Occident Express
A trecut luna august, stranierii se întorc acasă din vacanţa petrecută... acasă. Trenul de Veneţia e plin. Familii întregi - uneori cu o bunică pentru a avea grijă de copii -, un tînăr care merge pentru prima dată în Italia şi încearcă să-i tragă de limbă pe veterani despre cîte în lună şi în stele, două fete tăcute şi speriate, probabil tot începătoare în ale migraţiei. Sacoşe, învălmăşeală, "Hai să luăm o bere!", apoi totul se linişteşte. Pînă la Craiova, tot vagonul devine o mare familie. Nişte copii se zbenguie pe culoar. "Fă, ţi-am spus să-i bagi înăuntru, se uită lumea la noi ca la urs!" - se răsteşte un bărbat care s-a pus la şort şi maiou şi priveşte tăcut pe fereastră. Copiii sînt băgaţi cu forţa în compartiment şi culoarul vagonului de dormit devine un salon în care adulţii schimbă amintiri de aici şi de acolo. Mă retrag în cabina mea şi deschid ziarul. Ochii îmi cad pe o informaţie despre Orient Express, care tocmai a poposit în Bucureşti în cea de-a unsprezecea sa călătorie rituală spre Orientul exotic al continentului. O călătorie costă peste zece mii de euro, dar lumea pare a fi încîntată de fastul retro al trenului şi al locurilor prin care sînt plimbaţi turiştii. Trenul va sta două zile şi la Bucureşti, după care îşi va continua călătoria spre alte zări de farmec pline. Mă aşteaptă 38 de ore pînă la Ljubljana. Mă foiesc prin cuşetă şi iau alt ziar, să mai treacă timpul. "Crima din Italia" - titrează Evenimentul zilei la rubrica "Actualităţi": "Cei doi ciobani români arestaţi în Italia pentru agresarea unui cuplu de turişti olandezi pe un cîmp de la periferia Romei şi-au recunoscut fapta în cadrul anchetei. Petre Paul, 32 de ani, şi Andrei Vasile Bohuş, 20 de ani, sînt acuzaţi că au atacat doi turişti olandezi care campau pe un cîmp din zona Ponte Galeria. Românii le-au furat circa 1500 de euro, după care i-au bătut cu bîtele şi l-au obligat pe bărbat să privească cum soţia sa este violată". "N-am vrut să-i jefuim, doar să violăm femeia" - explică ei plini de candoare. Mă culc şi, în cele din urmă, reuşesc să adorm. Mă trezesc tîrziu, cînd trenul intră în gară la Curtici. Controlul de rutină al paşapoartelor sau al cărţilor de identitate. O femeie în vîrstă, care merge la copiii ei, scoate un buletin vechi şi jerpelit şi-l întinde vameşului. "Nu ăsta, mamaie, paşaportul sau cartea de identitate!" - îi explică funcţionarul. "Păi, aşa mi-au spus, că pot să merg cu buletinul..." - se justifică femeia. "Da, dar nu cu ăsta vechi, doar cel nou, cartea de identitate, doar aia e bună!" - precizează bărbatul plin de solicitudine. "Altuâ n-am..." - se nedumireşte femeia. "Atunci trebuie să te dai jos din tren, că nu poţi să treci graniţa cu ăsta, îmi pare rău..." Trenul se pune în mişcare. Pe peron, bătrînica priveşte împietrită în gol. Înainte să coboare, resemnată, mai apucase să întrebe, aşa, ca pentru ea: "Eu cum ajung acum acasă?". Mă întorc în cabină. Mai am încă o zi întreagă de mers. Privesc îndelung la pusta maghiară, apoi îmi iau alt ziar. "Alungaţi de foame în Occident, aşteptaţi acasă ca investitori" - titrează Cotidianul: "Profesorul Laurenţiu Leoreanu s-a aşezat acum două luni în fotoliul de primar al Romanului. Şi a văzut că era bine. S-a uitat în stînga, în dreapta, şi a văzut că era frumos. S-a uitat şi în vistieria oraşului: era un praf subţire. ŤBani, nici cît să zugrăvesc faţadele blocurilor», recunoaşte el. Asta nu era bine. Şi s-a uitat iar într-o parte şi-n alta ca să vadă de unde poate face rost de bani şi nu prea a găsit pe aproape, aşa că şi-a aruncat ochii departe, în cîmpurile de căpşuni ale Spaniei şi pe şantierele din Italia, unde muncesc intelectualii oraşului şi meseriaşii, cot la cot cu muncitorii necalificaţi. Şi i-a chemat la sfat să vadă împreună, ei şi primarul, ce ar putea face oraşul pentru ei şi ce-ar putea face ei pentru oraş. A fost prima consfătuire de acest fel: între administraţia unei localităţi şi locuitorii săi de peste mări şi ţări". Mai am douăsprezece ore pînă la Ljubljana. Ies pe culoare şi trag cu urechea la discuţii. Apoi intru şi eu în vorbă. Poveşti triste, poveşti vesele... Mă fîţîi, intru şi ies din compartiment, mai citesc, mai schimb o vorbă, ca-ntre vecini. La două noaptea ajung la destinaţie. Îmi iau bagajele şi ies pe culoar. "Staţi liniştit, domnuâ, n-am ajuns încă, mai avem pînă în Italia!" - mă averizează un tînăr cu un tatuaj imens pe umărul stîng. "Eu aici cobor, la Ljubljana" - îi explic eu. "Aici, la mijlocul drumului?" - se minunează acesta. Cobor în gară, unde mă aşteaptă un coleg. Occident Express-ul şuieră prelung şi îşi continuă drumul în noapte.