Palme calme

Ajuns acasă, după lunga zi de muncă, bătea, chiar din antreu, din palme. O făcea în felurite chipuri: o singură dată, pentru cîinele Azor (alintat cu numele de Azo), care-i aducea în dinţi papucii de pîslă verde sau de pluş grena. De două ori, pentru acelaşi personaj, care, însă,-i aducea acum gazeta, tot în dinţi, dar avînd grijă să n-o ude. De două ori (şi jumătate, - cînd se făcea că nu aude), pentru pisica albă colilie, botezată, din greşeală, Tase, invitată zilnic, în această inacceptabilă manieră, s-o ia numaidecît din loc de pe unicul şezlong din garsonieră. De şase ori (plus o fluierătură), pentru papagalul de mătase cu ape lilichii, din colivie, în cazul că acesta uitase să-i ureze, cu tot dragul, celui ce tocmai trecea pragul casei, bun venit. De zece ori în şir, căci era surdă, pentru ţestoasa de sub pat, căreia, broască de apartament, specie mai mult sau mai puţin absurdă, i se atenuase instinctul hibernării. Cînd nu bătea deloc din palme, se prezenta ariciul, din oficiu, care, după ce se învoia să fie oleacă scărpinat pe burtă, se făcea ghem pentru tot restul vieţii, — care-i atît de scurtă, dar frumoasă.