O gazelă, două gazele, trei gazeluri

24 iunie 2010   TÎLC SHOW

Domnişoara Marie Laurencin, prietena (cum se zice astăzi) a lui Guillaume Apollinaire, are un tablou a cărui ramă este făcută din oglindă. Vreau să spun că rama amintită pare, şi chiar este, una a unei veritabile oglinzi, – a unei, cred, miraze veneţiene. Pinaxul se află la Paris, în le Musée du Jeu de paume. Insolita ramă speculară (frizînd, orice s-ar spune, kitschul), în ale cărei arabescuri te oglindeşti fără să vrei, m-a făcut să uit subiectul pînzei.

Poate că nu lipseau dintr-însa gazelele agile, fragile şi gracile, cu ochii migdalaţi şi melancolic-languroşi, dar mai puţin frivoli, desigur, decît aceia dintr-un număr de portrete de demoazele fragede, graţioase, cam ca ale pictoriţei din anii rococoului târziu, Mme Vigée-Lebrun… Or, gazelele fiind un soi de căprioare, e limpede că Apollinaire îi datorează dragii lui Marie, pe lângă versurile de amor, un stih, aproape anodin, precum acesta: „La biche passe avec ses faons“. Din motive lesne de înţeles, pesemne, gazelele (termen de provenienţă arăbească) sînt mai compatibile cu genul de poezie zis gazel (termen de-o aceeaşi provenienţă). – În ceea ce, în fine, mă priveşte, consider că aş fi îndreptăţit să parafrazez (spre hazul Dvs., nu întru gloria-mi proprie) un şlagăr de la noi din lagăr (Lagărul Păcii, bineînţeles), de-acum vreo 10 luştri, – astfel: „Gazele, gazele,/ Frumoasele mele gazele!“ (Regret că tiparul, strict afon, nu-mi îngăduie să şi vi-l cînt sau fredonez).

Mai multe