O zi ca oricare alta

11 mai 2006   TÎLC SHOW

M-am furişat prin oraş ca un motan (cu ochelari) să văd ce se mai întîmplă prin New Orleans. Dimineaţa, muncitorii mexicani de la mine din curte s-au apucat de lucru plini de voie bună, vorbind între ei cu glasuri normale, dar fericite. Fericite de ce? Fericite pentru că au de lucru, că formează o echipă, că cerul era senin şi nici nu era prea cald, că dormiseră bine noaptea trecută, că aveau conştiinţa împăcată. De unde să ştiu eu? Dar aşa sunau vocile lor. Insist asupra calmului lor voios în antiteză cu nivelul de zgomot isteric produs de echipa de la vecini. Tipii ăştia, cărora nu le-am văzut feţele, ţipau unii la alţii de parcă ar fi fost surzi cu toţii, sau de parcă ar fi lucrat la mare înălţime, unde vîntul le mătura cuvintele. Nu era nici o adiere de vînt, doar un radio dat tare-tare, pe un post de hip-hop, cu paraziţi hîrîitori, care suna chiar ca un vînt nebun. Mexicanii mi-au zîmbit dulce şi toţi deodată, cînd le-am zis "bună dimineaţa" în drum spre ieşire. Am mai făcut eu şi alte remarce, dar ei au continuat să zîmbească. "Bună dimineaţa" le epuizase vocabularul englezesc. Am urcat pînă în vîrful scărilor unde odată se înălţa Virgin Records, să privesc fluviul şi să citesc ziarul. Fluviul părea că nu dă doi bani pe mine, ceea ce e un lucru bun. M-a trezit o cîntare. Un cuplu de porumbei de vîrstă fragedă, cu ochi strălucind de noaptea pierdută, se apropiau ţopăind. Fata era mai mult dezvelită de o chestie care aducea a sari, iar iubitul ei avea oase de pasăre trecute prin găurile din urechi. Ea ducea în mînă un mănunchi de flori ce păreau proaspăt culese din cimitir. Am zîmbit, ea s-a oprit şi m-a răsplătit cu o garoafă şi un sărut. "Eu sînt o floare de cîmp", îmi explică ea, în caz că nu mă prinsesem. Mi-am dus Dianthus caryophyllus în jos pe Decatur. Acolo, în marea sălbăticie din French Quarter, grămezile de gunoi se înălţau majestuos pe trotuar, nestrînse de vreo patru zile, dacă era să judec după buchet. Noi, oamenii din New Orleans, ca şi oamenii din Franţa, avem nasuri exigente. Apreciem genul funk . Am zărit o fată de la parcare care scria fericită o amendă, semn că lucrurile şi-au revenit în anumite privinţe. Lucrurile erau în bună orînduială şi la Croissant d'Or unde, în pofida programului redus, croissant-ul era foarte proaspăt şi café-au-lait avea spumă. M-am prelins mai departe la La Vie en Rose, ca să intru pe Internet, şi am admirat punkiştii răstigniţi pe cele două fotolii de afară, care-şi hrăneau căţeii cu ton din conservă. Alt fel de flori de cîmp. Înăuntrul cafenelei am zărit-o pe prietena mea Liz G., poetesă şi poliţistă, scriindu-şi hîrţogăria oficială şi poate furişînd pe ici-colo şi cîte un poem, pe laptop. "Bun venit în biroul meu", îmi spuse. Liz este o poetă minunată, dar şi o poliţistă extrem de dură, aşa că pe ea o pot întreba oricînd care mai sînt ultimele noutăţi din oraş. Şi ea e la curent cu tot ce se întîmplă, parol. N-am întrebat nimic. Doar m-am aşezat şi m-am conectat la America. După cîteva ore în ciberspaţiu, venise momentul coctailurilor la Molly's. Amica mea Peg era la bar, sclipitoare sub pălăria ei imensă împodobită cu flori, care răcnea "Jazz Fest". Peg detestă majoritatea activităţilor care aduc împreună mulţimi, dar de la Jazz Fest nu se dă în lături. Îl consideră "festilenţial" şi o notă de ironie este prezentă întotdeauna atunci cînd recunoaşte asta. De sub aceeaşi pălărie a fost emisă şi aserţiunea "Nu plec, nu-mi pasă!", pe care am considerat-o răspunsul la toate întrebările nepuse din minţile tuturor despre ce trebuie să facem la următoarea Furtună. Barmaniţa mi-a adus un coctail şi mi-a spus: "E gratis. Acum cîteva săptămîni a venit un tip şi ţi-a plătit o băutură". A frunzărit prin jurnalul gros şi umed al barului. "Uite-aici", spuse. "Cică numele lui e David Smith. Ne-a zis să-ţi dăm ce-o fi." Muream de curiozitate să văd ce altceva mai era scris în jurnalul acela. Molly's e deschis tot timpul şi, din anume raţiuni, sînt extrem de interesat de ora 4 dimineaţa. Mi-am sorbit "ce-o fi-ul". Eram la New Orleans, desigur, şi orele începeau să se întindă.

Mai multe