Oieri şi ciobani
S pre sfîrşitul anului trecut, în relatările din mass-media despre un protest împotriva Legii vînătorii, s-a putut observa o preferinţă pentru desemnarea manifestanţilor prin termenul oier, în defavoarea lui cioban: „Oierii care protestează în fața Parlamentului au ieșit din dispozitivul amplasat în Parcul Izvor“ (agerpres.ro, 15.12.2015); „Asalt la Parlament. Revolta oierilor“ (digi24.ro, 16.12.2015); „Oierii au renunțat la protest“ (ibidem) etc. Nu e, aşa cum am putea crede, o influenţă a terminologiei oficiale: în codul ocupaţiilor (COR), cele două cuvinte apar ca echivalente, cioban fiind termenul de bază, în vreme ce oier este doar pus în paranteză. E drept, în aceeaşi listă putem găsi, ca intrări diferite, cu coduri diferite, sintagmele cioban montan şi oier montan, ceea ce poate sugera o anume inconsecvenţă a înregistrărilor.
Pentru a înţelege raportul dintre sinonimele cioban, oier, păstor, păcurar, dicţionarele ne ajută doar pînă la un punct: vechiul păcurar (din latinescul pecorarius, specific multă vreme Ardealului şi Banatului şi omonim cu păcurar „vînzător de păcură“) a ieşit din uz sau s-a păstrat ca nume de familie; păstor (din latinescul pastor) e un cuvînt arhaic, poetic, folosit mai ales ca metaforă îngheţată în limbajul bisericesc. Cioban este denumirea cea mai răspîndită a ocupaţiei tradiţionale; cuvîntul se întîmplă să fie un turcism, ceea ce i-a tulburat întotdeauna pe partizanii purismelor autohtoniste. Unii (ca Hasdeu) i-au explicat răspîndirea prin vechime (ar fi un împrumut cuman), alţii – prin transhumanţa în spaţiul balcanic (dicţionarul academic al lui Puşcariu). Oier intră în seria de nume de ocupaţii formată în română de la „obiectul muncii“ – ca porcar sau văcar. Evident, Laurian şi Massim, autorii dicţionarului academic de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, recomandau termenii păstor şi păcurar („de necontestată latinitate“), exilînd pe cioban în Glosarul de vorbe străine şi căutîndu-i o altă etimologie, pentru că nu socoteau posibil şi patriotic ca românii – „cunoscuţi de buni păstori ca şi vechii lor străbuni romani“ – să împrumute un asemenea cuvînt de la turcii care „nu-s înşişi buni păstori“.
Diferenţa de uz dintre cioban şi oier este legată mai ales de diferenţa condiţiilor sociale şi economice: ciobanul este acela care îndeplineşte zilnic munca propriu-zisă – „păzitor de oi“ (Şăineanu), „îngrijitor, paznic de oi“ (Dicţionarul limbii române literare contemporane, DLRLC), „persoană care paște, păzește și îngrijește oile“ (DEX), adesea în slujba unui oier „crescător de oi“, „proprietar de oi“. Evident, prestigiu mai mare are a doua ipostază; mai mult folclor se ţese în jurul celei dintîi (inclusiv folclor contemporan publicitar, ca în ciclul Ghiţă Ciobanul). Cele două ipostaze se pot suprapune (atunci cînd proprietarul îşi păzeşte propriile oi): dicţionarele şi uzul permit de fapt şi folosirea termenului oier pentru păzitorul oilor, şi a lui cioban pentru proprietar. Limbajul actualităţii economico-sociale produce şi alte variaţii, de pildă exprimarea diferenţei prin perechea patron cioban: „Nepotul unui patron de stînă a legat de gîtul unui cioban o talangă“ (tion.ro).
P referinţele pentru termenul oier au ţinut probabil cont de diferenţierea socială, (presupunîndu-se că la proteste a venit categoria cea mai influentă a crescătorilor de oi), dar se pot explica şi prin faptul că termenul este lipsit de conotaţiile negative pe care le-a acumulat în timp cioban. Acesta din urmă are (ca şi ţăran) utilizări peiorative, în genere neînregistrate de dicţionare, dar actualizate în uz, spontan – „S., huiduit la BEC: «Bă, ciobane! Să îţi fie ruşine». (…) «Te-au pus acolo, băi ciobane, bă», «Ai furat ţara!»“ (stiripesurse.ro, 30 mai 2014) – sau parodic („Băi, nu fi cioban“, articol de Dorin Tudoran, romaniacurata.ro). Termenul cioban a fost deci evitat de unii dintr-un fel de „corectitudine poltică“, dar a fost preferat de alţii tocmai pentru puterea sa mai mare de a atrage atenţia şi de a evoca pitorescul mioritic: „Peste 2000 de ciobani s‑au strîns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începînd cu ora 9,00. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote, talăngi şi ciomege“ (gandul.info, 15 decembrie 2015); „Scandalul ciobanilor“ (hotnews.ro, 16.12.2015).
A genţiile de presă, ziarele şi posturile de televiziune au recurs intens şi la sinonimie: „INCIDENTE în faţa Parlamentului: Sute de ciobani au forţat intrarea în curtea clădirii. Mii de crescători de oi din toată ţara au reclamat modificările aduse Legii vînătorii. Oierii ameninţă că se vor întoarce la Parlament dacă legea nu va fi modificată“ (mediafax.ro, 15.12.2015). Mania variaţiei sinonimice poate chiar da impresia că este vorba de grupuri diferite: „Cei peste 3000 de crescători de oi care au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului au încheiat manifestaţia după aproximativ opt ore, spunînd că dacă Legea vînătorii nu va fi modificată, aşa cum li s-a promis, ciobanii vor veni cu oile să protesteze din nou, iar «lucrurile vor fi foarte rele»“ (mediafax.ro, 15.12.2015). Nu ştiu cum vor evolua lucrurile (prin accentuarea specializării termenilor sau, dimpotrivă, prin echivalarea lor totală); deocamdată, utilizarea lor jurnalistică e adesea o sursă de confuzii. Un ultim exemplu: distincţia presupusă de titlul senzaţionalist „Mioriţa, varianta 2015. Un cioban a fost UCIS de un oier“ (bzi.ro, 22.06.2015) e contrazisă în cuprinsul articolului, unde aflăm că „O crimă între ciobani a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în Vaslui“, criminalul fiind „un coleg de la stînă“.
Limbaj și politică