiul tehnicii „intervenționiste“ în sine (în favoarea nu știu cărei loaze „studioase“!), tehnică încheiată, în linii mari, încă de pe la sfîrșitul anilor ’90. S-a terminat din rațiuni „istorice“, nu neaparat „etice“. Universitatea a încetat treptat – odată cu deschiderea porților sale către mase – să fie o instituție restrictiv-elitistă, încurajînd, prin prisma finanțării pe cap de student, nu numai accesul masiv în facultăți, dar și promovarea pe bandă rulantă (care înseamnă de fapt sustenabilitatea bugetului în tot intervalul de studii al unui individ!). Acum „se pică“ mult mai greu la examene și, ca atare, „pilele“ din trecut s-au diminuat pînă la „tristul“ prag al extincției.
Breton reprezintă de aceea o rara avis în sistemul menționat. Trebuie totuși precizat că intervențiile lui au o particularitate ce le separă de vechea lume universitară. Sînt codificate. Speriat, desigur, de progresul deontologic al societății românești din ultimul deceniu, profesorul nu vrea să se expună și „intervine“, ca un chirurg de clasă, după ce și-a luat toate măsurile posibile și imposibile de precauție. Mai întîi, invită „victima“ (colegul vizat), telefonic, la o cafea într-un loc preferabil obscur, îndepărtat de campus. Acolo abia își expune motivul real al întrevederii, fără a oferi însă detalii precise (nume de studenți, grupe, serii, ani). Ceva absolut exotic se petrece atunci în mod neașteptat. Conspirativ, Breton îl roagă pe coleg să memoreze diverse cifre în relație cu titluri de cărți semnate de autori clasici, de regulă, din literatura română, alături de numere de pagini și paragrafe. Nimic explicit, nimic vorbit tare (șoapta constituie, de altfel, fundalul sonor al dialogului). Totul încriptat. Cifra 1 va fi, să zicem, asociată cu Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent de G. Călinescu (ediția Al. Piru), pagina 187, paragraful unu din coloana a doua, 2 cu Eminescu, Opere III (ediția Perpessicius), pagina 32, prima strofă, 3 cu Slavici…, 4 cu Creangă…, și așa mai departe pînă se va ajunge, eventual, la 15 ori, vai, chiar la 25!
Ulterior, cînd Costel (mă rog, Costé!) bănuiește că sideratul lui companion „a înmagazinat“ informațiile, îi va strecura în palmă, abil, cel dintîi bilețel. Acesta conține „cifrul“. Atît. În caz că ar fi descoperit de cineva străin, nu ar avea nici un sens. De ce? Simplu: pentru că, în interiorul său, nu găsești decît o înșiruire aparent absurdă de cifre romane și arabe în asocieri iraționale. În realitate, înșiruirile respective sînt foarte logice și raționale. De pildă, după mecanismul prezentat mai sus, dacă ai următorul lanț – 1I187II –, știi că se referă la amintita Istorie… a lui Călinescu, cartea 1, pagina 187, paragraful 1 din coloana a II-a. Ce se adaugă „lanțului“, adică un nou „lanț“ numeric romano-arab, de tipul III48 IV37VI22 etc., este „inima“ întregii ecuații! Cifra romană indică rîndul din paragraf asupra căruia trebuie să te oprești, prima cifră arabă cuvîntul, iar a doua – litera. Unind „piesele“ puzzle-ului singur, acasă, vei descoperi, în sfîrșit, numele protejaților lui Breton: Năsturică Belami, Alphonse Daudet Barabulă, Simina Belina ș.a.m.d. Povestea însă nu s-a încheiat! Pentru a nu te aglomera cu cifre și hîrtii, Costel te abordează, pe tăcute, la o altă dată, pe coridoarele Universității (lămurindu-se fondul problemei, riscurile au devenit minime!), cînd îți strecoară în buzunar noi bilețele, cu mimica deja menționată: „săru’ mîna“, „m-ai salvat“, „ești un/o dulce“, „te-am pupat“ etc.
„Epistolașele“ în cauză descriu, după regulile încriptării stabilite, seriile și examenele unde te vei confrunta cu Năsturică, Alphonse ori Simina. Personal, am fost abordat o singură dată de Breton. După teste, deducînd din fizionomia-i rigidă neconformarea mea la rugămințile sale, mi-am cerut scuze. I-am povestit, asemenea unui personaj de-al lui Hasek (terorizat să rețină numărul unei locomotive) că, avînd gîndul la Sfînta Treime, am înmulțit, pînă la urmă, totul cu trei și am produs un dezastru algebric! De procuratură Costel a scăpat, dar se pare că a fost luat în vizor de SIE pentru acuzația de spionaj în interesul unor puteri ostile.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.