Notă informativă cu elemente freudiene
Stimaţi domni şi doamne din Serviciile multilateral dezvoltate;
de cîte ori aud, ca aseară, la Craiova, în timpul meciului Universitatea-Steaua, strigătura ancestrală: „Hoţii, hoţii!“, adresată fie arbitrului, fie lumii întregi, îmi apare în faţa ochilor
cel care e căutat insistent şi patetic,
de un miliardar din Milano căruia i s-a furat din hangar,
un balon,
un balon de zburat peste case şi femei frumoase,
un balon care se umflă şi se dezumflă, un balon ca în Jules Verne,
un balon cu care nu ai ce face decît să te joci „de-a cinci săptămîni în balon“.
Omul a mers în ridicol pînă la a da anunţuri în ziare: „mi s-a furat balonul, ofer recompensă 12 lecţii gratuite de conducere aerostatică“.
Nu aşa îmi va înmuia sufletul: 12 lecţii gratuite de aerostatică nu sînt un preţ pentru mine –
da, exact, eu sînt acela, eu sînt hoţul,
făptaşul unui furt gratuit, dovadă că am pus balonul în pod, ca să nu-l găsesc,
eu merg doar cu taxiul,
dar cu ce se poate recompensa plăcerea mea nebună de a fi regăsit gesturile copilăriei, cînd, pentru nimic, spărgeam baloanele băieţilor şi furam coarda cu care o fetiţă iubită sărea în Aleea Popa Nan? De mic, am furat praştia vecinului, mărcile amicului drag, creioanele colegului, atlasul, dar şi gagica premiantului clasei (la un v-aţi ascunselea).
O dată am hotărît să fur nu numai un balon, dar şi un balcon.
Balconul unei fete gingaşe – după ce am văzut Romeo şi Julieta cu Leslie Howard şi Norma Shearer; urma să fiu Romeo Leslie Howard, dar preluînd ideea lui Shakespeare, voiam s-o şi corectez, furînd-o pe Julieta cu balcon cu tot. (N-a ţinut.)
Am furat sărutări, repede, rîzînd, fugind.
Am dansat şi polka pe furate.
Dar tot ce furam dădeam înapoi, dădeam înapoi mărcile, creioanele Koh-i-noor, gumele nefolosite, sărutările, zîmbetele, uneori, generos, şi gagicile.
Am fost cîndva hoţ, cum se zice în orice cinematecă, dar un hoţ cinstit, cu mici şi mari remuşcări.
Totuşi, am furat – ştiu ce-i acela un furt, n-o pot ascunde, nu insist.
Vă comunic toate aceste amănunte freudiene fiindcă suport tot mai greu permanentele injurii la care sînt supus prin viu grai sau priviri, ori de cîte ori îmi exprim refuzul categoric de a înţelege ideea de fiecare zi: „Toţi fură în ţara asta!“ şi cer să mi se explice cum pot toţi să fure în ţara asta. În loc de orice explicaţie, mi se spune în faţă sau din priviri: „Eşti un mare idiot“. Asta cînd nu sînt tratat ca un glumeţ nesărat care nu merită nici o atenţie. Nu am cunoştinţe economice, dar îmi lipseşte şi imaginaţia: nu-mi pot nici măcar închipui cum să fure toţi în ţara asta, iar, pentru mine, ceea ce e inimaginabil e înspăimîntător. Vă rog ca prin mijloacele de care dispuneţi – documente, statistici, informaţii şi contrainformaţii – să mă luminaţi în această problemă tot mai apăsătoare şi sumbră: e adevărat că toţi fură în ţara asta?
P.S. Nu accept un răspuns formal de genul: unii da, alţii nu. Detest relativismul în chestiunile cruciale.