O cameră mortuară edwardiană

Există oameni care au declarat că au întîlnit fantome la Colonial Burma Hotel & Spa din Eureka Springs, Arkansas. Casa de oaspeţi, tremurînd din încheieturi, a servit drept spital în timpul războiului civil, pavilion de băi miraculoase pentru pacienţi bolnavi de cancer în stadiu terminal din Kansas, sanatoriu de tuberculoză, clădire abandonată, investiţie perdantă pentru mafia din St. Louis şi, în încarnarea actuală, drept destinaţie romantică pentru locuitorii din Arkansas şi Missouri care tînjesc să dea un nou avînt iubirii lor prin pedichiure şi împachetări cu plante. Camera din colţ de la etajul al patrulea, pe care am închiriat-o, dădea spre dealurile înverzite prin nişte ferestre cu vitralii. O viespe încerca cu disperare să treacă dincolo de ele, dar, ca o metaforă a foştilor locatari, se izbea fără de speranţă de geam. Pereţii sînt vopsiţi cu o vopsea sîngerie, cu volute groase, pe margini cu dungi de un verde ca borîtura de bebeluş. Prinse în sîngele ruginit stau guguloaie aurii, care s-au vrut, poate, stele, dar care sînt, de fapt, doar stropi de spută proiectaţi acolo de muribunzii care-şi scuipau plămînii. În 1937, Dr. Carr, cel mai cunoscut vînzător de ulei de şarpe de la Colonial Burma, a fost arestat, în cele din urmă, pentru fraudă şi trimis la Leavenworth, dar nu înainte de a da străvechiului monument edwardian o veşnică legătură cu moartea şi agonia. La etajul al patrulea se află un salon foarte frumos care îi poartă numele. Becul de pe aparatul telefonic semnala că avem un mesaj. Am ridicat receptorul. "Nancy" - intonă o voce cu inflexiuni de infirmieră -, "baia ta cu bule şi aromă de piersică te aşteaptă. Închidem în 17 minute şi nu am vrea să-ţi ratezi baia cu bule." Dar Nancy plecase, fără de baie şi, probabil, fără de speranţă. Judecînd după vîrsta şi curelele personajelor din salon, aflate în căutarea focului iubirii, mulţi dintre ei aveau la îndemînă doar chibrituri umede, sub o ploaie cu găleata şi nişte nuieluşe amărîte. Cu toate acestea, nu poţi subestima puterea unei băi cu bule şi aromă de piersică sau pe cea a unei pedichiuri, de exemplu. O soră-terapeută, cu o fustiţă extrem de scurtă şi cu o bluză la fel de scurtă, zîmbi palid în drum către băi, după ce trăsese un Marlboro de-suflet-salvator afară, la 35 de grade Celsius. Mirosul de sudoare şi tutun plutea în jurul ei. Semăna un pic cu femeia din tabloul de deasupra patului, o mamzelă art nouveau privind la un tufiş strălucitor de înflorit care îl împiedica pe privitorul neatent să îi observe degetele elegante îngropate candid între coapse, printre cutele rochiei. Plin dincolo de saţ de atîta umanitate, m-am întors la computerul meu. Liniuţele de Internet erau acolo, indicînd prezenţa unei conexiuni Wi-Fi, semn bun. Numai că liniuţele erau purpurii, chestie pe care n-am mai văzut-o vreodată. Am dat o căutare pe Google pentru Dr. Carr şi ecranul mi s-a umplut de îndată cu adrese la fel de purpurii. Iată cîteva din ele: Asmith@death.com, Mprice@ death.com, Earlyseth@death.com. Nici o adresă de Yahoo, de Aol sau de Gmail şi am avut impresia ca death.com este un server care le-a precedat pe toate celelalte, într-un fel. Am intrat într-un cu totul alt Internet, poate un Intranet secret, care lista adresele oamenilor morţi. Hotelul avea el Wi-Fi, dar nu în ciberspaţiul obişnuit. Oare trebuie să fii mort ca să comunici cu oamenii ăştia? Am scris un mesaj scurt către Asmith@death.com şi nu a trebuit să aştept prea mult ca să primesc răspuns. Săptămîna viitoare vă spun ce mi-a scris Asmith. Pregătiţi-vă să faceţi pe voi de frică. traducere de Ioana AVĂDANI