Numere & nume

Ar fi mai potrivit ca un

(de la

, parcă,– în latină) să se cheme,-n loc de, vai,

(!),

. „Pentru angajare, trebuie să-mi prezentaţi 105.“ „105 euro sau RON?“ „Nu, dragă domnule/doamnă/domnişoară, osutăcinciul...“ (Pauză.) „Pentru că vă văd cam derutat(ă), încerc să vă ajut puţin: cum scriau romanii, strămoşii noştri, numărul

?“ „Păi, cum aţi spus-o Dvs. înşivă:

“ „Atunci, de ce SiVi, iar nu 105?“ „Pentru că,-n cazul ăsta, şi pe pictorul expresionist german, adept al curentului „die neue Sachlichkeit“, anume Otto Dix, ar trebui să-l cheme, cred,

!“ „Păi, poate că l-a şi chemat aşa, de vreme ce a stat prin puşcării. Noroc că numai două săptămîni, în urma unui atentat în contra Führerului sacrosankt, – arestul fiindu-i preventiv; apoi, în urma silnicei mobilizări a sa,-n falimentarul Volkssturm, cca doi ani, ca prizonier, în Franţa... Or, puşcăriaşii nu au nume, ei au număr.“ „Aveţi dreptate, dragă doamnă/domnişoară/domnule... Este posibil, chiar probabil, ca acest Otto Dix, în lagăr (nu în arestul preventiv), să fi răspuns la numărul 810... Eu însă v-am solicitat 105-ul. Aţi priceput, osutăcinciul, o-su-tă-cin-ciul, u-na-su-tă-cin-ciul?“, începu să vocifereze omul din spatele geamului ghişeului deschis, cu mînecări la mîneci şi,-n rest, atît de erudit, şi în latină, şi în Kunstgeschichte. Ca şi, de altminteri, clienţii săi.