Notă informativă despre un şoim şi un om

14 octombrie 2010   TÎLC SHOW

Vă informez că nu am avut şi nu am nimic comun 

cu un om care creşte un şoim, 

care dresează un şoim şi îl învaţă 

cum să prindă, zburînd, un iepure. 

Nu am crescut niciodată şoimi. 

Nu mă interesează un om care creşte şoimi. 

Sîntem două plan(e)te diferite. 

De 3000 de ani există o cultură a creşterii şoimilor. 

Nu doresc să mă las şantajat de ideea unei tradiţii în acest sens. 

Totuşi trebuie să vă comunic că omul acela 

semăna cu Hemingway. 

Arăta minunat. 

Eu îl iubesc pe Hemingway – e necesar să ştiţi şi asta. 

O profesoară de engleză îmi spusese odată că Hemingway e pueril. 

Această idee m-a făcut să mă uit cu şi mai mult drag 

la omul care dresa un şoim, 

la ceea ce nu mă interesa, 

la lupta dintre om şi Gos, şoimul sălbatic care trebuia îmblînzit în trei zile şi trei nopţi, nedormite nici de unul, nici de altul. 

Idee superbă în complicaţiile ei: 

chin, 

tandreţe, 

veghe, 

brutalitate, 

poruncă, 

încăpăţînare, 

perfidie, 

bunătate, 

răutate, 

timp de trei zile şi trei nopţi de nesomn, de nesupunere, de îmblînzire, de omenie, pentru ca omul să domine şi să posede şoimul. 

Neliniştea omului. 

Întreb: la ce bun această nelinişte? 

Pentru a-l supune pe Gos. 

Pentru a ieşi cu el la vînătoare. 

Pentru a avea un suflet credincios în casă. 

Gos nu era frumos – nu-mi plac şoimii, îmi plac caii. 

Omul îi mîngîia penele cu o pană, 

cum i-ar da zahăr unui cal. 

Pînă Gos a adormit. Semn că Gos s-a supus. 

Omul s-a liniştit. Gos îi aparţinea. 

Dar într-o dimineaţă, pe cînd omul vopsea cercevelele, 

Gos s-a rupt din lanţ şi a zburat pentru totdeauna. 

Omul a îmblînzit un alt şoim, mult mai uşor, mai repede, fără chin. 

Şoimul acesta năpîrleşte lîngă om. 

El nu se compară cu Gos. 

„Nici un şoim nu se compară cu Gos“ 

şopteşte omul care seamănă cu Hemingway. 

Fiindcă Gos nu s-a supus şi s-a dus. 

Şi în această clipă, 

abia în ultima clipă a filmului, 

toată povestea mi-a plăcut extraordinar de mult, 

ca o schiţă a bătrînului care visa lei, pe mare, 

într-un elan – totdeauna pueril – spre libertate.

Mai multe