Pe esplanada de la Bruxelles

21 mai 2019   TÎLC SHOW

Exact în urmă cu 40 de ani, în 1979, Parlamentul European făcea un pas important în istoria sa: primele alegeri prin vot universal direct ale deputaților europeni. Pînă la acel moment, componența instituției (cunoscută inițial ca Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, apoi ca Adunarea Parlamentară Europeană, primind din 1962 titulatura actuală, Parlamentul European) era stabilită prin numire de către parlamentele naționale ale statelor membre. Istoria nu i-a adus Parlamentului European doar schimbări ale denumirii sau ale modalității de vot, ci și consolidarea și extinderea competențelor, astfel încît în secolul al XXI-lea reprezintă una dintre cele mai importante instituții europene.

Revenind la primele alegeri directe ale forului european de acum patru decenii, regăsim în paginile istoriei o personalitate remarcabilă, al cărei nume se leagă direct de acest moment: Simone Veil, aleasă atunci în fruntea instituției, devenind astfel președintele primului Parlament European ales direct și totodată prima femeie care a ocupat această funcție.

Devotamentul pentru cauza și ideea europeană, provenit și din experiența sa personală ca supraviețuitoare a lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, i-a călăuzit doamnei Veil fără încetare activitatea în politica europeană. În 2008, cînd a devenit membru al Academiei Franceze, a subliniat încă o dată importanța pe care o acorda unității europene, alegînd ca pe sabia simbolică primită (obiect înmînat fiecărui membru al Academiei) să fie gravată și deviza Uniunii Europene (Unitate în diversitate), pe lîngă numărul care i-a fost atribuit la Auschwitz și deviza Republicii Franceze.

În anul 2011, cînd deja Simone Veil se întorsese de mult la politica franceză, neîncetînd însă să fie atentă și să contribuie și la politica europeană, oficialii europeni au luat o simbolică și înțeleaptă decizie: i-au atribuit numele Agora Simone Veil esplanadei din fața clădirii principale a Parlamentului European din Bruxelles.

Numită, în 2017, cel mai mare președinte al Parlamentului European de liderul de atunci al instituției, Antonio Tajani, în discursul său omagial, Simone Veil este cu siguranță o emblemă a valorilor și principiilor europene – noțiune, uneori, pe nedrept devalorizată.

Dincolo de posibile inerente împrejurări mai dificile, prezente oricum (aproape) în orice context în istorie, este totuși binevenită o plimbare pe esplanada de la Bruxelles…

Mai multe