Pe gheaţă…

Formulele fosilizate ale unor imprecaţii au atras în genere atenţia vorbitorilor, stimulînd lansarea de explicaţii etimologice mai mult sau mai puţin fanteziste. Scenariile absurde – produse uneori de contaminarea dintre mai multe formule – pot capăta explicaţii antropologice serioase sau ludice. Una dintre formulele care trezesc curiozitatea (dovadă – numeroasele ipoteze şi comentarii din Internet) e moaşă-ta pe gheaţă! (cu variantele fonologice moaş-ta şi moaşi-ta sau, în versiunea neadresată direct, moaşă-sa…). Situaţia evocată de construcţia eliptică nu e tocmai limpede, dar intonaţia şi contextele de folosire sînt în mod neechivoc cele ale unei înjurături. O înjurătură atenuată, eufemizată, mai ales prin absenţa verbului (uneori şi a circumstanţialului, în exclamativul moaş-ta!), dar care se poate şi combina cu verbe directive, tipice imprecaţiilor (du-te-n…, dă-te în… etc.).

Zona stilistică a violenţei de limbaj, manifestată prin excelenţă în oralitatea populară, nu are atestări prea vechi (cu unele excepţii, cum ar fi blestemele religioase sau disputele verbale istorice înregistrate de cronicari). Imprecaţia colocvială în discuţie a fost înregistrată de folcloristul Tudor Pamfile, în Jocuri de copii (II, 1907), atît ca moaş-ta pe gheaţă, cît şi în versiunea mă-ta pe gheaţă (mă-ta pe gheaţă cu tat-to în braţă). Alte atestări sînt de găsit în literatura din secolul al XX-lea, de exemplu la Topîrceanu, în Pirin-Planina (1935): „Mișcă, moaş-ta pe gheaţă! i-a răspuns românul, plictisit“. Formula apare în marele dicţionar academic coordonat de Sextil Puşcariu (Dicţionarul limbii române, Tomul II, Litera G, 1934), cu o explicaţie asupra contextului de folosire: „se zice mai ales celui ce ne plictiseşte“. Micul dicţionar academic (MDA, 2002), care rezumă şi actualizează dicţionarul-tezaur, reia expresia, în tratarea cuvîntului gheaţă, cu o explicaţie net pozitivă: „exprimă simpatie și admirație pentru cineva (care a rezolvat cu istețime o situație dificilă)“. Desigur că semnificaţia şi contextele de folosire nu s-au schimbat atît de radical în cîteva decenii; opţiunea lexicografilor indică totuşi un traseu de „ameliorare“ a unei formule de imprecaţie care nu cuprinde cuvinte vulgare sau scenarii explicit agresive. În alte dicţionare contemporane este confirmată intenţia negativă în utilizarea formulei, cu unele variaţii. În Noul dicţionar universal (NDU, 2006), expresia mă-sa pe gheaţă este descrisă ca „înjurătură lejeră, adresată cuiva care stînjeneşte, deranjează: dă-l în mă-sa pe gheaţă; ce mă sa pe gheaţă vrea?“. În Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI 2007), se arată că moaşă-ta (ori -sa) pe gheaţă (s.v. moaşă) „se spune pentru a arăta lipsa de consideraţie, de interes faţă de cineva“. Efortul lexicografilor de a fixa sensul şi utilizarea unei înjurături nu e tocmai justificat: dicţionarele selectează, cum se vede, contexte destul de diferite (plictiseala, deranjul, dispreţul, lipsa de interes, admiraţia), care au în comun, pînă la urmă, doar gradul moderat de agresivitate, legat de caracterul eufemistic al formulei.

Imprecaţia moaşei nu mai e foarte la modă azi, dar are încă numeroase atestări în Internet, cu comentarii care o asociază în general cu limbajul generaţiilor mai în vîrstă: „pe vremea cînd eram eu mic și telefonul era cu disc, asta era genul de înjurătură pe care o aruncau bunicii asupra copiilor“ (eftimie.net); „e o vorbă bătrînească“ (tpu.ro). Comentatorii actuali ai expresiei o leagă în general de scenariul „naşterii amînate sau anulate“, în care moaşa poate avea fie sensul „asistent la naştere“, fie pe cel de „strămoaşă, bunică“. Apar din cînd în cînd şi confuzii ale unor vorbitori (între moaş-ta şi pluralul moaşte) sau neînţelegeri totale, aproape incredibile („Ce inseamna «de-n mostea pagheata»? tpu.ro).

Oricum, urarea negativă tipică înjurăturii cuprinde un scenariu violent (al distrugerii, al dispariţiei, al agresării sexuale) a cărui victimă este fie direct interlocutorul, fie ceea ce reprezintă pentru acesta o valoare. Alunecarea pe gheaţă e un substitut eufemistic al acţiunii violente, aşa cum moaşa însăşi poate fi considerată un substitut eufemistic al mamei (termen care evocă imprecaţii mult mai violente).

În expresiile care cuprind termenul gheaţă este atestată şi o altă utilizare, destul de ciudată, care ar putea avea o oarecare legătură cu înjurătura în discuţie. În dicţionarul român-francez al lui Damé (1895) este înregistrată expresia m-a făcut mama pe gheaţă, cu explicaţia „je suis enfant naturel“; formula apare şi la Iuliu Zanne, în Proverbele românilor (vol. II, 1897): a fi făcut pe gheaţă – „a fi copil natural“, cu citatul „M-a făcut mama pe gheaţă / ca să fiu şi mai isteaţă“. Desigur, formula şi citatul nu lămuresc nimic, amplificînd doar ambiguitatea scenariului gheţii în expresivitatea limbajului popular. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).