Oooo, Canaaadaaaa!
– V-aţi respectat obligaţiile de rezident canadian?
Întrebarea vine de la găliganul de la vama din Vancouver. Nu dacă am arme, dacă am bani contrafăcuţi, dacă sînt implicat în trafic de droguri sau acte de terorism. Acilea e clar că nu sînt interesant. Sînt dezamăgit, dar întrebarea e interesantă.
Piticii sînt fericiţi şi încep să turuie în cap:
– Daaaaa, frăţică! Am salvat 12.168.532 de castori în ultimul an, am cîntat imnul în fiecare dimineaţă, spre disperarea cocoşilor vecinilor şi a cîinilor proprii care încearcă cu deznădejde să îmi acopere vocea intonînd: „Oooooo, Canadaaaaaaaa, our hoooome and native laaaaaand!“ Din cînd în cînd imit şi cîte un elan, ca nu cumva să uit sunetele specifice canadiene. E drept că preţul caselor în Jilava a scăzut semnificativ în ultimii ani şi că sînt zvonuri că localitatea ar fi bîntuită, dar asta nu îmi afectează deloc entuziasmul patriotic pentru țara adoptivă. Nici o dimineaţă nu o încep fără sirop de arţar şi fără exerciţiile de franceză dă Québec. Urmate, bineînţeles, de închinăciunile la bunăciunea de prim-ministru şi la drapelul sfinţit aşezat strategic în direcţia Canadei. De fiecare dată cînd trec pe lîngă ambasadă îmi ţin mîna pe inimă şi repet Constituţia canadiană în gînd. Toamna şi primăvara umblu în chiloţi ca nu cumva să mă aclimatizez la căldura Bucureştiului, iar vara mă mut în frigider. Iarna port exclusiv ţoalele de vară pe care le cumpăr, bineînţeles, numai în Canada, după ce mă asigur că au fost fabricate local.
Probabil îmi vede ochii sclipind şi decide că ar fi mai bine să nu insiste. Mă întreabă dacă vorbesc engleză şi îi răspund dînd din cap elocvent că da. Mă lasă în pace.
Zborul Vancouver-Victoria durează 12 minute, ceea ce prinde bine după cele zece ore de captivitate într-un scaun, între două italience care păreau a fi fost nevorbite de la începutul lumii. Nici măcar atunci cînd mănîncă nu tac şi căştile pe care mi le îndes pe cap nu par a avea nici un efect.
Victoria are o problemă cu căprioarele. E plin de ele peste tot şi provoacă daune serioase. Ca orice român întreprinzător, mă gîndesc că, dacă nu m-aş reîntoarce în Europa, un restaurant specializat pe carne de vînat ar prinde de belea. Canadienii au găsit însă o metodă mult mai eficace şi au umplut oraşul de afişe cu „Atenţie, aşteptaţi-vă la căprioare“. Faptul că te aştepţi să te întîlneşti cu o capră(ioară) în mijlocul familiei după ce a intrat prin parbrizul maşinii sau păscînd liniştită bonsaiul din sufragerie, după ce a cules grădina şi a fertilizat carpeta cea nouă, este desigur mult mai avantajos comparativ cu posibilitatea de a fi surprins de astfel de evenimente.
Se şi construieşte în draci (se repară bordurile), aşa că mă interesez rapid dacă Videanu a emigrat în Canada sau dacă primarul îi este vreo rubedenie. Nu e cazul, aşa că este puţin probabil ca Nuţi să ceară azil aici.
Cum diferenţa de fus orar este de zece ore, mă trezesc cu entuziasm pe la 3 noaptea, gata să rag imnul. Mă abţin cu greu, dar ca să compensez bag un scurt „Deşteaptă-te, române!“. Fiu-meu nu apreciază deloc şi mă gîndesc că ar fi bine să încetez, nu de alta, dar aici serviciile de protecţie a copilului nu sînt deloc cunoscute pentru simţul umorului.
La 6 se deschide piscina şi mă prezint ţanţoş pentru înotul de dimineaţă. Costul este la jumătate, ceea ce înseamnă cam o zecime din costul la piscină în Bucureşti. Deah, ăştia sînt sărăntoci rău, nu ca noi. Piscina este cam plină şi sînt cîţiva moşi care par să se pregătească de olimpiadă. Nu tu un şezlong, o piţi, o manea, un bar cu fiţe, un culturist campion mondial la ţinut aer în piept, în poziţia încordat înainte. Nu, frate, toată lumea a venit la piscină ca să înoate sau să facă mişcare în apă.
Înot cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Într-o parte a piscinei se desfăşoară o lecţie de aerobic în apă. Instructoarea pare să aibă cea mai mare nevoie de exerciţii. Vreo zece ani de cardio non-stop nu i-ar prinde deloc rău. Sînt însă fericit gîndindu-mă că structura de rezistenţă a clădirii e impecabilă, dacă rezistă ţopăielilor cu cele 120-130 de kilograme din dotarea doamnei. Mă gîndesc şi că înjumătăţirea cantităţii de mîncare ar putea să o ajute, dar cum am ceva investiţii în economia canadiană, iar industria alimentară este o parte serioasă a succesului canadian, mă răzgîndesc repede.
Oraşul e frumos-frumos, iar împrejurimile şi mai frumoase. Plajele sînt impresionante, iar dacă aveţi tendinţe masochiste şi apreciaţi scufundările în apă de 6-7 grade Celsius, peisajul şi fauna submarine sînt senzaţionale. Balene, foci, orci, delfini, vidre de mare şi, foarte probabil, căprioare pot să vă încînte.
Se conduce cam cu 40 km/oră şi aglomeraţia în trafic înseamnă că sînt mai mult de cinci maşini în acelaşi timp pe stradă. Poluarea e aproape inexistentă. Oamenii se îmbracă de parcă ar fi toţi fugiţi de acasă sau îşi fac hainele singuri. Dacă vezi pe unul în costum înseamnă că a ieşit fie la cerşit, fie la evanghelizare.
Se fumează foarte puţin şi aproape exclusiv marijuana. În ciuda faptului că o bună parte dintre locuitori cultivă în grădinile proprii iarba, depresia este la ea acasă. Dintre cei cinci-șase prieteni pe care îi am aici, doi sînt în depresie clinică şi contribuitori masivi la industria farmaceutică nord-americană. Geta i-ar fi rezolvat rapid cu un descîntec şi o frecţie cu scuipat de aplecat pe mîini. Taică-meu ar fi avut şi el o soluţie, căci sînt o grămadă de mure care stau degeaba şi care cred ca au potenţial mare de a fi transformate în alcool.
De obicei, vara se întîmplă în cursul celor două zile cu soare consecutiv. În rest, plouă ţeapăn. E plin de asiatici, aşa că se mănîncă foarte bine şi la preţuri de trei-patru ori mai mici decît în Bucureşti, orice fel de preparate asiatice. Am o dietă compusă aproape exclusiv din ton şi somon. Somonul este mai ieftin şi la fel de organic precum crapul prins la carbid şi vîndut pe marginea podului de la Slatina.
Români sînt, dar cam puţini şi canadizaţi rău. Fetele singurei familii de romi pe care o ştiu – din neam de lăutari – studiază muzica clasică în timpul liber şi fac facultatea cu specializare pe lingvistică. Au şi ei semn cu căprioarele pe gazonul tuns impecabil din faţa casei.
Scuip în sîn şi abia aştept să mă întorc în Jilava.