Păcănele
Unele creaţii lexicale din limbajul popular şi familiar ajung surprinzător de repede să fie acceptate de uzul standard. De obicei, rolul de intermediar e jucat de mass-media, care recurge la cuvinte pitoreşti ca mijloc de captare a atenţiei: pentru a trezi curiozitatea celor care nu le cunosc şi simpatia celor care le folosesc curent. Uneori, rezultatul inventivităţii spontane chiar răspunde unei necesităţi, denumind o realitate nouă, pentru care nu exista (cel puţin în limba dată) un termen consacrat. Creaţia lexicală e un concurent serios al împrumutului lexical de care se sperie multă lume. Cuvîntul păcănele mi se pare un bun exemplu de victorie a creativităţii populare asupra împrumutului din engleză: nu slot machine a intrat în uzul curent (deşi compusul se întrebuinţează cîteodată, eventual redus la slot, cu pluralul sloturi), ci un derivat, transparent şi imitativ, de la verbul a păcăni, format la rîndul său de la onomatopeea pac.
Obiectul desemnat de termenul păcănele nu e tocmai nou; exista şi în perioada comunistă, mai puţin răspîndit şi denumit prin sintagma jocuri mecanice. Într-o prezentare istorică online a staţiunii Mamaia se arată că, în 1968, „în Satul de Vacanţă se deschide Complex Bowling, cu sala de jocuri mecanice, popice, mese de biliard şi bar“ (cazarepelitoral.ro). De fapt, referiri la jocuri mecanice, aparate mecanice, cutii mecanice – permise în anumite „staţiuni climaterice şi balneare“ apar deja în culegerea de coduri, legi şi regulamente a lui C. Hamangiu şi G. Alexianu (volumul 23, 1935). În ultimele decenii, desigur, jocurile şi aparatele mecanice au fost înlocuite (şi imitate) de cele electronice.
Astăzi, termenul păcănele circulă intens în jargonul utilizatorilor, se pare destul de tineri: „Eu mereu, după şcoală, mă duc la păcănele şi mă «curentez»“ (competitii.ro). A intrat deja şi într-un circuit mai larg, prin intermediul presei online sau clasice, în texte care îi marchează totuşi noutatea prin punere între ghilimele şi prin prezenţa unor explicaţii şi echivalenţe: „Aparatele de noroc sau «păcănelele», aşa cum sînt ele cunoscute în rîndul jucătorilor, sînt viciul multor români“ (pariuri-sportive-online.ro); „Cercetătorii au descoperit cum te păcălesc «păcănelele»“ (România liberă, 7.07.2013); „Incredibil. A cîştigat, fără să vrea, 80.000 de euro la păcănele!“ (Evenimentul zilei, 10.07.2013); „Un deputat UDMR vrea interzicerea «păcănelelor»“ (realitatea.net); „Afacerea «păcănelelor» de la Loteria Română: (...) încă o firmă interesată de contractul privind exploatarea jocurilor de noroc de tip slot-machine“ (hotnews.ro); „Trei la sută dintre români joacă la maşini de tip slot, cunoscute ca «păcănele»“ (stirileprotv.ro) etc.
Persistă totuşi şi sintagmele jocuri mecanice („a făcut o pasiune pentru jocurile mecanice la 21 de ani“, Evenimentul zilei, 10.07.2013) şi aparate mecanice („Un bucureştean a jucat 100 de lei la aparatele mecanice“, ibidem), alături de care se poate folosi chiar termenul aparat, dezambiguizat de context: „Alex spune că nu va mai juca la aparate“ (ibidem).
Cuvîntul nu a intrat (încă) în dicţionare; de fapt, în Dicţionarul limbii române (DLR) există un substantiv regional cu aceeaşi formă de plural, din industria casnică: păcănelele sînt „cele două beţe de la războiul de ţesut, ale căror capete sînt legate de cîte o iţă, iar mijlocul de prăjină“. Efectul sonor a putut da naştere, independent, mai multor denumiri de mecanisme şi aparate. În Glosarul regional Argeş (1967) al lui D. Udrescu, era înregistrat un păcănel cu sensul „brotăcel“, iar păcănit avea, ca adjectiv, şi sensul „nebun“, fiind sinonim cu ţăcănit. Cu sensul pe care îl discutăm aici, păcănelele apar aproape numai la plural, ceea ce anulează distincţia dintre genurile feminin şi neutru. Internetul înregistrează totuşi cîteva ocurenţe ale femininului păcănea („o păcănea, ceva?“, thestics.wordpress.ro) şi încă mai puţine ale neutrului cu aspect diminutival păcănel („dacă un păcănel din ăla se dereglează“, derscanu.wordpress.ro).
Comparînd articolele cu aceeaşi temă din Wikipedia, se poate observa cum au reacţionat mai multe limbi şi culturi faţă de respectivul joc de noroc, căruia i s-au atribuit diferite denumiri: slot machine sau pur şi simplu slot (în engleza americană), fruit machine (în engleza britanică), one-armed bandit (în variante populare) şi Einarmiger Bandit (în germană); máquinas tragaperras sau tragamonedas (în spaniolă), machine à sous (în franceză), macchina mangiasoldi (în italiană) etc. Faţă de denumirile bazate pe descrierea mecanismului sau a părţilor lui (fanta de introducere a banilor, maneta, imaginile de fructe aliniabile), care vizează finalitatea (obţinere sau pierdere a banilor) sau care sugerează prin metaforă şi forma, şi actul de însuşire a banilor, termenul românesc se dovedeşte destul de original: pentru că porneşte de la sunet (păcănelele păcănesc, ca în celebra povestire despre sfîrîiac – adică despre ceva care produce, pur şi simplu, o sfîrîitură) şi are o terminaţie de tip diminutival, transmiţătoare de afectivitate. Maşina mîncătoare de bani e privită ca o sursă de gratuitate superficială, infantilă, simpatică.