Oh

5 aprilie 2007   TÎLC SHOW

Am cunoscut pe cineva care, apropo de cronicuţele mele, mi-a declarat: "Te-am ascultat şi mi-am spus: oh, va să zică aşa stau lucrurile!", un soi de comentariu ironic la comentariile mele. Dintre toate lucrurile, cel mai departe de mintea mea este să vă explic lucruri pe care deja le ştiţi. Nici nu mi-aş propune vreodată să vă explic lucruri pe care vi le-aţi lămurit singuri, cu excepţia cazurilor în care nu aş şti că le-aţi lămurit, ceea ce cu siguranţă nu am cum să ştiu. Este foarte posibil să mă învîrt, ca un peşte de acvariu, într-un vas plin de evidenţe. Ca mai toţi oamenii, îmi iau şi eu ştirile de la TV şi din lucruri pe care le prind din zbor. Gîndurile mi le iau însă din altă parte - dintr-un soi de compost fertil în care se amestecă părinţi, cărţi, prieteni şi închipuiri. Şi mai vorbesc şi cu spiritele, una-ntr-una. Presupun că oamenii vor de la vocile publice două lucruri: să afle ceva ce nu ştiu şi să li se confirme ceva ce ştiu deja. Eu nu fac nici unul din aceste două lucruri sau, cel puţin, nu asta urmăresc. Ceea ce îmi doresc este fie să vă spun ceva ce ştiaţi, dar aţi uitat, fie să vă fac să vă daţi seama că există lucruri pe care credeaţi că le ştiţi, dar de care habar nu aveţi, pentru că nu v-aţi gîndit niciodată la ele. Şi uneori vreau doar să vă scot din minţi în faţa nedreptăţii şi să vă împing pe stradă, la luptă. Gîndirea multora vine din acelaşi loc din care vine şi a mea şi dacă din toată această chestie un gînd uimitor ţîşneşte printre cerberii neautorizaţi, asta e ca un fel de Surprize, surprize al minţii; să ne bucurăm, deci, de cele neaşteptate. Lucrul acesta i se întîmplă - îmi place să cred - oricărui adult, aşa că sper să nu-l ascundeţi. Treaba mea este să nu ţin ascuns nici un gînd care merge împotriva curentului, dar dacă din cînd în cînd cîte un astfel de gînd potrivnic sună a predică, să fiu iertat. Doar că mie mi se părea, la momentul venirii lui, că nu-l mai citisem nicăieri altundeva. Aşa că îi zic persoanei cu pricina: "Eşti sigură că n-ai făcut: oh, oh?". Nu, îmi spune că a făcut doar: oh! "Poate că tu ţi-ai fi dorit să fac: oh, oh, oh!" "Ei, asta ar însemna să-ţi cer cam prea mult, spusei eu, chiar dacă Ťşaizeci» este azi ce era pe vremuri Ťpatruzeci»." Dar eram dezamăgit. Eram dezamăgit pentru că anii petrecuţi în ring m-au învăţat că singurul lucru mai inutil decît a scoate în evidenţă evidenţa este să baţi la uşi deschise. Încerc să nu scot în evidenţă, să nu bat la uşi, să nu predic, să nu ţin lecţii sau să explic. Eu vreau doar să sporesc misterul şi, dacă asta nu-mi iese, măcar să stîrnesc un hohot şi, după aia, după cum am mai spus, o revoltă de stradă. Cînd eram tînăr, dacă scriai un poem care nu-i făcea pe oameni să-şi piardă minţile în faţa stranietăţii lui uimitoare, atunci nu erai poet. Mi-am mai relaxat un pic această stringenţă dantonescă, dar nu pînă acolo încît să-i las pe toţi pamblegii să se umfle în pene şi să exclame: o! Necazul e că persoana care îmi comenta comentariile era fosta soţie a unui prieten, un poet care scrie versuri ermetice al căror scop în viaţă este să fie perfect inexplicabile. Pentru acest poet, eşecul constă în a fi înţeles cît de cît. Ca poet şi bărbat, este un mister impecabil. Fosta lui soţie, o femeie cumsecade, fără îndoială, trebuie să fi făcut greşeala de a încerca să-l înţeleagă. Neînţelegerea reciprocă ce a rezultat din asta i-a lăsat pe amîndoi trişti şi acri. Ea a apucat pe calea dorinţei de a înţelege totul şi a nu crede nimic, iar el a luat calea codrului celui întunecat, cu o altă femeie care - ca să fim sinceri - nu dădea doi bani pe ce scribălea el în carneţelul lui. Fac presupuneri, de bună seamă, de parcă aş fi fost eu în locul lui. Dar n-am fost. Numai că mi s-a dat cu o! în unghiul mort. traducere de Ioana AVĂDANI

Mai multe