O noapte stranie

– Coae, nu mai fac ăștia deloc şifoniere aşa cum se făceau pe vremuri, frăţică!

– Da, mînca-ţi-aş! Și eu am problema asta de cînd m-am mutat de la maică mea: nici un şifonier nu rezolvă chestiile ca înainte. Puteam, frate, să pun şi eu hainele cum îmi trecea prin cap, iar cînd veneam seara de la serviciu erau exact cum trebuie: pantalonii la dungă, cămăşile călcate mişto, haina aranjată.

Rîd. Sînt beţi. „Băieţei“, gîndeşte ea. E tristă. E tristă de atît de mult timp, încît pare că nu prea are sens să şi-o spună. E amantul ei, care încearcă să fie haios. Nu prea îi reuşeşte. Nevastă-sa e la cinci metri mai încolo. Pare aproape moartă. „E imposibil să nu ştie“, se gîndeşte. El a dansat lipit de ea aproape toată seara. Soţul ei e acasă. Nu a vrut să vină la chef. Probabil şi el ştie. Sau poate şi el o înşală. Nu contează, oricum. Lumea e îmbrăcată bine, e o petrecere scumpă. Oameni cu bani mulţi, dar aproape toţi îi par de plastic. I se pare un pic amuzant. Îi ţiuie urechile. Nevastă-sa e cu capul îngropat în mîini. E beată şi plînge. Acum e sigură că ştie. Se simte vinovată. Vrea să plece. Două subalterne se oferă repede să o conducă. Cînd ajung în faţa blocului se uită la ceas. E 3,05. Fetele vor să o conducă pînă sus. Le refuză, iar taxiul pleacă. Şi, brusc, ceva nu e în regulă. I se pare că aude o voce care îi spune că se întîmplă iar.

„Ce se întîmplă iar?“, spune cu voce tare. Nu e nimeni în jur. „Probabil sînt beată“, îşi spune. Culorile se schimbă. Devin cumva noroioase. Deschide cu greu uşa blocului. Cineva o roagă să îl aştepte şi pe el. Politeţea blochează instinctul. În lift ştie că deja e prea tîrziu. Cuţitul la gît nu e deloc neaşteptat. Violul e rapid şi cumva se simte în afara ei. Ceasul lui, un Casio G-shock, pare încremenit la 3,14 minute. Se gîndeşte că e pi. I se pare cumva interesant. Într-un apartament, un bărbat vomită. Arată cumva familiar. Se duce apoi la un calculator şi caută pi. 3,14. Ceasul de la calculator arată şi el 3,14. Femeia iese din lift. Se aude cum coboară liftul. E răvăşită. Durează un pic pînă cînd sună la uşă. Soţul e semiadormit şi nu îşi dă seama că ceva e în neregulă cu ea.

E în duş. E o femeie frumoasă. Becul începe să pîlpîie în baie. Femeia plînge, dar singurul sunet care se aude e un ţiuit metalic. Bărbatul tipăreşte ceva pe calculator. Încă mai caută ceva. Femeia se opreşte din plîns. Becul se sparge şi ţiuitul încetează. Ea spune: „Eli Sheba“. Bărbatul citeşte ceva despre Elisabeth. Etimologia cuvîntului vine de la elisheba din ebraică: „God is my oath“. „Dumnezeu este jurămîntul meu – ce naiba e asta?“, mormăie el. Deschide un link nou. Este despre o contesă unguroaică, Erzsébet – numele care corespunde în ungureşte cu Elisabeth. Báthory Erzsébet, probabil cea mai faimoasă ucigaşă în serie. „Ce tîmpenie!“

La un colţ de stradă un bărbat se mişcă spasmodic. Corpul îi zvîcneşte într-o parte. Capul îi rămîne, în mod nenatural, întors către blocul în care a intrat ea. Are probleme cu respiraţia. Femeia iese din baie repetînd „Eli Sheba“. Se duce în bucătărie şi aprinde lumina. Albastrul ochilor ei a dispărut în pupilele dilatate la maximum. Bărbatul de la colţ de stradă se sufocă. Se prăbuşeşte ca şi cum s-ar fi rupt ceva în el. Ceasul lui G-shock arată aceeaşi oră: 3,14. E o lună mare şi roşie. Brusc, se face linişte. Nu se mai aude nimic. Femeia leşină. Bărbatul închide computerul şi se duce pe o verandă, unde se vede aceeaşi lună mare. Respiră adînc şi spune repede ceva. Sună ca un fel de descîntec. Îi tremură mîinile şi are pupilele foarte dilatate. Dimineaţă, femeia e pe podea. Soţul o trezeşte.

„Ai băut cam mult aseară, nu te-am găsit niciodată dormind pe jos.“ Ea zîmbeşte strîmb şi e clar confuză. „Bine că eşti în regulă totuşi, au găsit de dimineaţă pe unul cu gîtul rupt. Norocul beţivului pare că nu a funcţionat la el.“ Femeia zîmbeşte. Nu îşi aminteşte mai nimic, dar are un gust ciudat în gură. Se duce la baie şi scuipă. Se spală pe dinţi. Revine în bucătărie. Soţul a făcut cafea. „Cum a fost?“ Faţa ei se contorsionează. „Nu ştiu. Nu îmi amintesc ce a fost aseară.“ El rîde. „Aşa se întîmplă cînd bei prea mult.“ „Nu îmi amintesc chiar nimic, nimic.“

Peste cîţiva ani, într-o cafenea din mijlocul Bucureştiului o să îşi reamintească orele pierdute, ascultînd aceeaşi discuţie stupidă dintre doi puşti.

– Coae, nu mai fac ăştia deloc şifoniere aşa cum se făceau pe vremuri, frățică!

– Da, mînca-ţi-aş! Şi eu am problema asta de cînd m-am mutat de la maică mea…

Bărbatul din faţa ei începe să-i povestească despre o noapte stranie de acum cîţiva ani. Încet-încet, dispar sunetele dimprejur şi nu se mai aude decît un ţiuit şi vocea lui. God is my oath. În ebraică, „Eli Sheba“. Simte că o să leşine. Îl ia de mînă. Pulsurile se sincronizează şi ea aude clar cum îi bate inima. Undeva, nu foarte departe, într-un apartament mic şi murdar, Ana îşi înfige seringa între degetul mare şi arătător.