Nu despre români şi maghiari (2)

25 iulie 2012   TÎLC SHOW

- doar despre nişte autori -

Săptămîna trecută citam dintr-un ghid turistic găsit într-un hotel de la Satu Mare. Lucrarea de 600 de pagini a apărut în anul 2011, a fost finanţată din bani europeni, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, Fondul European de Dezvoltare Regională. Volumul e adresat turiştilor care vizitează judeţul Satu Mare, şi e tipărită în limbile maghiară, română, engleză şi germană. La fel ca săptămîna trecută, şi în acest episod descurajez, de la bun început, orice interpretare grăbită, isterică, venită din repertoriul celor care fac o meserie din punerea etichetelor şi din generalizare. Fie ei români sau maghiari. Iată încă două citate din această lucrare.

La pagina 170, în cadrul capitolului „Superstiţii sătmărene“ – „(…) În zilele de sărbătoare, efectuau ritualuri însuşite de la străbuni vizînd pacea şi sănătatea celor dragi. Locuitorii din Rozsály, vorbitori de limba maghiară, Panyola, Tunyogmatolcs, Tyukod, de asemenea vorbitori de limbă maghiară cu frica în Dumnezeu, practicau superstiţii. Inahii din împrejurimile Careiului, oameni harnici, totuşi au crezut în superstiţii. Vlahii au trăit într-un întuneric spiritual şi cei de dincolo de Tisza şi Someş au rîs de ei.“ Iată şi varianta acestui fragment în limba engleză, la pagina 299, traducerea oferind aici şi o întărire a mesajului, un adaos subtil, ca să fie clar despre ce vorbeşte acest ghid… turistic (sublinierile îmi aparţin): „On holidays people did the rituals which they learnt from their ancestors. They aimed to protect the family’s peace and their loved ones’ health. Rozsály’s clearly Hungarian people or the god-fearing inhabitants of Panyola, Tunyogmatolcs, Tyukod etc. knew and practised superstitions. Around Nagykároly Swabians were rational, hard-working and they still had many superstitions. On the contrary the Wallachians were extremely superstitious and for this they were laughed at over the regions of Szamos and Tisza.“

Însă culmea traducerii şi a bunelor intenţii transfrontaliere care trebuie să contribuie la atmosfera europeană, la legăturile dintre cele două ţări vecine şi prietene, se găseşte la pagina 165, în capitolul „Etnografia“: „Vlahii erau un popor paşnic, binevoitor, primitiv. Acest lucru se observa şi în satele lor, trăiau în case mici, dărăpănate.“ Ei bine, la pagina 293, traducerea acestui fragment – de douăzeci de cuvinte – în limba engleză e cea mai expresivă dovadă de profesionalism, relaxare şi fair-play pe care am văzut-o vreodată: „Wallachian people were peaceful and benign, but underdeveloped, uncivilised and they did not like working. This could be seen on Wallachian villages: they lived in rickety, thatched shanties, according to Istvan Bársony’s depiction: < the lazy people are well off without work. After one-two days of labour they rather go to the pub, and drink untill they have any money. The men are sluttish, gauche in sandals, but the women are completely the opposite: they are beautiful mostly when they are young.“ Pentru o mai uşoară interpretare a fragmentului, iată şi un scurt dicţionar: underdeveloped – subdezvoltat; uncivilised – necivilizat; rickety – hodorogit; thatched – de paie; lazy – leneş, indolent; sluttish – şleampăt; gauche – stîngaci, lipsit de abilităţi sociale.

Turistul vorbitor de limba engleză îşi poate face foarte uşor o idee despre cum stăteau lucrurile pe aici; în lumea liniştită şi civilizată a maghiarilor de pe aceste teritorii, mai apăreau şi nişte troli şleampeţi, nişte accidente murdare, nişte ruşini pe seama cărora se rîdea bine – pe nume vlahi –, după cum spune acest ghid prietenos şi civilizat. Las la o parte orice argument istoric raţional, dar şi orice penibilă dispută pionierească între daco-romani sadea şi năprasnice popoare migratoare venite prin secolul al IX-lea. Accept liniştit că eram (şi uneori mai sîntem) subdezvoltaţi, murdari, şleampeţi, stîngaci, vai mama noastră. De ce nu spun autorii acestui ghid, franc, limpede, şi în limba română acest lucru? De ce trebuie să şopîrlească despre „vlahi“ toate rahaturile astea mici prin secţiunile în alte limbi? Ce e cu ascunderea asta ridicolă a unor frustrări post-Trianon într-un ghid turistic? S-or fi gîndit că fac un act de rezistenţă, de vitejie, de păstrare a identităţii culturale? Toate mizeriile astea ridicole, dosite după aparenţe de intenţii corecte şi aducătoare de civilizaţie, nu sînt decît mici automutilări ale unor sfertodocţi cu aere de competenţă şi cu discursuri oficiale prietenoase. Nişte proşti clari (clear), limpezi ca o supă din plic, nişte cvasianalfabeţi care mimează academismul şi, evident, dincolo de toate, seriozitatea şi corectitudinea. Sau, poate, cine ştie, a fi insidios o fi vreo valoare europeană de care n-am auzit pînă acum?

Nu mai insist, pentru că nu vreau, sub nici o formă, să dau apă la moară fundamentaliştilor români care abia aşteaptă să-i înjure pe maghiari în general. Să-i facă din nou, pe ei şi pe alţii, vinovaţi de soarta noastră maşteră, de tristeţile noastre istorice, de viaţa noastră împilată de-a lungul secolelor. Vreau doar să spun cît se poate de clar că, înainte de orice teorie a conspiraţiei, mai întîi, trebuie să-i bănuim doar pe autorii acestui volum, de prostie şi de nesimţire. Judecata generală e o idioţenie la fel de mare, ca ghidul ăsta făcut pe bani europeni. Poate că ar trebui să mai verifice organismele europene, din cînd în cînd, conţinuturile lucrărilor pe care apar siglele instituţiilor comunitare. Mîine-poimîine se trezeşte vreun tîmpit din ăsta şi scrie un volum „despre diversitate“, iar dincolo de copertă doarme, liniştit, un Mein Kampf proaspăt şi rumen. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Mai multe