Pe apele Mississippi-ului

Priveam spre atotputernicul Mississippi din cabina de pilotaj a vasului de croazieră al căpitanului Gordy, The Spirit of Dubuque, şi cugetam, cum vedeam, aşa, ţărmurile constructiviste alunecînd pe lîngă noi, că ţara asta a noastră, în amonte de St. Louis, se zbate în chinurile optimismului. Cei de pe Mississippi-ul de sus sînt atît de beţi de optimism încît au aruncat orice urmă de prevedere pe aripile vînturilor ce bîntuie pe Weather Channel. Întrebaţi-i pe pescari, de la Wynona, Minnesota pînă la Dubuque, Iowa, ce mai fac şi cum o mai duc şi vă vor arăta cu mîndrie capturile uriaşe de peşte, care-i zăpăcesc de cap pe arbitrii de la Fishing Channel. Nu mănîncă ceea ce prind, căci preferă peştele congelat din Alaska, dar despre asta se vorbeşte arareori, pentru că ar ciobi un pic optimismul. Sau întrebaţi pe oricine vreţi ce mai face şi cum o mai duce Mississippi însuşi şi vor izbucni pe loc în osanale: MAI CURAT CA NICIODATĂ! Nicicînd nu a fost mai limpede! S-ar putea să aibă dreptate, dar atunci de ce nu vor să mănînce peştele din fluviu? Unii fermieri cresc porumb organic sau şi-au transformat ogoarele în păşuni, cu ajutorul subvenţiilor generoase de la stat, în speranţa că vor micşora Zona Moartă de la Golful Mexic, îmbibată de îngrăşăminte chimice. Dar frenezia etanolului creşte preţul porumbului, aşa că fermierii cu mai puţine scrupule plantează într-o veselie porumb cu îngrăşăminte în fiecare găurică. Chiar şi-au făcut şi abţibilduri cu lozinca "Etanolul n-are nevoie de escortă", înfăţişînd un vapor tăiat cu o dungă roşie. Mulţi dintre cei pe care i-am întîlnit pe Mississippi-ul superior se simţeau prosperi, nu numai optimişti. Prosperi-tatea creşte şansele optimismului, o formă de retorică larg cunoscută nouă de la toate concursurile TV. Dubuque Diamond Jo Casino versus Visul Urban! The Prairie Island Casino vs Centrala Nucleară! CNN vs Fox! Albastru contra Roşu! Etanol versus Marele Petrol! Toată lumea e optimistă. Optimismul este visul banului peşin. Pesimismul este lipsa lui. A visului, voi să zic. Bănuţul, unii îl au, alţii nu, dar toată lumea se SIMTE de parcă l-ar avea. Dar nu optimismul este cu adevărat cel ce pune în mişcare America de mijloc în zilele benzinei scumpe, ci sentimentul ameţitor că oricine îşi poate permite să plătească preţul de intrare la concursurile care ne fac să visăm. În timpul ăsta, Zona Moartă creşte, creşte. traducere de Ioana AVĂDANI