O emisiune TV - şi mai mulţi ipocriţi
Printr-un concurs de împrejurări – mai curînd straniu –, m-am pomenit, cu ceva timp în urmă, „mesmerizat“ de situaţie (să zicem), în faţa televizorului, la unul dintre numeroasele noastre talk-show-uri „mondene“ – Acces direct (Antena 1, moderatoare: dra Simona Gherghe). În platou fuseseră aduşi un italian (după aparenţe) psihopat şi o „modelă“ autohtonă, cu numele emblematic „Pamela de România“. Am înţeles imediat că nu se aflau la prima lor întîlnire în direct. Povestea celor doi ipochimeni se derula deja ca un „serial“ zilnic, fiind savurată, după spusele prezentatoarei, de întreaga ţară. Pe scurt, Pamela şi acel pazzo peninsular se despărţiseră, după o relaţie furtunoasă, fără a reuşi totuşi şi un partaj material satisfăcător. Italianul o acuza pe băştinaşa ingenuă că i-ar fi datorat 30.000 de euro, pe cînd apriga republicană de Ploieşti revendica un ceas („cu valoare sentimentală“) subtilizat, se pare, de impacientul sicilian, degrabă doritoriu, aş adăuga, de sedativ puternic (eventual, cabalin!). Invective, urlete, hărmălaie ca „la patruşopt“ şi, mai presus de toate, reprize de caft à la Vestul sălbatic. Prevăzători, realizatorii invitaseră în studio o firmă de pază şi protecţie. Doi zdrahoni – înarmaţi pînă-n dinţi – se interpuneau salvator între zglobiul Miguel (parcă aşa îl chema pe ameţit!) şi feciorelnica Pamela, ori de cîte ori duelul trecea de bariera verbală, luînd aspecte de dramatică bumbăceală mahalagească.
Pe acest fundal sinistru, interesant rămînea comportamentul moderatoarei Simona Gherghe – altfel, să precizez fără rezerve, o destoinică (după cum am reţinut-o!) studentă la Facultatea de Litere, din Universitatea ieşeană, în anii ’90. La fiecare „glisare“ a lui Miguel şi a Pamelei către „profilul“ penitenciarului de maximă siguranţă, jurnalista Antenei 1 îi apostrofa vehement, cu observaţii de genul: „Vă rog să vă purtaţi civilizat! Sîntem la o emisiune de televiziune, unde, din respect pentru spectatori, asemenea gesturi/cuvinte/expresii/atitudini etc. sînt complet interzise!“ Aşadar, tu, realizator TV, „reuneşti“ în show-ul tău, în deplină cunoştinţă de cauză, un Miguel sociopat şi o Pamelă analfabetă, pentru a-şi „spune păsurile“, garnisind totodată peisajul cu gorile de doi metri pe doi, iar apoi soliciţi, inocent, păstrarea discuţiei în normele „academice“ fireşti ale unei ieşiri (naţionale) „pe sticlă“!
Auzind comentariile simpaticei noastre (foste) studente filoloage, m-am simţit, pentru trei clipe, în plin suprarealism, dacă nu m-aş fi aflat în profunzimea celui mai grosolan fariseism. Nu ştiu de ce, principalele lecţii ale capitalismului românesc „de tranziţie“ au devenit acelea că banii nu pot fi cîştigaţi decît într-un mod murdar şi că, în consecinţă, murdăria inerentă oricărui efort financiar exersat în ţărişoara carpatină trebuie ultimativ „cosmetizată“, trebuie „salvată“ prin jocul aparenţelor. Politicienii delapidează – de două decenii jumătate – la scară macro, pozînd, culmea, cu un cinism nesmintit, în patrioţi fără cusur, în inşi providenţiali, a căror absenţă ar fi dus lumea în colaps. Oamenii de afaceri sfidează, nonşalant, prin „ingineriile“ lor economice, o colectivitate prostită la drumul mare, mizînd, concomitent, pe cartea filantropilor epocali, pe cînd, în sfîrşit, iată, televiziunile „private“ cîştigă bani frumoşi din explorarea, cu voluptăţi scatofile, a deşeurilor societăţii, clamînd, simultan, nevoia de „bunăcuviinţă“ şi „civilitate“.
Fariseismul public a ajuns – o afirm cu toată răspunderea – marca de reprezentativitate absolută a românităţii contemporane, semnul său prin excelenţă. Bănuiesc că sînt rare episoadele din istorie cînd ipocrizia atinge rang de virtute, în interiorul standardelor axiologice ale unei naţiuni. Minciuna cronică, disimularea perversă şi mistificarea ghiduşă au pătruns în fibra de adîncime a maselor autohtone şi ilustrează, spre stupoarea mea de umanist, însăşi mecanica vieţii pe aceste meleaguri încărcate odinioară de spiritualitate. Observam altădată că trăim într-un fel de kakistocraţie, unde urîţenia şi ticăloşia guvernează, din simplul motiv că frumuseţea şi cumsecădenia s-au ascuns – îngrozite – în scorburi de copac. Încep să mă îndoiesc, mai nou, de validitatea analizei mele anterioare. Dacă, la nivel de comunitate, acceptăm, resemnaţi, fariseismul ca mod de viaţă înseamnă că o anumită dimensiune a tipologiei noastre esenţiale ar putea fi creionată după chipul şi asemănarea sa. Nu ai cum să trăieşti în fals în momentul în care fiece componentă a fiinţei tale strigă după adevăr. Mintea comunitară a românului actual a trecut printr-un grav proces de distorsionare (căruia nu-i neg, nota bene, rădăcinile de penurie socială şi economică, dar căruia nici nu pot să i le accept drept scuze eterne!), regăsindu-se mai repede în narcoza ficţiunii decît în sobrietatea realităţii.
Cînd o fată educată, precum Simona Gherghe, cu iniţiere intelectuală în culturi europene majore (engleză şi franceză), îşi cîştigă existenţa „dialogînd“ cu Pamela şi Miguel, permiteţi-mi, vă rog, să intru în derută ontologică. Sper din tot sufletul ca acest colaps personal al reperelor culturale să nu însemne, la nivel de colectivitate, simptomul de debut al disoluţiei sociale!
Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.