Notă explicativă către Serviciile multilateral dezvoltate
Domnilor şi (după cum presupun) doamnelor, am primit cu seninătate promptul dvs. protest la nota mea informativă în care afirmam că: „ştiu că vă interesează totul“. Susţineţi – cu o anumită eleganţă, recunosc – că am rămas la „o viziune anacronică“ în ceea ce priveşte munca şi misiunile dvs., asimilîndu-vă cu vechea Securitate. Tocmai că nu, vă asigur. Mai degrabă – ca să fac o comparaţie – v-am scris considerîndu-vă un Serviciu multilateral specializat în slujba Inteligenţei, un Intelligence Service al românilor, în care sper să găsesc istorici competenţi, psihologi, ideologi, şi chiar esteţi, pe lîngă mulţimea de isteţi fără de care nu mişcă nimic în ţara noastră şi nici în orice alte democraţii. Cu ce v-ar jigni dacă aş vedea în dvs. un Intelligence Service? Mai firesc ar fi să mă puneţi la punct pentru această comparaţie exagerată.
Sigur că exagerez, dar asta e meseria mea la care se adaugă o noutate specifică democraţiei noastre, fie ea şi originală. Eu nu am Internet; fără a fi împotriva lui, nu-mi place acest instrument. Nu ţin să-mi fac blog, dar doresc să-mi păstrez comunicativitatea dintotdeauna. Eu nu cred în incomunicabilitatea de care se face atîta caz în literatură şi filozofie. Nu mi se potriveşte. Eu simt nevoia să discut liber pînă şi cu supraveghetorii mei democraţi, cu prietenii – cîţi mai am – fiindu-mi prea lesne şi normal. Oricum, dacă dvs. vă simţiţi datori să-mi explicaţi că nu mai aveţi nimic cu Securitatea, eu, trimiţîndu-vă note informative asupra celor ce-mi trec prin cap şi pe stradă, am sentimentul unui exerciţiu original, întru totul democratic. Niciodată nu aş fi „sesizat“ Securităţii că-mi place cum cîntă pianista Anna Winitskaya, ce discută Amos Oz cu Jean Daniel sau cum defineşte Ion Luca Caragiale nenorocirea. Ar fi fost mai mult decît subversiv. Ar trebui să vă simţiţi mulţumiţi că un cetăţean român vă pune la curent cu asemenea probleme ridicole doar pentru proşti.
La rîndul meu, ar trebui să vă atenţionez că sînteţi mult prea susceptibili atunci cînd vi se formulează amical că „vă interesează totul“. Cu un minimum de sinceritate, va trebui să recunoaşteţi că orice Intelligence Service de oriunde spre asta tinde: să ştie totul. Şi mai sincer, vă încredinţez că, scriindu-vă, îmi apare sistematic pe hîrtie celebrul comic american Groucho Marx – un maestru al meu în tot ce-i comic pe vremea asta confuză pînă la tragic – şi care, de cîte ori, în călătoriile sale, ajungea la un serviciu vamal şi se aşeza să completeze declaraţiile de rigoare, la rubrica „Semne particulare“, răspundea: „Aţi vrea voi“. Ca atare, propunîndu-vă respectuos să staţi blînd, nici eu nu vă spun şi nu vă voi spune totul, deşi ştiu că v-ar face mare trebuinţă. Transparenţa mea are şi ea limite.
Făcînd o medie între protestul dvs. şi convingerile mele, ţin să vă comunic tot ce am auzit mai vesel, dar şi tot ce-am auzit mai grav în aceste ultime zile.
1) O furnicuţă alerga panicată la maximum prin pădure şi un iepure a oprit-o întrebînd-o de ce fuge aşa ca o nebună: „N-ai auzit? Nu ştii ce s-a-ntîmplat? Leul s-a ciocnit cu elefantul şi-a ieşit o catastrofă... Sînt zeci de morţi şi de răniţi... o nenorocire“. Iepurele zvîcneşte imediat, furnicuţa strigă după el: „Unde fugi?“. El, din goană: „Mă duc să donez sînge“.
2) O bună cunoştinţă obişnuieşte – fără a se gîndi dacă va avea succes sau nu – ca ori de cîte ori sesizează vreo autoritate, vreun şef, vreun responsabil de orice, o ureche cît de cît atentă la o „problemă“, să-i spună, în final: „Vă mulţumesc pentru că nu aţi ridicat din umeri“. Închei în acelaşi sens.