Nu trageţi în arbitru

De cînd mă ştiu, în România am auzit acuzaţii la adresa arbitrilor. Comentatorii TV de pe vremea lui Ceauşescu obişnuiau să dea vina pe „cavalerii fluierului“ – cum li se zicea pe atunci – aproape de fiecare dată cînd echipele noastre mîncau bătaie de la altele străine. Cred că, din acea perioadă, multora dintre noi le va fi intrat în cap că arbitrul e un potenţial duşman, omul negru (chiar dacă de multă vreme arbitrii nu se mai îmbracă în negru), un tip capabil oricînd să facă favoruri de o parte sau de alta. Cu siguranţă, există şi arbitrii incompetenţi sau corupţi. Ba, e chiar posibil ca la noi, din punctul ăsta de vedere, lucrurile să fie mai grave decît prin alte ţări. În anii din urmă, se pare însă că arbitrul tinde să devină ţapul ispăşitor pentru toate neîmplinirile din fotbalul intern (cu pericol de extindere şi la alte sporturi). Frecvenţa şi vehemenţa acuzaţiilor din ultimele luni au devenit cu totul neobişnuite, o adevărată modă. Se folosesc cuvinte grele, formule definitive, se exagerează cu aplomb.

După un meci dintre Steaua şi CFR Cluj, Gigi Becali a ajuns să spună despre un arbitru că „astfel de oameni nu trebuie să trăiască“ şi că nici copii nu merită să aibă. Un tip ceva mai reţinut, acţionar la Dinamo, Nicolae Badea, susţinea, după ce echipa sa făcea „doar“ un meci egal la Galaţi, că „...fotbalul începe să devină exclusiv apanajul arbitrajului“ şi că „vorbim despre arbitraje comandate din nord-vestul ţării“. Trebuie poate explicat şi că de cînd CFR Cluj, echipa lui Árpád Pászkány, se află în fruntea clasamentului, patronii, preşedinţii şi antrenorii cluburilor concurente consideră că arbitrii nu mai sînt doar proşti şi răi de capul lor, ci şi manevraţi de „ungurii“ din nord-vestul ţării, chiar şi la meciuri în care CFR Cluj nu joacă. Aşa se face că, după jocul dintre Rapid şi Dinamo, de pe 1 aprilie, terminat la egalitate, patronul Rapidului, George Copos, declara că „nu a fost o greşeală de arbitraj, a fost un complot anti-Rapid. Să fim serioşi şi să nu ne facem că nu înţelegem mecanismul: arbitrii nu creează astfel de situaţii nici din prostie, nici din ignoranţă în ale fotbalului, nici de capul lor“. Dar poate că mai simpatic decît George Copos vă este antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu. Iată ce a declarat acesta după ce echipa sa a învins chiar CFR-ul, la Cluj, cu un incredibil 5 la 0: „Crăciunescu (şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, n.red.) atacă în continuare Rapidul (...) Nu e normal ca un preşedinte CCA să apere arbitrii care greşesc împotriva unei singure echipe (Rapid, n.red.)“.

La sfîrşitul aceluiaşi meci, patronul CFR-ului, Pászkány, spunea la rîndul său că „acuzele complet nefondate care se fac împotriva noastră îi inhibă pe arbitri. Toate deciziile s-au luat împotriva noastră, s-a arbitrat cu unităţi de măsură diferite (...) Nu spun că a fost rea-voinţă din partea arbitrilor, doar că această campanie care se duce împotriva noastră şi-a atins scopul“.

E adevărat că dintr-o statistică făcută luna trecută de Gazeta Sporturilor rezulta că CFR Cluj a fost echipa cea mai favorizată de erorile de arbitraj (12 pro şi 4 contra), dar pe locul al doilea, foarte aproape, nu era alta decît Rapid (11 pro şi 4 contra).

Boala contra arbitrilor atinge şi echipele aflate departe de fruntea clasamentului. Zilele trecute, antrenorul FC Braşov, Marius Şumudică, spunea după un meci pierdut cu Chiajna: „Eu vreau să-l întreb pe domnul Crăciunescu cît o să-şi mai bată joc de noi arbitrii? (...) A fost execuţie în direct. Putea să ne pună la zid şi să ne execute ca pe Ceauşescu“.

Nici în liga a doua, lucrurile nu stau altfel. După jocul dintre FC Maramureş şi Juventus Bucureşti terminat cu 2-1 în favoarea gazdelor, preşedintele bucureştenilor Marian Rusen a declarat... ce altceva: „deznodămîntul a fost exact aşa cum şi-au dorit arbitrii“. Şi pentru rezultatul partidei dintre CSMS Iaşi şi Delta Tulcea, potrivit învinşilor de la Iaşi, tot arbitrii au fost de vină. Sînt numai cîteva exemple recente care pot continua însă, la nesfîrşit. S-a mers pînă acolo încît şi o echipă de liga a cincea (există şi aşa ceva) din Sălaj a ajuns să ceară arbitri străini.

Dar chiar şi cînd arbitrii sînt străini şi jocul nu e fotbalul, dar echipa e a noastră şi pierde, cum a fost cazul semifinalei de handbal feminin dintre Oltchim şi Gyor, un om cît se poate de onorabil, ca antrenorul Radu Voina, declară că „...aportul arbitrilor a fost decisiv. Aveam altă părere despre arbitrii francezi. Şi noi i-am ajutat, nu e doar vina lor. Au dovedit că au clasă, le-au ajutat atît cît trebuie (pe adversare, n.red.)“.

Evident, nici presa nu pierde ocazia de a califica arbitrajele în fel şi chip. Arbitrii au ajuns să fie numiţi „fluieraşi“. Într-o asemenea conjunctură, afirmaţia făcută de Adrian Porumboiu, după ce echipa sa FC Vaslui a fost eliminată din Cupa României de către Rapid, că „arbitrajul a fost impecabil“, e de-a dreptul stupefiantă.

Probabil că unii patroni de cluburi, obişnuiţi să comande tuturor celor din jur, inclusiv antrenorilor, sînt miraţi că nu-i au la cheremul lor şi pe arbitri şi nu pot să-şi închipuie decît că aceştia au fost plătiţi de adversari. Probabil că unii chiar reuşesc să „influenţeze“ cîte un arbitru. Probabil că şi arbitrii corecţi sînt inhibaţi şi afectaţi de atmosfera din jurul lor şi nu mai dau randamentul cerut. Probabil că formarea şi selectarea arbitrilor au destule deficienţe. Probabil că şi presa are de cîştigat de pe urma acestor scandaluri. Probabil că teoriile conspirative au prea mult credit la noi. Probabil că însăşi ideea de arbitru imparţial nu e prea comodă multora, tot aşa cum ideea de fair-play pare ceva pentru fraieri. Şi probabil că nici n-ar putea fi altfel, în ţara al cărei arbitru suprem se declară el însuşi jucător.