Neprofesioniştii

16 august 2007   TÎLC SHOW

Cine nu ştie cum e să ai de-a face cu meşteri... cu instalatori, zugravi, faianţari sau alte asemenea specimene. Nu chiar toţi sînt la fel. Pentru că unii pot, dar nu vor să facă anumite treburi, alţii vor, dar nu pot, mulţi nici nu pot şi nici nu vor, deşi cu toţii îşi laudă ştiinţa în ale meseriei. Chiar dacă foarte mulţi se pricep, în cel mai bun caz, la un singur lucru, toţi se avîntă să repare orice. Cu cît sînt mai proşti meseriaşi, cu atît sînt mai abili la negociere. Au învăţat că trebuie să aducă chitanţe la toate materialele pe care le cumpără, dar de multe ori nici nu folosesc o bună parte din acele materiale la lucrarea respectivă. "Norocul" e ca după terminare să-ţi rămînă saci de ciment depozitaţi în casă şi să nu ajungă pe la lucrările vecinilor. În schimb, de fiecare dată, la tine în casă descoperă cîte ceva ce n-au mai pomenit, zidul e prea strîmb, ţeava nu are lungimea potrivită (deşi blocurile sînt, din păcate, destul de standardizate), lucruri care necesită adaptări şi muncă specială care trebuie, evident, plătită suplimentar. Nu fac niciodată curat acolo unde au lucrat (decît cel mult în felul în care înţeleg ei curăţenia) chiar dacă te tocmeşti de la început ca asta să intre în preţ. Le cunoşti toate şmecheriile, dar n-ai totdeauna antidotul. Te tîrguieşti cu ei pînă îţi arată obrazul şi în cele din urmă oboseşti. Ştii că, în principiu, nu trebuie să le dai avans, ştii că nu trebuie să le dai de băut, ştii că trebuie să stabileşti un termen exact pînă la terminarea lucrărilor. La urmă constaţi că n-ai prea reuşit să te ţii de toate astea. În loc de o săptămînă, lucrarea durează trei şi te miri de ce nu vor să termine mai repede, ca să ia banii. Afli că între timp au fost angajaţi şi de vecini, la care au lucrat simultan şi de asemenea foarte încet, că le-au cerut şi lor mai multe materiale decît era nevoie, că au luat şi de la ei o mulţime de bani. Prietenii cărora le povesteşti ce ţi se întîmplă îţi spun că ai greşit, şi-ţi reamintesc toate regulile, cînd ai de-a face cu meşteri. Nu te mai oboseşti să le explici că le ştii şi că a fost o adevărată luptă. Cînd vezi cît de uşor îşi cîştigă banii, ţi-aminteşti cît de greu ţi-i cîştigi tu. Te miri cum mai au tupeul să se arate şi nemulţumiţi la sfîrşit. Ai fi făcut tu ce-au făcut ei şi-ar fi ieşit chiar mai bine (ca pentru tine, cum se spune), dar n-ai timp, pentru că tu ai un serviciu unde munceşti pentru alţii, ca pentru tine. Un lucru pe care meşterii nu pot să-l înţeleagă. Îi mai poţi speria acum cu Internetul. Le spui că ştii de acolo cît costă şi cum se fac mai bine anumite operaţii. Devin brusc atenţi şi temători. Nu au prea apucat încă să înţeleagă cum vine drăcia asta. În sfîrşit, mai există şi excepţii, dar, în rarele situaţii în care dai peste oameni pricepuţi şi care nici nu cer mult, te întrebi dacă n-or fi sectanţi sau cine ştie ce alt soi ciudat. Problema nu are rezolvare şi nimic nu se va face nici bine şi nici la timp, atîta vreme cît nu există o normare clară a muncii. Cît îţi ia, în medie, să montezi un calorifer? Să zicem că o oră. Ei bine, atunci o firmă care ar angaja instalatori le-ar spune: nu pleci azi acasă dacă nu montezi şase calorifere. Două ore rămîn pentru drumurile între clienţi. Oamenii ar trebui să aibă specializări clare pentru fiecare operaţie, nu să fie meşteri universali. Se întîmplă deja aşa la montajul geamurilor termopan. La fel se petrec lucrurile în tot mai multe service-uri de maşini. Operaţiile sînt clare, cunoscute, timpul de lucru e măsurat exact, preţul pieselor variază şi el între anumite limite. Numai că pentru asta meşterii, universali sau nu, ar trebui adunaţi şi selectaţi în firme de specialitate care să ştie cum să-i organizeze, să-i "exploateze" şi să le facă o concurenţă eficientă liber neprofesioniştilor.

Mai multe