Pasqual „inventează“ problema picioarelor handbaliștilor în avion?

17 ianuarie 2018   TÎLC SHOW

Dedu, președintele de la handbal, nu portarul de la fete, a zis că el nu s-a gîndit la asta, că băieții trebuie să aibă mai mult loc la picioare în avion, dar că antrenorul Barcelonei (și al României), da. Dovadă, zice, de profesionism. Sau e doar o chestie de fason? E cam ca treaba cu eradicarea foametei pe glob. Nobil gînd, dar cum faci? În cazul voinicilor de jucatul mingii cu mîna ce ar trebui, să tragi la sorți cine stă pe locurile de la ieșirile de urgență? Sau capătă loc acolo doar titularii? Că tot lotul nu încape. Plus că poate or mai fi și pasageri de rînd care își pot  rezerva, democratic, acele scaune cu plus de confort. Sper că nu i-a trecut nimănui prin cap că federația le-ar putea închiria o aeronavă, că doar nu sînt fotbaliștii de la Barcelona. Mă rog, nici cei de la handbalul blau-grana nu cred că își permit. Și atunci? Poate e doar cu aruncatul unei chestii precum plantatul sperietoarei în lan. Poate  că señor Pascual vrea doar să le arate cu cine au de-a face. Era momentul, Naționala tocmai a trecut de precalificarile pentru Mondialul din 2019. Dramatic, la mustață, dar a trecut. Sigur, după această traversare a  rîului urmează proba Atlanticului. Pentru că ne va veni în cale un balaur dintre cei nu doar cu șapte jucători, ci și cu șapte capete. Care gîndesc toate. Următoarea adversară va fi infinit mai grea, pentru că se scoboară din lumea mare a acestui sport. Locul mic la picioare în avion s-ar putea să conteze cam cît lăsatul părului lung atunci cînd ai chelie. De la Xavi Pascual așteptăm altceva. Raportat la starea handbalului nostru masculin, ceva în vecinătatea unei minuni.

Mai multe