Paştele: curăţenia, gătitul, îndoparea
Curăţenia
Mama începe să fie din ce în ce mai agitată. Se fac provizii de gaz, de tifon medicinal „împrumutat de la serviciu“ şi de săpun de casă. E un miros de belea mare în aer şi tata face tot ce e omeneşte posibil să dea cît mai puţin pe acasă. Tata, cînd se pilea uşurel şi avea nevoia să se simtă important, ne spunea că el a fost ilegalist în timpul în care Partidul Comunist era interzis de lege. Noi glumeam şi spuneam că el se ascundea fără să-l fi căutat nimeni. Culmea, discutînd cu alţi puşti din bloc, am înţeles că nu era singurul care îşi imagina asta. De a lungul anilor, mi-am dat seama că exista un fel de celulă de ilegalişti, a alcoolicilor ceferişti din bloc, care devenea foarte activă în timpul Săptămînii Patimilor. Christos este cinstit cu vrednicie, în ilegalitate, ei sînt bine ascunşi de gospodinele care se bucurau că pilangiii lor erau în păduricea de lîngă calea ferată şi nu le stăteau pe cap.
Într-una dintre săptămînile astea, tata a promis că n-o să mai bea. I-am descoperit sticla de ţuică ascunsă în cămară şi i am spus mamei. Mama, o doamnă, m a rugat să mă piş în sticlă ca să-l pedepsim. Nu a contat prea tare, tata a ras întreaga sticlă într-un moment de neatenţie al mamei. Cînd a aflat tata, s-a cam strîmbat, mi-am luat o palmă, iar apoi şi-a continuat cu acelaşi devotament cariera de alcoolic. A rămas convins, pînă la ciroza finală, că o cură cu alcool şi nu una cu pipilică îi va aduce integrarea în absolut, în ciuda succesului lui guru Bivolaru. Dar să revenim.
Dacă aş fi putut, la începutul Săptămînii Patimilor era momentul în care aş fi fugit de acasă. Mama se transforma, dintr-o femeie cu tendinţe obsesiv-compulsive pentru ordine, în zeiţa plină de spume a curăţeniei. Se spăla tot ce era omeneşte posibil. Nu e glumă, spălam bibelourile, cratiţele, cele 50 de minicovoraşe din casă şi cel de la uşă, suta de milieuri, ghivecele de flori, scările blocului unde, spre bucuria noastră, mai urina din cînd în cînd cîte un gentleman din bloc. Mama avea pentru ei, de cîte ori spăla scările, o tradiţională urare romă, „să înflorească toţi românii ăştia nespălaţi“, adică să moară şi să răsară din ei flori. Se spălau parchetul, pereţii, mobila, beciul, lustrele, becurile, frigiderul şi interiorul radioului cel mare, cu lămpi, care aduna praf în duşmănie. Sînt convins că dacă ar fi existat gîndaci îndeajuns de tenace încît să reziste sărăciei şi curăţeniei de la noi, mama i-ar fi spălat unul cîte unul, după care le-ar fi dat drumul undeva departe, că ea era creştină şi nu omora în timpul Săptămînii Sfinte. Asta în ciuda faptului că arăta ca şi cum ar fi fost o ucigaşă în serie care a hotărît să îşi spele pe bune păcatele. Oricum, sînt cîţiva adulţi din bloc la care mama se uită cu privirea aia periculoasă, fixă, cu ochii sticlind şi, în fiecare an, mi se pare că plănuieşte să-i răpească şi să-i spele aşa cum ar trebui să fie spălaţi regulamentar oamenii înainte de înviere. Casa arată cumva goală fără perdele, covoare, milieuri şi cei cinci litri de gaz folosiţi ca să ștergem mobila, iar cada și chiuvetele dau un semnal clar masculilor din familie că încă e periculos să se întoarcă acasă. Semnalul adunării beţivilor este începutul gătitului.
Gătitul
Vineri, curăţenia e gata. Începe gătitul. Mama face provizii pentru Paşte imediat după Revelion. Gătim pentru întregul bloc, că doar nu putem să ne facem de rîs şi să refuzam doamnele care au descoperit cozonacii mamei. Mama e în priză de la 5 dimineaţa pînă pe la 9 seara. Se mişcă înfricoşător de repede şi bagă groaza şi în pisica ce dispare pe sub mobilă de teamă să nu fie şi ea decorată regulamentar cu o cruce de maioneză, ceva glazura sau pictată în chip de iepuraş. Se gătesc peste o sută de sarmale, pască, cozonaci, ouă umplute, salată de boeuf, ciorbă de miel, drob de miel şi de găină, friptură şi încă vreo cinci-șase aperitive. Întregul bloc miroase ca bucătaria noastră şi, cu un pic de moderaţie, am fi în stare să hrănim toţi vecinii pentru cîteva zile. Toţi devenim slugile scorpiei care o posedă pe mama şi facem tot ce putem ca să mulţumim stihia.
Îndoparea
Se scoate milieul cel mai procopsit şi se pune pe masa din sufragerie. Coşul cu ouă vopsite şi cozonacii grăsuni stau la loc de cinste împreună, bineînţeles, cu vaza cu flori artificiale, care au fost şi ele bine spălate. De fiecare dată trebuie să uit că pe aceeaşi masă a stat cel puţin un coşciug. Desigur că se ia milieul cînd mîncăm, că doar, cu atîţia beţivani şi neatenţi în casă, nu poţi să te aştepţi să mănînce disciplinat, fără să păteze minunăţia, aşa că atunci cînd ne aşezăm la masă punem muşamaua de plastic cu trandafiri. Ne îmbrăcăm în hainele cele mai bune, care sînt călcate şi apretate de parcă ar fi de tablă. Mîncăm disciplinaţi, cît ne zice şi cum ne zice ea, căci nu vrem să provocăm scorpia care încă pîndeşte undeva în mama. Mîncarea ne ajunge pentru două săptămîni nouă şi tuturor rudelor şi vecinilor care îndrăznesc să ne calce pragul.
Scriu asta chiar în ziua de Paşte. Ieri am distribuit mîncare de sărbători la 32 de familii nevoiaşe din Ferentari. Cîteva dintre femei seamănă mult cu mama. Am lăsat maşina deschisă. Cînd toată lumea a plecat, am descoperit că în maşină era şi tableta care îmi dispăruse cu ceva timp în urmă (dintre cele pe care le folosim pentru a-i învăţa pe copii matematică). Mi-am imaginat un iepuroi de Paşte zîmbind.