„Nici un latră nu mă cîine“

Jocul de cuvinte numit în franceză contrepet şi în engleză spoonerism, constînd în permutarea sunetelor iniţiale dintr-un grup de cuvinte, nu este foarte răspîndit în română. Cîteva exemple din limba vorbită (mai greu de reprodus aici) au rol glumeţ-eufemistic, mascînd în mod imperfect un cuvînt vulgar dintr-o formulă injurioasă şi deformînd numele propriu al destinatarului acesteia. Jocul de cuvinte cu efect comic seamănă într-o anumită măsură cu fenomenul fonetic al metatezei (în care două sunete dintr-un cuvînt, alăturate sau nu, îşi schimbă între ele poziţia).

Un joc de cuvinte similar, bazat pe permutarea a două cuvinte dintr-un enunţ, are o oarecare tradiţie în româna populară. Schimbîndu-şi între ele locurile, cuvintele destructurează sensul iniţial al enunţului şi produc un efect absurd-umoristic. G. Baronzi, în Limba română şi tradiţiunile ei (1872), oferea, într-o listă de Păcăliri (p. 85-86), două exemple de acest fel: „S-a rupt drumul în mijlocul carului“ şi „De la beat cîrciumă vin, cu partea într-o căciulă“. Primul exemplu este reluat în Proverbele românilor, I, 1895 (p. 159) de Iuliu Zanne, care îi alătură o variantă folosită de Creangă, în Moş Nichifor Coţcariul (1877). Un trecător i se adresează harabagiului oprit în pădure cu întrebarea ironică „Aşa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruţei?“; e imediat invitat de personajul principal al povestirii să lase şaga.

Cel de-al doilea exemplu s-a bucurat de o lungă supravieţuire orală, mai ales dezvoltat într-o poezioară comică anonimă, circulînd în multe variante. O versiune în formă de catren apărea în revista Albina din 1-5 mai 1923, cu titlul Din iuţeală: „De la beat cîrciumă vin / Cu la o parte căciula, / Nici un proptă nu mă gard, / Nici un latră nu mă cîine“ (p. 215). Inversările absurde pot fi explicate în mai multe feluri: cauza lor ar putea fi, aşa cum o sugerează titlul citat, rapiditatea rostirii neatente, dar şi, mult mai des, starea de confuzie provocată de beţie. O altă variantă a textului e consemnată, tot în perioada interbelică, într-o revistă a elevilor: „De la beat cîrciumă viu / Cu partea-ntr o căciulă, / Merg pe gard, de drum mă ţiu, / Dau cu cîinii-n bolovani, / Nici un latră nu mă cîine, / Nici un punge nu mă bou“ („Ştiu“, Revista Liceului „Decebal“, Deva, 15 iulie 1938).

În aceeaşi perioadă, o cronică literară cita o variantă redusă a poezioarei, culeasă din romanul lui Ion Iovescu, Nuntă cu bucluc: „De la beat cîrciumă viu, / Merg pe gard, de drum mă ţiu, / Nici un latră nu mă cîine“. Autorul cronicii folosea versurile ca ilustrare pentru un reproş destul de des întîlnit în epocă: „folclorul lui Iovescu nu se poate integra satului, nu e o expresie a lui, ci a mahalalei“; ar fi, deci, un „pretins folclor“, cu „elemente orăşeneşti stîlcite, impurităţi lingvistice“ (G. Popa, în Lanuri, mai 1936, p. 179). O zonă a expresivităţii populare era astfel exclusă din sfera de interes a cercetătorilor şi chiar a cititorilor, pentru că nu corespundea unei imagini idealizate a folclorului tradiţional, mitic, obligatoriu grav şi pudic. Echivocurile, violenţele de limbaj, umorul absurd, interferenţele şi contaminările între cultura rurală şi cea urbană au fost de multe ori condamnate şi marginalizate de această viziune reductivă.

Dincolo de judecăţile estetice şi de canonul „folclorului autentic tradiţional“, jocul de cuvinte e foarte interesant din punct de vedere lingvistic: pentru că dovedeşte conştientizarea structurilor lingvistice şi plăcerea de a le încălca intenţionat. Surpriza cea mai mare o produc, desigur, inversările unor cuvinte diferite din punct de vedere gramatical, cum e cazul substantivului cîine şi al formei verbale latră, al substantivului bou şi al formei verbale populare punge, al adjectivului beat şi al substantivului cîrciumă etc. În alte enunţuri, doar semantica e obiectul unor răsturnări spectaculoase de situaţie, în enunţuri perfect corecte gramatical (cu gardul de mîini mă ţiu).

Tiparul permutărilor ludice cu efect absurd supravieţuieşte şi azi, atestat de diferite pagini din Internet (cu denumiri improvizate: „versuri haioase“, „imnul beţivilor“, „folclor de mahala“ etc.); unele versuri sînt actualizate, de pildă, în titluri de ştiri, fără prea mult adaos de umor sau de inteligenţă: „«Cînd de la beat cîrciumă vin, pe gard merg, de drum mă ţin». Cetăţeanul turmentat în acţiune…“ (stirileprotv.ro); „Cîtă inconștiență! De la beat cîrciumă vin, merg pe gard, de drum mă țin, la volanul unui tir!“ (cronica-gaestiului.ro); „«Cînd de la beat cîrciumă vin, merg prin șanț, de drum mă țin»: Cu ce alcoolemie s-a aventurat un șofer în trafic“ (botosaneanul.ro).

Unele diferenţe faţă de textele înregistrate acum cîteva decenii indică fie existenţa mai multor variante la fel de vechi şi populare, fie uşurinţa cu care tiparul poate fi dezvoltat. Totuşi, deşi supravieţuieşte în memoria colectivă, tiparul permutărilor comice de cuvinte nu pare să mai fie productiv. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).