Notă informativă cu privire la o noapte violentă
Stimate lucrătoare şi numai puţin stimaţi lucrători din Serviciile Multilateral Dezvoltate,
ţin să vă informez că, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2012, am comis o faptă (poate de cultură, ceea ce nu-i o scuză) pentru care altădată, înainte de ’89, conform gîndirii mele de atunci,
m-aş fi condamnat singur la dispreţ (cel puţin): am renunţat să fac politică la zi – era şi noapte... – pentru a mă concentra asupra unui film artistic, de ficţiune.
Timp de două ore, m-am abstras din violenţele desfăşurate în centrul Bucureştilor ca să mă implic în filmul Morgen difuzat pe HBO, exact la orele 20, cînd ciocnirile începuseră să dea în clocot.
Fireşte că nu am butonat inocent – nu prea cunosc asemenea clipe în viaţa mea; de altfel, mi-am spus imediat că dacă filmul nu e bun, dacă nu mă captează de la început – instinctul de cinefil lucra şi el... – mă voi întoarce la Spitalul Colţea, în Piaţa Sfîntul Gheorghe (unde se pornise ciomăgeala), pe locurile acelea de care se legaseră şi primii kilometri ai adolescenţei mele „decise şi confuze“, conform adjectivării sebastianiste: „tinereţea mea decisă şi confuză“, inadmisibil de obsedante.
De la primele imagini şi replici – filmate cu acea lentoare care-ţi dă speranţa, la bunii regizori, că vei auzi în curînd ceva important – am fost, cum se spune, corupt de concizia subiectului: un turc bătrîn în suferinţa şi sărăcia lui, ajuns pe jos din Bulgaria la frontiera dintre România şi Ungaria, se întîlneşte pe la Salonta – unde făcusem armata, călare – cu un român solid, masiv, bodyguard la un market şi îi explică pe turceşte, într-o frază care va ţine tot timpul, că trebuie să ajungă la fiul său, în Germania. Nu ştiu cîtă încredere aveţi în filmele bune de rezumat în două fraze şi (maximum) trei idei, dar eu pe acestea le ador. Românul – cu gospodărie, cu nevastă ostilă la tot ce-i străin – nu se îndură să-l dea pe mîna poliţiei de frontieră – e a doua idee, fireşte, incorectă, dar trebuie ţinut seamă că din multe idei incorecte politic ies filme, cum se zice, de neuitat, imperfecte în logica politică, sfîşietoare însă dpdv uman. Românul – numele său mic, Nelu, e singurul cuvînt nou în fraza stereotipă a turcului – nu poate depăşi acest gînd foarte riscant: turcul trebuie ajutat să treacă frontiera ca să-şi vadă fiul din Germania, şi asta cît mai repede, chiar mîine, morgen pe nemţeşte, iar acest morgen devine singurul cuvînt de legătură între vieţile lor.
Avînd în vedere că nu doresc să vă povestesc filmul pînă la capăt şi nici să fac analiză psihologică, consider necesar să vă explic, tot în două fraze, de ce am stat pînă la sfîrşit, asumîndu-mi riscul să nu fiu la curent cu ce se întîmplă în Capitală; precum v-am informat mai sus, nici eu nu am fost inocent, din următoarele cauze:
cu o zi înainte, o persoană oficială ne-a recomandat, cu ironia de rigoare a celui care se vrea spiritual, să tratăm situaţia politică din ce în ce mai congestivă, revizionînd Moartea domnului Lăzărescu; am intrat, recunosc, în provocare: dacă vrei cinema la politică şi la Legea sănătăţii, hai la cinema, dar la filmul pe care îl vreau eu! Timp de două ore, Morgen mi-a dat dreptul la cea mai tăcută şi consistentă replică împotriva unei ironii deplasate;
tot cu o zi înainte de izbucnirea ostilităţilor, un europarlamentar român (sublinierea mea) declarase că nu suportă ca doctorul Raed Arafat să conducă o instituţie autonomă fiindcă este palestinian, străin de neamul românesc şi străin de credinţa creştin-ortodoxă. „Ideea“, tot fără replică din partea comentatorilor, m-a terorizat toată noaptea şi, chiar dacă o veţi considera exagerată, nu sînt dispus s-o corectez. Cu Morgen m-am apărat de această xenofobie abs(m)urdă şi murdară, azi în continuă ofensivă; mai mult: pe măsură ce „trăiam“ filmul, cu acest Nelu care îndrăznea „să pună omenia mai presus de siguranţa naţională“, am trecut la contraofensivă, indiferent cît de clară era naivitatea mea pe care mi-o asum, tot fără inocenţă.
Ferindu-mă să depăşesc caracterul strict informativ al notei mele, vă recomand să vedeţi – eventual în sediul serviciilor dvs. dotate neîndoios cu săli de cinema – filmul Morgen, pe care îl pun foarte sus printre realizările cinematografiei noastre.
Cu toată naivitatea...