Pe dinăuntru

22 aprilie 2020   TÎLC SHOW

Rulez niște poze pe Google Photos. Uite-mă, acum aproape un an, stau la o masă roz, într-un decor roz, într-o cofetărie/brutărie/cafenea ținută de două doamne pufoase precum pandișpanurile din vitrina cu dulciuri. Am o ceașcă de ceai în față, mi-a fost foarte frig în ziua aia sub ploaia mică și stăruitoare și sub niște nori care-ți ștergeau creștetul capului undeva în Paisley, lîngă Glasgow. Stau la poză cu falca sprijinită în palmă, îmi cunosc privirea: aș fuma o țigară. Masa e acoperită cu o față de masă roz, o dantelăraie de plastic, rozul e aprins, saturat în fotografia asta de parcă lentila telefonului, agasată de nesfîrșitele griuri de afară,s-ar fi aruncat hulpav cu toate setările turate la maximum pe pata asta de culoare. Pe masă – o înșiruire de dulcegării. Prăjitura mea, ceașca de ceai, rotundă, diafană, pictată cu niște găini durdulii, roșcate. Două bibelouri mici cu terrierii ăia de pe sticla de whisky – unul alb și unul negru. O linguriță mică-mică, aurie. Ghirlande de flori croșetate pe pereți, porțelan cu trandafiri roz, căsuțe mici de lemn la vitrina din stradă, un cheesecake din plastic cu căpșune roșii din plastic. Îmi place totul, îmi place atmosfera, kitsch-ul ăsta naiv, bun, neasumat, căci îl simt natural, îmi dă o stare de bine.

Femeile vorbesc în spate în scottish gaelic-ul lor, nu pricep nimic, abia înțeleg cînd mă mai întreabă cîte ceva într-o engleză aspră. Morrh suga, luv?

Termin cu fotografiile, plec în excursie în bibliotecă, mi-a plăcut întotdeauna în biblioteca mea, pun mîna pe cotoarele cărților, din unele citite nu-mi mai amintesc nimic, poate ar trebui s-o recitesc, dar am timpul, am răbdarea? Trec repede peste un Sorokin (cînd naiba l-om fi cumpărat?) și peste imaginile sinistre cu zeamă de oameni pe care mi le reamintește, brrr, mă gîndesc, cu ce limbă rusă dulce și molcuță poți pune toate grozăviile pe foaie. Uncheșii molestează copii, iar băietani cu capete blonde ca puful de pui de găină sînt putrezi pe dinăuntru. Ca noi toți, mă gîndesc, și alung imediat gîndul. Uite mai încolo o ediție Camus (da, toată lumea a citit zilele astea Ciuma) care strînge laolaltă Fața și reversul, Nunta, Mitul lui Sisif, Omul revoltat și Vara. Pun mîna pe carte, pe prima pagină prietena mea bună mi-a scris acum mai bine douăzeci de ani „Selmo, dragă, la mulți ani!“. Mi se face brusc dor de ea, e departe al naibii, în Canada, ce oră o fi la ei acum? Deschid cartea, stau acum turcește, jos, lîngă rafturile cu cărți. Intru în zilele toride, algeriene, ale unui Camus tînăr. Simt arșița albă, văd cîmpurile înnegrite de atîta soare, miros Mediterana, și rozmarinul, și salvia dintre niște ruine albe bîzîite de albine și muște mari. Mă așez mai bine, citesc în continuare. Fac acum baie într-o mare sărată, turcoaz și mă așez în soare, pe mîinile mele negre deja sarea face dîre albe, îmi vuiește capul de atîta arșiță și liniște țiuitoare, simt, miros totul și mă apucă un puseu grozav de fericire. Erau vremuri cînd aveam asemenea pusee inexplicabile de cîteva ori pe zi. O fericire nebună, copleșitoare mă inunda cîteva secunde, îmi expanda fizic inima pînă la explozie și pleca la fel de brusc. Nu mi le-am explicat niciodată, nici nu am vrut să stric scînteierea momentului cu tot soiul de explicații medicale. Puseele s-au rărit în ultima vreme, uite că vara algeriană a lui Camus ăsta mi le-a reamintit.

Plec mai departe cu el în Florența, în grădinile Boboli, văd chiparoși de un verde-negru care apar și dispar în cortine de nori, mă duc mai departe în carte, scurm în hîrtie, pagină după pagină – sinuciderea și absurdul. Oh, lasă.

În zilele astea cînd fiecare are, poate, mai mult timp să stea cu el însuși, îmi explorez peisajele interioare. Umblu așa prin mine, dau de imagini lunare, răscolesc cu tenișii praful, după colț, în cadre sacadate, montate abrupt – o stradă spaniolă plină de portocali în care fructele stau grămadă pe ramuri laolaltă cu florile care miros amețitor.

Mă întorc la fotografii: sînt cu sufletul în nord, cu trupul la Mediterana.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, Radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe