New Orleans: naşterea simbolurilor

Chiar pe cînd carele alegorice de Mardi Gras îşi roteau giganticele lor capete de zeităţi greceşti şi pseudo-clasicele alaiuri de mucava, o nouă paradă fantomatică îşi aduna forţele. Nevăzute de ochii mulţimilor orbite de mărgele, viziunile ultimilor doi ani păşeau sau pluteau pe lîngă, pe deasupra şi printre mulţimi. Am întrezărit Potopul, Pîrjolul, Moartea şi Bejenia, suiţi pe caii cei negri ai Disperării, Paranoiei, Fricii şi Neîncrederii. Să nu mă înţelegeţi greşit: m-am distrat chiar şi atunci cînd mărgeluţe reci de sudoare se prelingeau pe sub şirul vesel de mărgele de la gîtu-mi. Un singur şir, aşa cum se cade unui om de-al locului. Turiştii, cocoşaţi sub greutatea mărgelelor cît oul de struţ, care devin din ce în ce mai mari an de an - de la bob de strugure la mingii de plajă - se frăsuiau pe străzi cu ochii sticloşi de uimire. În schimb, Marţile mele cele Grase s-au făcut, an după an, tot mai stricte: nu mai plec nicăieri fără de gîrbaci. Mă rog, dar chiar în timp ce tot spaţiul era umplut cu cr