O profeţie de la 1935

Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din Serviciile Multilateral Dezvoltate; am azi mica şi fragila îndrăzneală de a vă ruga să vă găsiţi timp – printre copleşitoarele misiuni care vă asaltează – pentru a vă concentra cîteva minute asupra acestui text: 

„...În ultimii ani, ne-am lăsat pradă politicii şi toate obsesiile noastre sînt de ordin politic. Formule grosolane, simple pînă la absurd, convinse pînă la teroare, stăruie în vocabularul nostru şi, de-acolo, trec pe nesimţite în gîndirea noastră, în obişnuinţele noastre. Urmăriţi, bunăoară, gravele ravagii pe care le face, în mentalitatea actuală, cuvîntul «Dreapta» sau cuvîntul «Stînga». Sensul lor s-a dilatat bolnăvicios şi s-a întins din politică în cultură, în artă, în literatură. În afara acestui unghi care măsoară totul, nimic nu poate rămîne liber, în altă sferă logică, în alt cîmp vizual, pe alt plan de gîndire. Ceva trebuie să fie «de dreapta» sau «de stînga». Neapărat. Obligatoriu. Altfel nu se poate. 

Am cetit zilele trecute într-un studiu – de altfel foarte bine scris şi probabil bine informat – că muzica lui Bach este o muzică... de dreapta, în timp ce muzica lui Haendel este, dimpotrivă... de stînga. Şi să nu credeţi că era o glumă sau un paradox. Nu. Se dovedea, cu destulă abilitate dialectică, de ce Bach era naţionalist şi de ce Haendel un european, un internaţionalist. Numesc acest fel de judecată o judecată huliganică. Adică o judecată care face să intervină criteriile politice pe un plan nepolitic. (subl. mea, R. C.) Este o confuzie de puncte de vedere ce devastează lumea ideilor şi o aruncă tuturor pasiunilor joase, primare, nediferenţiate. Un huligan este un obsedat. Sălbăticia lui este, înainte de orice, mintală. Inteligenţa lui, sensibilitatea lui a fost diformată pînă la o anumită schemă, dincolo de care nu mai înţelege nimic. Este fără îndoială un început de demenţă – inofensivă, uneori, funestă, de alte ori... E un automatism mintal care reduce, fără întîrziere, orice dezbatere, orice problemă la întrebarea ultimă: «de dreapta» ori «de stînga»? 

Prevăd o zi în care se va inventa o botanică fascistă şi una radicală, o chimie reacţionară şi una progresistă, o algebră liberală şi una conservatoare. Se va stabili că anumite plante sînt burgheze, în timp ce altele sînt marxiste. Se va preciza că o categorie de corpuri chimice – bunăoară acizii – sînt democrate, cîtă vreme alte corpuri chimice – bazele – sînt oligarhice. Se va descoperi că anumite funcţiuni matematice sînt hitleriste, iar altele sînt bolşevice. Nu sîntem departe de această fază a civilizaţiei umane. Cu graba cu care consumăm fenomenele şi le supunem obsesiei noastre politice, vom izbuti să înscriem toate elementele naturii, focul, apa şi pămîntul, în cîte un partid. Vor fi amurguri subversive, vor fi ploi tendenţioase, vor fi aştri suspecţi. Omenirea merge cu paşi repezi spre o înţelegere poliţistă a lumii...“

Sper să nu vă şochez precizînd că acest articol nu a fost scris nici azi, nici ieri. El a apărut în 1935, în ziarul Rampa, e intitulat „Despre o anumită mentalitate huliganică“ şi e semnat de Mihail Sebastian. Deşi ştiu că la noi nu se obişnuieşte a aniversa articole din ziare, caracterul său întru totul profetic mă incită să vi-l propun atenţiei, chiar şi după 75 de ani. Dacă termenul de profetic vi se pare exagerat, vă rog să aveţi în vedere că, în săptămînile trecute, Silvio Berlusconi, nu numai prim-ministrul Italiei, dar şi patronul clubului de fotbal AC Milan, a declarat că înfrîngerea echipei sale în faţa Cesenei se datorează „arbitrilor de stînga“ care, de la tuşă, i-au anulat două goluri echipei sale, evident de dreapta. Vă conjur să nu ridicaţi din umeri la acest strigăt: „ne-au furat arbitrii de stînga!“ care, cu un haz incomensurabil, ne înscrie în permanenta, necurmata „înţelegere poliţistă a lumii“.