Oja, între Occident şi Orient

13 mai 2015   TÎLC SHOW

E surprinzător cît de puţin ştim despre originea unor cuvinte familiare şi probabil nu prea vechi. Banalul termen cosmetic

, de exemplu, lipsea din dicţionarele româneşti de la mijlocul secolului al XX-lea. În 1969,

(marele dicţionar academic) îl înregistra, cu definiţia „lac de unghii“, dar cu indicaţia „etimologie necunoscută“. Dicţionarele actuale (DEX, DEXI, NDU) trimit la un verb turcesc –

, cu sensul „a lustrui“. A existat totuşi şi o ipoteză mai clară, care nu a pătruns însă în dicţionare: într-un articol din 1985, Vladimir Drimba semnala cuvîntul turcesc

, cu exact acelaşi sens ca în română. Termenul este cuprins în dicţionarul turcesc-englezesc Redhouse („oje – fingernail polish“) şi e cuvîntul-titlu al articolului tematic din Wikipedia în turcă. Şi Emil Suciu l-a inclus în lista de cuvinte din

, II (2010). Sensul şi forma din cele două limbi coincid aproape perfect: în turcă litera

se pronunţă ca în română, iar rostirea apăsat muntenească a cuvîntului

este

(ca în

sau

Pentru imaginarul nostru colectiv, e uşor de acceptat că termenul pentru lăcuirea unghiilor ar proveni din aceeaşi limbă ca

sau

, evocînd excese de împodobire şi fantezii orientale. 

Pe de altă parte, Andrei Pippidi descoperea printre hîrtiile bunicii sale („Vechi hîrtii bucureştene“, în

prospectele unei parfumerii de lux din Bucureşti, care oferea, printre altele, „lacul de unghii «L’Oja»“ şi conchidea cu îndreptăţire: „ca şi cuvintele

sau

,

vine deci de la numele unui produs comercial“. Cărţile, ziarele şi revistele vechi, stocate în cantitate tot mai mare în internet, ne permit să verificăm prezenţa respectivului nume comercial. Biblioteca digitală Gallica (

) ne conduce spre un catalog din 1920 al produselor de parfumerie şi farmacie (René Cerbelaud,

în care o formulă este descrisă ca fiind similară cu produsul „Oja“ („formule analogue à l’Oja“). Într-un număr din

(30 aprilie 1936), îşi făcea reclamă firma OJA („La

producătoare a mai multe lacuri de unghii, printre care (desigur prin joc de cuvinte), un „lacque

“. Sînt suficiente indicii că produsul era francez, dar n-a reuşit să devină suficient de popular în patrie. 

Circula însă în anii ’20 şi la Bucureşti: în

din 20 iulie 1920, un magazin de pe strada Smârdan oferea „Lac

mari“ (probabil „flacoane mari“) şi „Cremă

“. În Almanahul Argus din 1928 exista o „

– Societate anonimă, Fabrică de produse chimice farmaceutice“ (atestări în baza de date a Bibliotecii digitale a Bucureştilor –

). 

Cum se leagă denumirea produsului franţuzesc de cuvîntul turcesc şi de cel românesc? În linii mari, sînt două posibilităţi: fie ca produsul cosmetic occidental să fi preluat un termen oriental (care intrase deja din turcă în română) pentru a-şi atribui o aură exotică ori pur şi simplu pentru sonoritate, fie ca româna şi turca să fi luat, ambele, numele produsului din aceeaşi sursă franceză (prin antonomază). În lipsa altor dovezi (nu ştiu, din păcate, ce explicaţii etimologice a primit cuvîntul turcesc

), mi se pare mai credibilă a doua ipoteză. Multe produse cosmetice moderne s-au impus prin numele de firmă (

, din

) sau prin împrumut –

(de buze), din franţuzescul

Iar multe firme şi-au legat numele de un obiect mai curînd în altă ţară decît în cea de baştină. E foarte posibil ca produsul francez să fi lăsat urme de neşters atît în spaţiul românesc, cît şi în cel turcesc. Un citat despre soarta muncitoarelor nefericite (în Touraj Atabaki şi Gavin Brockett,

, 2009) evocă într-un mod foarte sugestiv efectele lingvistice ale prestigiul cosmeticii franţuzeşti:

yok“. Enunţul poate fi surprinzător de uşor înţeles de un vorbitor de română, familiar cu vechiul şi popularul împrumut din turcă ioc. 

Oricum, termenul

pare să reziste, poate şi pentru că e specific, scurt, lipsit de ambiguitate („Îţi sare oja de pe unghii foarte repede şi nu îţi permiţi să apelezi la un salon profesionist?“, unica.ro). Singurul său concurent real – cel puţin deocamdată – este o sintagmă tehnică: neutrul

Riscurile de depreciere provin, în cazul

, din tendinţa modei de a banaliza cuvintele mai vechi şi comune şi de a le înlocui prin anglicisme recente. Totuşi, chiar dacă în genere

a devenit

nu e încă înlocuită de

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice

Mai multe