Papa de la Roma şi cipurile de la Bucureşti

Săptămîna trecută, la diferenţă de doar cîteva ore, la Vatican şi la Bucureşti s-au petrecut evenimente de un contrast îngrijorător.

La Vatican a fost ales un nou Papă, ocazie cu care zeci de mii de pelerini din întreaga lume s-au adunat în faţa bazilicii San Pietro. Prin intemediul televiziunii, am putut asista şi noi la momentele acelea şi am putut simţi ceva din bucuria şi atmosfera de graţie pogorîte asupra Romei. Am putut zări feţele fericite ale oamenilor, am putut vedea zîmbetul luminos şi cuceritor al noului Papă. Alegerea a fost considerată de către mulţi comentatori drept surprinzătoare şi curajoasă. Un cardinal argentinian. Primul Papă din America Latină, primul Papă din Ordinul Iezuiţilor şi primul Papă care îşi ia numele de Francisc (de la Francisc din Assisi). Un conducător de la care se aşteaptă să facă faţă complicatelor probleme cu care se confruntă Biserica Catolică, cele care par să-l fi copleşit pe predecesorul său. Dacă Papa Benedict al XVI-lea a fost recunoscut ca un mare înţelept, noul Papă ar putea deveni, după unele semne, un mare model pentru credincioşi.

În ziua următoare alegerii Papei, şi la Bucureşti s-au adunat aproape o mie de credincioşi creştini, călugări şi preoţi cu steaguri, icoane şi cruci. Fără vreo legătură, însă, cu cele petrecute la Vatican. Şi ce treabă să fi avut ortodocşii de la noi cu Papa de la Roma? Motivul lor nu era nicidecum bucuria unei înnoiri în Biserică, ci grija, nevoia de a se opune cipurilor electronice din noile carduri de sănătate. Un protest pe care ei, probabil, l-au considerat cît se poate de creştinesc. Cu toţii păreau convinşi (pe cine ştie ce căi necurate) că în acele cipuri ar fi înscris numărul Fiarei. Dar nici iubirea, nici bunătatea, nici blîndeţea, nici fericirea şi nici vreun alt sentiment creştin nu guverna acea masă de oameni, animată de ignoranţă, încrîncenare şi spaimă. Un gen de manifestare care, în trecut, a fost dezavuat indirect şi de Sfîntul Sinod. Ca o încununare a lipsei de inspiraţie a participanţilor la miting, pe manifestul răspîndit cu acea ocazie era trecut un „precept“ care zicea chiar aşa: „Nu participaţi la mitinguri şi revolte sociale.“ Un altul spunea: „Nu vă încredeţi în horoscop şi superstiţii (sic).“ Pe pliantele distribuite se mai recomanda retragerea banilor din bănci, evitarea folosirii cardurilor, consumul de lapte de la ţărani, necumpărarea „mîncărurilor iradiate“ de la supermarketuri şi „sămînţa tradiţională nemodificată genetic“. O manifestare neaoşistă şi îndreptată împotriva ştiinţei şi a progresului tehnologic, ca în Evul Mediu.

În ziua precedentă, cum spuneam, la Vatican fusese ales un Papă iezuit. De-a lungul istoriei de aproape 500 de ani, despre iezuiţi s-au spus multe lucruri. Au avut o imagine mai degrabă rea decît bună, iar în secolul al XVIII-lea, membrii ordinului au fost prigoniţi, şi Papa Clement al XIV-lea a fost chiar nevoit, din raţiuni politice, să suprime ordinul. Ceea ce poate nu se ştie, însă, foarte bine e că iezuiţii au dat o mare importanţă educaţiei şi au promovat ştiinţa. Foarte mulţi s-au ocupat de matematică şi astronomie, iar 35 de cratere de pe Lună poartă numele unor cercetători iezuiţi. Printre ei, astronomul Maximilian Hell, de exemplu, a contribuit la calcularea distanţei dintre Pămînt şi Soare, misionarul şi botanistul Georg Joseph Kamel a descoperit camelia, iar Athanasius Kircher a descoperit prezenţa unor microorganismelor în sînge. Lista savanţilor iezuiţi e impresionantă. Ei au contribuit la dezvoltarea medicinei, la legile electricităţii şi ale opticii. Fiind misionari, au răspîndit necontenit informaţii ştiinţifice, pe toate continentele. Tot ei au descoperit izvoarele Nilului Albastru, au făcut hărţi ale fluviilor Amazon şi Mississippi, au confirmat că delfinii au sînge cald... Mai de curînd, unii oameni de ştiinţă, membri ai ordinului din care şi noul Papă a fost ales, au avut contribuţii importante la biologia moleculară sau la analize lingvistice, prin folosirea computerului. Da, chiar acel aparat plin de cipuri.

Pe una dintre pancartele manifestanţilor de la Bucureşti se putea citi „cip = sclavie“. Povestea a fost caracterizată pe drept cuvînt, de Moise Guran, drept un caz de „demenţă colectivă“. Un caz interesant în care s-ar putea spune că inteligenţei artificiale i s-a opus prostia naturală.

Poate că Biserica Ortodoxă Română va găsi o cale să-şi lumineze grabnic membrii mai puţin învăţaţi. Să le amintească, eventual, că printre vlădicii ortodocşi au existat şi cărturari ca Sfîntul Dosoftei, Diaconul Coresi sau Sfîntul Martir Antim Ivireanu. Să le spună că toţi aceştia au dat o mare importanţă tipografiilor şi tiparului, adică unor instrumente de răspîndire a culturii, istoriei şi credinţei, care pot fi considerate precursoare ale cipului şi computerului de astăzi. Să le explice că sminteala refuzului cardurilor nu are nimic de-a face cu spiritul creştin. Altfel, ne vom depărta şi mai tare de lumea civilizată actuală iar lumina adevărată va ajunge tot mai greu pînă la noi.