Oralul, o formă fără fond?

4 iunie 2019   TÎLC SHOW

Am fost, cu ani în urmă, un apărător entuziast al formulei actuale a probei orale a examenului de bacalaureat. Pentru cine nu știe, această probă presupune abordarea unui text din perspectiva stilului în care se încadrează (beletristic, juridico-administrativ, colocvial, științific sau jurnalistic), a tipului de text (argumentativ, informativ, descriptiv, narativ, epistolar, memorialistic etc.), a rolului instanțelor comunicării (emițător, receptor, mesaj în speță), precum și din perspectiva conținuturilor, a ideilor, faptelor, opiniilor sau argumentelor pe care le conține. De asemenea, elevii trebuie să formuleze o opinie privitoare la o problemă pe care textul o ridică. Rezultatul acestei probe este un calificativ, nu o notă, absolvenții putînd obține statutul de utilizator mediu, utilizator avansat sau utilizator experimentat. La această probă, așadar, nu se dau note, dar nu poți nici pica.

De ce am considerat inițial oportună această formă de examinare? În primul rînd, faptul că nu se evaluau aceleași conținuturi ca la scris l-am considerat un aspect pozitiv. Specificul unei probe orale trebuie să fie, conform programei, altul, să vizeze nu atît niște conținuturi asimilate și reproduse, cît capacitatea de comunicare verbală, fundamentată pe capacitatea de comprehensiune a unui text la prima vedere, de recunoaștere a caracteristicilor sale și de formulare a unor opinii pe marginea unor idei pe care acesta le conține. Diversitatea textelor care intrau în joc, acoperirea unor zone pînă atunci neexplorate, cum ar fi textele administrativ-juridice sau cele publicistice, ancorarea lor în realitatea cotidiană le-am considerat atuuri semnificative. Și, de altfel, le consider și acum: un elev care acoperă la proba scrisă competențele de redactare, aplicate pe text la prima vedere și pe texte studiate, iar la proba orală competențele de comunicare, aplicate pe text la prima vedere, ar trebui să fie unul mult mai complet decît cel care memorează niște informații teoretice și le reproduce, fie în scris, fie oral.

În al doilea rînd am considerat oportună această formă de examinare prin renunțarea la note și trecerea la calificative. Cu siguranță, mulți ne amintim ce nebunie însemna pe vremuri examinarea cu note, aplicată pe conținuturi reproduse. Toată tevatura caragialiană a telefoanelor dinainte de examen, pe de o parte, pe de altă parte o viciere și din pură subiectivitate a rezultatelor finale, în condițiile în care se evaluau niște cunoștințe reproduse, iar grila de evaluare nu putea acoperi obiectiv descriptori de performanță. Noua formulă, care a venit și cu noutatea evaluării de către profesorul de la clasă, în pereche cu un alt profesor din școală de obicei, a mai rezolvat și chestiunea complicată a distribuirii evaluatorilor de la o școală la alta, o întreagă nebunie. Și, aparent, nemaiexistînd note, nici posibilitatea de a pica, profesorii ar fi fost relativ obiectivi în evaluare, chiar dacă era vorba de propriii elevi.

Dar care ar fi putut fi miza unei evaluări, dacă aceasta nu se încheia cu notă și nu putea presupune picarea examenului? Păi, aici e marele avantaj pe care l-am sperat, al acestei formule de examinare. Calificativele acestea păreau că se aliniază la ceea ce este Cadrul Comun European (CEF – Common European Frame). Toată lumea știe despre acesta, faptul că este un indicator al competențelor lingvistice pe care le deține un utilizator. Dar mai mult decît atît, este un indicator cu o anumită relevanță pe piața muncii și al inserției social-comunitare în spațiul european. Gîndeam deci că aceste calificative vor ajunge să aibă o oarecare relevanță din acest punct de vedere, că poate vor veni zile în care, pentru a te angaja într-un anumit post, va fi important să fii utilizator experimentat, nu mediu, de pildă.

Departe de așteptările pe care le aveam deci cu privire la finalitatea acestei forme de evaluare, proba în speță a devenit una formală și, în formula de aplicare actuală, împovărătoare la nivelul organizării interne a unităților școlare. Mai întîi, certificatul cu calificative nu are absolut nici o relevanță, în nici un fel, în nici un domeniu. Nu reprezintă nici măcar un 0,01% în vreo situație de viață ulterioară. Apoi, ca să elimin mai întîi aspectele formale, situarea probei în timpul anului școlar, chiar dacă mai aproape de finalul acestuia, nu în februarie ca anul trecut, are dezavantajul de a da peste cap funcționarea normală a școlilor. Se face orar special, se pierd ore, în fine, tevatură. Mai și sînt risipite probele acestea de competențe pe parcursul a două săptămîni, mai întîi limba română, apoi materna, limbile străine și competențele digitale, apoi mai trec vreo două săptămîni pînă la probele scrise, deci o fărîmițare a concentrării absolvenților pe sarcină. Asta n-ar fi neapărat rău, dacă am vorbi despre un sistem social și educațional relaxat, dar la noi examenul de bacalaureat reprezintă o miză mare totuși, care pune presiune asupra elevilor.

În cele din urmă, în privința evaluării propriu-zise, proba orală la limba și literatura română nu mai respectă, cu rigoare, desfășurarea celor trei niveluri de competență. Miza fiind zero, nu se mai aplică cu rigoare grila, așa încît majoritatea elevilor obțin calificativul de utilizator experimentat.

Mai amintesc o problemă remarcată în acest an școlar: unele texte total neinspirat alese sau cu sarcini greu de rezolvat prin referire la textul-suport. Îmi vine în minte la repezeală situația unui text literar al unui autor necanonic, text narativ, dar scris la persoana I, care putea fi foarte bine confundat de elevi cu un text memorialistic. Sau un text memorialistic, semnat Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, din volumul Scrisori către Monica, din care nu rezulta explicit că e adresarea unei mame către fiică, o sarcină de pe bilet viza în schimb cercul de prieteni, iar elevii, făcînd un transfer de informație și neștiind că este vorba despre Monica Lovinescu, fiica expeditoarei, credeau că cele două sînt simple prietene, fără vreo relație de rudenie, și abordau subiectul ca atare.

În fine, ce vreau să spun este că această probă ar necesita acum o analiză și o reflecție sistemică și o repoziționare în raport cu finalitățile naționale ale educației. Ca să nu permanentizeze o formă fără fond. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Mai multe